despre Cișmigiu – părculețul nostru cu care ne mîndrim cel mai tare – avem nenumărate lucruri de povestit. Are părți minunate. Și are părți care te fac să te iei cu mîinile de cap – pentru că sunt batjocorite constant de cei care-ar trebui să păstreze Cișmigiul așa cum e – anume, monument istoric…
Iată ce se vede din stradă – din Bulevard – cînd te uiți la Cișmigiu; un gard încîntător, o operă de artă de pe vremea cînd ce se făcea pentru public se făcea frumos, trainic, cu gust: să rămînă mărturie și peste ani.
Iată gardul…
Priviți-l! Brîul este măcinat de vreme. Ornamentele sînt rupte, distruse. Stîlpii sînt înlocuiți cu țevi care-au ruginit. Vopseaua a fost împrăștiată peste tot, în silă.
Sărmanul gard! Ți-e milă să-l privești de-aproape.
Iată și intrarea-n parc… Ornamentele stau să cadă. Porțile sînt încremenite în rugina vremii. Gunoaiele domnesc peste tot.
Făceți ceva cu gardul ăsta, măgarilor.
