Văd comunicatul de presă următor, emis de Regia Autonomă de Transport București (RATB):
“Parada tramvaielor electrice dedicată împlinirii a 120 ani de la darea în folosinţă a primului tramvai electric din Bucureşti va avea loc sâmbătă, 27 decembrie 2014. Astfel, de la ora 10.00, de la Depoul Victoria, va pleaca un convoi de tramvaie pe ruta Şos. Ştefan cel Mare, Bucur Obor, Calea Moşilor, Piaţa Sf. Gheorghe şi retur.
Convoiul va face o singură cursă de la Depoul Victoria la Sfântul Gheorghe şi se va retrage apoi spre Depoul Victoria. Bucureştenii sunt invitaţi de RATB să participe la paradă şi să circule cu aceste tramvaie, călătoria fiind gratuită.
Convoiul va avea în frunte bătrânul V056, care a fost realizat în 1955 în atelierele centrale ale ITB, urmat de un tramvai Tatra, un V3A, Bucur 1 şi ultimul Bucur LF, proiectat şi realizat integral în cadrul uzinei proprii.
De asemenea, pe parcursul întregii zile, la Sfântul Gheorghe, va staţiona un tramvai de epocă în interiorul căruia se va organiza un muzeu care să ilustreze istoria transportului din Capitală. Acest “muzeu” va fi deschis pentru curioşi sâmbătă, de la 8.00 la 21.00.
“Cu ocazia aniversării a 120 de ani de la darea în folosinţă a primei linii electrice din Bucureşti, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va organiza, în data de 27 decembrie, începând cu ora 10.00, evenimentul „Parada tramvaielor electrice”.
Cu acest prilej, bucureştenii vor putea admira convoiul de tramvaie, ce va marca evoluţia în timp a transportului electric pe şine, începând cu “bătrânul” Thomson V056, realizat în 1955 în Atelierele Centrale ale Întreprinderii de Transport Bucureşti, continuând cu tramvaiul Tatra, urmaşul vagoanelor importate în anii ’70, apoi, înaintând pe firul vremii, cu un vagon V3A modernizat, din generaţia construită în anul 1973 şi modernizată începând din 1993, urmat de tramvaiul Bucur 1 modernizat în anul 2001. Parada va cuprinde şi “piesa de rezistenţă a Regiei “, tramvaiul Bucur LF, proiectat şi realizat integral în cadrul Uzinei RATB.
Convoiul va reconstitui, în parte, traseul primei linii electrice, respectiv Piaţa Victoriei (Depoul Victoria) – Şos. Stefan cel Mare – Bucur Obor – Calea Moşilor – Piaţa Sf. Gheorghe.
Menţionăm că, pe data de 9 decembrie 1894, a apărut pe străzile Bucureştiului primul tramvai electric, fapt ce situează România în rândul primelor zece ţări europene care au introdus tracţiunea electrică în transportul public. Tramvaiul avea indicativul 14 şi circula pe traseul Cotroceni – Piaţa Sf. Gheorghe – Calea Moşilor – Obor”
Am zis că dau lovitura, că nu mai fusesem niciodată la o paradă a tramvaielor de epocă. Comunicatul de presă suna promițător. Nici chiar vremea potrivnică – vânt puternic și ninsoare abundentă nu mi-a domolit entuziasmul. Am pornit de acasă și m-am dus glonț la depoul Victoria, două străzi în spatele Palatului Victoria. Depoul este printre cele mai vechi din București.
La depoul Victoria, câțiva oameni zgribuliți se piteau care pe unde apucau – pe după clădiri, sub prelata de unde am făcut poza de mai sus, în cele 2 tramvaie de epocă din imagine (pline-ochi): cel roșu (V56, anii ’50) și cel alb, mai în spate (Tatra, anii ’70).
Erau câteva echipe de la televiziuni, care întrebau pe cine apucau ce se întâmplă, care e programul, etc. Nu era absolut nimeni la primire, nimeni care să ofere niște informații elementare.
Singurele două tramvaie de epocă autentice, care nu mai sunt în circulație au fost acesta roșu de la depou și încă unul, staționat la Piața Sf. Gheorghe. Organizare dezastruoasă din partea RATB, așa cum o să vedem și în continuare.
Tramvaiele au plecat puțin după ora 10 din depou, pe direcția Obor – Sf. Gheorghe via șoș. Ștefan cel Mare. Au oprit în fiecare stație. În stații, oameni confuzi (că tramvaiele speciale nu aveau numere), se suiau, coborau, se enervau. Erau oameni care voiau să meargă la cumpărături sau la biserică, întrucât evenimentul s-a nimerit chiar de Sf. Ștefan. Așa ceva se rezolva ușor prin postarea unor plăcuțe în față și pe laterale: “Cursă specială aniversară, traseul…”
Tramvaiele au fost bordate mai mereu de mașinile televiziunilor. Aparent pe 27 decembrie nu se petrece nimic mai important în oraș. Cameramanii intrau din când în când, la câte o stație, să filmeze în vagoane, apoi staționau pe câte un colț de intersecție să prindă cadru larg cu tramvaiul. Haos general. Tramvaiele puneau frâne dese pe traseu, lumea se enerva. Pe geamurile aburite nu se vedea nimic. Călătoria până la Sf. Gheorghe a fost un chin.
Mai departe, mă voi concentra pe singurele două tramvaie cu adevărat de epocă și piese de muzeu. Atât a putut RATB-ul să scoată la aniversarea a 120 de ani de tramvai electric în România.
Vagoanele de tip V56 au intrat în producție începând cu 1956 la Atelierele Centrale ale Întreprinderii de Transport București (ITB) și au circulat oficial până în 1981.
Aici, tramvaiul ajuns la destinație – terminalul de tramvai de la Sf. Gheorghe.
Imagine de epocă de la Piața Iancului din 1973, cu un tramvai V56.
Peronul de la Sf. Gheorghe s-a umplut rapid de curioși. Pe jos, o mocirlă infectă. În mijlocul platformei, un ditamai transformatorul pavoazat cu afișe, care strică absolut orice poză. Mi-am dat seama că pot să realizez un cadru similar cu unul din 1973.
Iată cadrul original din 1973 de la Piața 1848 (denumirea oficială a Pieței Sf. Gheorghe în perioada comunistă). Se observă cum, de atunci până în prezent, spațiul urban de aici a decăzut grav de tot ca aspect și funcționalitate. În zilele noastre, mobilier urban inutil (precum ceasul imens la care nu se uită nimeni), tarabe și refugii de călători prost executate alcătuiesc un melanj cu iz de bazar oriental. Vorbim de o zonă ultracentrală a Capitalei României.
Pe o altă latură a Pieței Sf. Gheorghe era un tramvai din modelul meu favorit: Thomson. Acest model, foarte trainic, poate fi văzut și în imaginile cu Bucureștii interbelici (titrați de unii cu clișeul penibil “Micul Paris”), și în imaginile din anii ’50 și până în anii ’70. Este cu siguranță printre cele mai longevive modele de tramvai bucureștean.
În poza de mai sus, lumea se strânge ca la urs să intre și să vadă tramvaiul pe dinăuntru. Vagonul staționează, nu pleacă nicăieri. Ninge abundent în continuare.
Vagoanele de tip V09 (Thomson-Houston Franța) au fost realizate începând din 1927 la Atelierele Centrale ale Societății Comunale a Tramvaielor București (STB) și au circulat oficial până în 1976. În imaginea de mai sus (cca. 1930), tramvaiul Thomson pleacă de la depoul Bonaparte (actual depou Victoria) pe traseu.
Poză de epocă din 1973, cu un tramvai Thomson pe Calea Griviței, văzut dinspre intersecția cu străzile Buzești și Berzei.
Cadrul Pieței Sf. Gheorghe, cu clădirile vechi de pe str. Băniei (fostă str. Sf. Gheorghe-Nou) a mers mănușă cu tramvaiul de epocă. Practic, trecută în alb-negru sau sepia, poza ar părea din vremurile de demult. Tot din vremurile de demult ar părea și mizeria de nedescris de la Piața Sf. Gheorghe.
Pavajul total neinspirat pus pe trotuare pe vremea când era Adriean Videanu (ex-PDL, actual PNL mare) Primar General a fost prost pus și acum se dezintegrează. La ce mocirlă era acolo, dacă aveai norocul să nimerești o dală desprinsă, toată apa de dedesubt se revărsa pe încălțămintea ta. Canalizare ioc, apa băltea. Gunoaie, clădiri care cad pe tine, totul în centrul Bucureștilor. Desigur că majoritatea populației tace și îndură, nu zice unul nimic.
Am dat ocoulul tramvaiului Thomson, să încerc să intru.
Deloc surprinzător pentru incoerența și incompetența cu care ne-a obișnuit RATB, ușile titrate “Urcare” sunt închise. Accesul se face doar pe la ușile de “Coborîre”, prin față. Lume buluc. Interesante aceste uși de lemn, cu care generația actuală de bucureșteni nu este absolut deloc obișnuită.
Foarte frumoasă și plăcuța model anii ’50.
Pe tramvai, încă o dovadă că RATB își confirmă incompetența: deși se laudă că au restaurat complet tramvaiul Thomson, nu au fost în stare să termine de redesenat sigla Societății de Tramvaie București (STB), din interbelic. Evident că sigla originală a fost ștearsă în 1948, când comuniștii au transformat STB în ITB, dar există poze cu duiumul care să permită reconstituirea ca la carte. Momentan, singurul element vizual este coroana murală din stema Bucureștilor (simbolizează statutul de cetate). Hai să vedem ce lipsește:
Lipsesc scutul cu Sf. Dumitru (ocrotitorul Capitalei) și panglica cu deviza “Patria și dreptul meu”. Atât de ușor de reinserat pe tramvaiul Thomson restaurat.
Pentru conformitate, iată o mașină a STB din interbelic, cu sigla societății pe ea. De remarcat că îngloba elementele din stema orașului, spre deosebire de sigla actuală RATB, care se trage din sigla ITB din anii ’80.
Cum am spus, era cam înghesuială la singura cale de intrare în și ieșire din vagonul Thomson. Eficiență, confort și toate cele. În tramvai era un domn îmbrăcat ca pe vremea lui Ceaușescu (cu căciulă cu tot), care se recomanda că e “de la muzeu”. Care muzeu? Nimeni nu știa. Domnul oferea informații și nu prea, uneori când era întrebat, alteori mai intervenea dânsul. În gălăgia generală, nu prea se înțelegea nimic.
Cam astea avea în față vatmanul atunci când mergea cu vagonul Thomson prin oraș. Erau expuse și diverse bilete de călătorie din diverse epoci, dar și o insignă de Încasator ITB. Doi băieței pe la 10 ani își întrebau mama deja exasperată de fiecare funcție a manetelor, iar mama răspundea invariabil: “Nu știu, întreabă-l pe tac-tu!”
Interiorul tramvaiului a fost restaurat frumos, ținându-se cont de aspectul interbelic al acestuia. Problema era, desigur, lipsa unui flux de vizitare și lipsa a 2 puncte: intrare și ieșire. Așa, intrai, dădeai o tură, te întorceai și te loveai automat de următorii vizitatori intrați. Foarte enervant.
Foarte enervante au fost și echipele de la televiziuni, care au confiscat tramvaiul și filmau pe rând reportajele care să se dea seara la știri. Aproape toate urmau tiparul invariabil: domnișoara reporteriță ședea pe banchetă, se ridica și începea să vorbească, apropiindu-se de camera de luat vederi. Nu ieșea din prima, reluat mișcarea. A trebuit să îi rog să se grăbească, deoarece eram cu multă mule în spatele meu.
O altă tâmpenie a fost ocuparea a jumătate din banchetele din vagon cu tablouri cu poze de epocă. Nimănui de la RATB nu i-a dat prin cap să le agațe de tavan sau ceva. Tablourile ședeau confortabil, oamenii se înghesuiau să viziteze pe lângă ele.
În capătul vagonului erau niște machete de tramvai.
Imagine din 1929 dintr-un tramvai Thomson, se observă că la restaurarea vagonului vizitat azi s-a ținut cont de aspectul inițial.
În fine, un chipiu de controlor ITB.
Per total, a fost un eveniment foarte slab organizat. Am vorbit cu pasionați de tramvaie care merg des la manifestări de genul ăsta și s-au declarat foarte dezamăgiți, au zis că niciodată nu a ieșit atât de prost și că niciodată nu au fost așa puține tramvaie de epocă.
M-am uitat seara la TV. Reportaje identice cam la toate televiziunile, prezentate cu încântare naivă. Pe veșnica melodie “Du-mă acasă, măi, tramvai!” a lui Gică Petrescu, musai. În rest, reporterițele recitau ce învățaseră din comunicatul de presă RATB sau ce vorbiseră cu “domnul de la muzeu”. Am rugat echipele de la Digi24, România TV, Prima TV și Pro TV să facă și reportaje despre starea execrabilă în care arată toată zona Sfântul Gheorghe, nu s-au arătat deloc interesate de așa ceva.
Posibil ca cei de la RATB să fi fost dați peste cap de vremea rea, dar asta nu e o scuză să nu ai un plan B. Uite, le dau eu soluții, gratis. Pe vremea asta, trebuiau făcute următoarele:
• toate tramvaiele de epocă rămâneau la depoul Victoria, într-o hală amenajată pentru aniversare
• angajați ai RATB primeau vizitatorii îmbrăcați în uniforme de vatmani/încasatori/controlori de epocă
• animatori îmbrăcați în haine de epocă făceau pe călătorii și învățau vizitatorii cum se composta biletul, care era ritualul călătoriei cu tramvaiul, etc.
• pe zidurile halei – proiecții cu filme și fotografii cu tramvaie de epocă
• se împărțeau pliante cu istoria tramvaielor în București
Nu zic că-s cele mai bune soluții, dar ar fi fost mult mai acceptabil. Plus mai mult PR, mai multă promovare a evenimentului, inclusiv în rândul tinerilor. Că au venit mai mult bătrâni nostalgici și mame cu copii mici care oricum nu înțelegeau nimic. Segmentul adolescenților nu este absolut deloc preocupat de această tematică.
Știți că România nu are un Muzeu al Transporturilor? Un loc unde să fie expuse tramvaie, autobuze, troleibuze, trenuri, avioane, etc. din toate epocile, utilizate în transportul în comun? Nu există nicio inițiativă la nivel guvernamental pentru înființarea unei astfel de instituții care ar fi extrem de utilă.
Hai să mergem pe altă planetă și să vă arăt câteva poze de la Muzeul Elvețian al Transporturilor, din orașul Lucerna. Pozele nu fac dreptate acestui loc extraordinar, unde oameni de orice vârstă vin, observă, învață și pleacă încântați de bogata istorie a transporturilor elvețiene. Practic, poți petrece o zi întreagă aici și nu ai cum să te plictisești. Mă bucur că am bifat acest obiectiv când am fost în Elveția.
