Ne ocupăm azi de două chioșcuri vechi de ziare, rămase-n picioare de cine știe de cînd. Primul e cunoscut de toată lumea, și se află la intrarea-nCișmigiu, peste drum de Primăria Mare:
Nu mai e folosit de mult timp; și asta e păcat. Merită admirate și reclamele 90-iste cu care e încă împodobit. Zău c-ar merita să fie repus în funcțiune; este un vestigiu frumos de București…
Dar… mai avem unul – și nu prea cunoscut. Iată-l, pe Banu Manta, lîngă clădirea Telefoanelor și peste drum de… altă Primărie – a Sectorului 1.
Acest chioșc, cu detalii minunate, este funcțional – se vînd aici ziare, țigări, covrigi; una-alta. Este, desigur, afectat de îmbunătățirile recente și extins nu foarte elegant; dar e încă frumos de privit.
… nu mai știu de soarta altora. Era unul, demult, pe Ștefan Furtună (azi, Mircea Vulcănescu), la intersecția cu Lipova. Și – mai recent – altul, pe bulevardul George Coșbuc, în zona pieței cu-același nume. Ceva din el se vede într-o captura Google din 2008:






























