Întrebarea mea este destul de simplă. S-ar mai putea construi astăzi unele dintre clădirile existente reprezentative pentru oraş? Când mă întreb asta nu mă refer, în mod evident, dacă partea tehnică este posibilă. Este evident că tehnic nu ar fi o problemă. Mă întreb dacă s-ar putea construi respectând toate reglementările, toate legile. Există destule clădiri în Bucureşti care sunt admirate de majoritate, considerate chiar simboluri ale oraşului, dar nu cred că ne punem problema dacă acestea ar mai putea fi realizate astăzi.
Pentru a da un răspuns la această întrebare cred că cel mai simplu ar fi să dau şi câteva exemple, cu o scurtă discuţie pentru fiecare caz în parte. Am ales în principiu clădiri cunoscute, dar exemple pot fi găsite pe orice stradă, în orice zonă a oraşului şi cu edificii din toate perioadele.
La Piaţa Victoriei
O zonă destul de interesantă pentru a fi aleasă ca exemplu este chiar Piaţa Victoriei, astăzi în zona centrală a Bucureştiului, cu clădiri de primă importanţă pentru oraş. Muzeul Antipa, Muzeul de Geologie, Muzeul Ţăranului, Palatul Victoria ş.a. reprezintă ceva destul de important atât pentru oraş cât şi pentru arhitectura românească. Ar mai putea fi ele construite astăzi?
Cel mai simplu este să ne uităm pe planul Bucureştiului de la 1895-1899 şi să considerăm că asta ar fi situaţia actuală. Clădirile respective nu există, dar oraşul este deja dezvoltat în această zonă. Pe viitorul amplasament al muzeului Antipa (proiect al inginerului Mihai Rocco şi faţada a arhitectului Grigore Cerchez) şi al Muzeului de Geologie (proiect al arhitectului Victor Stephănescu) sunt spaţii verzi amenajate, grădina de la Şosea deschisă în perioada lui Kiseleff. Deci spaţii verzi care, conform regulamentelor actuale, nu pot fi construite sau nu li se poate schimba funcţiunea. S-ar tăia copaci, s-ar distruge o suprafaţă considerabilă de spaţiu verde. Prevăd chiar un mic protest feroce al activiştilor de mediu, al celor care vor să păstreze neatins patrimoniul Bucureştiului din perioada Regulamentelor organice. În niciun caz nu am accepta astăzi ca cele două muzee să fie construite acolo.
Ajungem în 1911 şi uitându-ne pe planul Bucureştiului constatăm că autorităţile nu au avut nicio reţinere în a încălca regulile. S-a construit pe spaţiul verde. Clădirea actuală a Muzeului Tăranului nu există încă, dar iată că instituţia deja funcţiona în alte construcţii ale Monetăriei. Ulterior pierdem o altă parte din patrimoniul Bucureştean prin demolarea necesară pentru a curăţa terenul pentru noul muzeu. Lucruri inacceptabile astăzi.
Pe parcela principelui Sturdza s-a demolat deja şi a apărut un nou palat (proiect al arhitectului Iulius Reinike).
Fără nicio dorinţă de a prezerva patrimoniul tradiţional bucureştean principele Sturdza a înălţat o clădire ieşită din scară, cu o arhitectură străină de aceste meleaguri. În acelaşi timp nu se pune în discuţie o amenajare unitară şi durabilă a întregii pieţe. Iată că un investitor privat îşi vede de interesul propriu şi nu ţine cont de regulile şi principiile dezvoltării durabile. După un timp statul cheltuie banii populaţiei pentru a muta în această clădire una din instituţiile sale. S-ar putea întâmpla astăzi aşa ceva? Sigur, dar închipuiţi-vă scandalurile şi protestele. (sursa foto)
Palatul Sturdza nu a avut o soartă mai fericită. Bombardat şi ulterior demolat, a făcut loc cu greu actualului Palat Victoria. În loc să fie refăcut vechiul palat, administraţia a decis că e mai bine să construiască ceva nou, cu o arhitectură complet nepotrivită. Masivă şi mult prea modernă pentru Bucureştiul tradiţional, clădirea proiectată de arhitectul Duiliu Marcu ar fi un alt motiv de proteste vehemente. (sursa foto – arhiva Willy Pragher)
Privind modul în care s-a dezvoltat Piaţa Victoriei putem trage concluzia că astăzi niciuna din aceste clădiri nu ar mai putea fi ridicată. Şi acestea nu sunt decât o parte din exemple, căci au mai existat şi alte construcţii, unele dispărute, despre care putem spune liniştiţi că încalcă orice reglementare.
Piaţa Romană şi bulevardul Magheru
Ne mutăm un pic atenţia către altă zonă importantă a Bucureştiului. Nu departe de Piaţa Victoriei găsim un alt exemplu de distrugere a patrimoniului bucureştean şi încălcare a oricăror reguli de dezvoltare.
La Piaţa Romană în 1911 nu exista încă foarte cunoscuta clădire a A.S.E.-ului, dar spaţiul urban era deja destul de dezvoltat. Am marcat pe plan parcelele pe care urmează să se construiască clădirile facultăţii, iar cu galben puteţi remarca casa Nanu-Muscel. Casa există şi astăzi şi este în acelaşi pericol de a fi dărâmată. Situaţia aceasta a fost însă dorită încă de la construirea corpului clădirii A.S.E. Pe plan puteţi număra şi câte construcţii au fost dărâmate pentru a se curăţa parcela pentru noul edificiu.
Pe imagine (sursa foto) am marcat construcţiile aparţinând facultăţii, corpul din Piaţa Romană fiind supradimensionat. Îi rog pe iubitorii patrimoniului tradiţional să îmi spună cu câţi metri au depăşit înălţimea cei de la A.S.E. şi să organizeze un protest. Este clar că nu a exista nicio dorinţă de a încadra clădirea în situaţia existentă. Pe fundal se văd alte corpuri ale facultăţii, ceva mai noi, cu o arhitectură Art-Deco nepotrivită în contextul Bucureştiului tradiţional patriarhal. Nu pot să nu remarc şi înălţimea teribilă a clădirii. practic a fost distrus Bucureştiul de odinioară. Arhitecţii care au proiectat clădirile: Grigore Cerchez, Edmond van Saanen Algi şi Arghir Culina.
Nu departe de Piaţa Romană putem descoperi alte clădiri care nu ar putea fi construite astăzi, asta dacă s-ar respecta reglementările. Bulevardul Magheru nu exista la 1911 decât parţial. Dar “investitorii distrugători” ai Bucureştiului tradiţional se pregăteau.
Pe planul din 1911 al Bucureştiului putem vedea doar un tronson realizat din viitorul bulevard. Sigur, s-a demolat pentru trasarea acestei axe a oraşului, dar abia acum urmau investiţiile celor doritori de profit. Pe plan am marcat câteva construcţii care urmau să dispară rapid pentru a face loc unor imobile moderne şi lipsite de orice legătură cu imaginea adevărată a Bucureştiului. Profitul este cel mai important.
Pe locul demolatei case Marghiloman s-a construit o clădire modernistă care şochează oraşul (sursa foto). Înălţimi exagerate, arhitectură străină şi o investiţie a unei societăţi de asigurări. Imobilul Aro (astăzi Patria) al arhitectului Horia Creangă a reprezentat un punct important în dezvoltarea arhitecturii româneşti. S-ar putea face asta astăzi? Nu! În niciun caz nu s-ar putea accepta o astfel de demolare şi o astfel de arhitectură. Apariţia acestei clădiri la sfârşitul anilor 20 a fost mai şocantă pentru bucureşteanul de început de secol 20 decât sunt astăzi faţadele cortină. Prea mult pentru prea puţină cultură.
Şi nu trebuie uitat că Horia Creangă nu s-a oprit aici. În apropiere a proiectat imobilul Malaxa-Burileanu, o clădire ce respecta complet principiile moderniste. Niciuna dintre acestea nu ar putea fi realizată astăzi.
Chiar lângă imobilul lui Horia Creangă a apărut o altă construcţie care încalcă regulile (sursa foto). Proiectul Hotelului Ambasador al arhitectului Arghir Culina a însemnat demolări, nerespectarea regimului de înălţime, şi, dacă doriţi, o negare a arhitecturii clădirilor învecinate. Art-Deco-ul lui Culina era o negare a ideii moderniste a lui Horia Creangă. În imagine se poate vedea şi clădirea Ciclop, o parcare şi service auto în centrul Bucureştiului. Câte proteste s-ar organiza astăzi împotriva acestor proiecte? Putem număra împreună câte etaje au fost adăugate ilegal…
Pe Calea Victoriei
Ultimul exemplu pe care vreau să-l aduc în discuţie se găseşte pe Calea Victoriei. Puteam să aleg orice palat boieresc, fiecare fiind rodul unei demolări a unor construcţii mai vechi. Am ales un exemplu mai clar pentru demonstrarea încălcării regulilor.
Pe planul de la 1911 al zonei fostului Teatru Naţional am marcat o parcelă ce urma să fie transformată complet. E vorba de fosta proprietate a lui Oteteleşanu, cu toate construcţiile celebre. Acestea au fost demolate complet, s-a distrus şi grădina celebră şi s-a ridicat un imobil Art-Deco complet străin de arhitectura Bucureştiului.
Palatul Telefoanelor, proiectul arhitectului Edmond van Saanen Algi, este un bun exemplu pentru încălcarea regulamentelor (sursa foto). Pe lângă demolările aferente clădirea este un turn în mijlocul oraşului, în chiar vecinătatea unuia dintre cele mai importante edificii ale României. Arhitectura este total nepotrivită, clădirea distrugând pur şi simplu imaginea idilică a tradiţionalei Calea Victoriei. Niciun respect pentru Bucureştiul tradiţional, iar apariţia acestui turn a generat ulterior şi alte demolări în jurul pieţei şi edificarea unor construcţii mult prea înalte. Un alt proiect scandalos care nu ar putea fi astăzi pus în practică.
O scurtă concluzie
Clădirile nu sunt alese chiar întâmplător. Ele fac parte astăzi din zone protejate, unele chiar datorită acestora. În acelaşi timp unele reprezintă chiar o schimbare şi în arhitectura românească, dar şi în gusturile beneficiarilor. Unele dintre ele nu au respectat regulile chiar în aceea perioadă. Remarcaţi şi arhitecţii şi vedeţi şi beneficiarii.
Ce mi se pare important este să ne păstrăm calmul, să ne documentăm şi să începem să privim oraşul aşa cum a fost el întotdeauna, într-o veşnică dezvoltare şi schimbare. Nu sunt adeptul demolării de principiu, dar cred că se poate pune în discuţie o astfel de măsură în unele cazuri, mai ales dacă avem un înlocuitor valoros. Multe din clădirile actuale valoroase nu au respectat regulile. Majoritatea însă nu ar mai putea fi construite astăzi fără o încălcare clară a mai multor legi.
Tocmai aici văd problema. Este probabil ca unele regulamente să împiedice tocmai o dezvoltare a unor anumite zone, cu anumite construcţii de valoare. Arhitectura şi urbanismul suferă un regres la noi, dar sunt convins că asta este doar o mică parte din explicaţie.
Altfel lucrurile trebuie privite cu calm şi având în minte imaginea generală, evoluţia istorică a zonei şi, de ce nu, chiar modul în care modernitatea a păstruns constant şi adesea, poate, brutal. Pentru cei mai pătimaşi în protejarea oraşului am încercat să folosesc în prezentarea exemplelor chiar clişeele pe care le folosesc unii dintre ei. Aşa este şi mai evident că orice poate fi interpretat în acelaşi mod. Luaţi aceste clădiri doar ca exemple, căci pe fiecare stradă din Bucureşti v-aş putea arăta la fiecare construcţie cum se încalcă şi s-a încălcat constant legea.
