Plimbări în Bucureşti

S-ar putea să nu vă placă aşa de tare plimbarea de azi. N-o să căutăm locuri frumoase. O să mergem în josul Dîmboviţei, printre fabrici şi făbricuţe vechi – multe abandonate.

Prin zona industrială

Acu’ o sută de ani, Bucureştiul nostru era mai mic, aşa că fabrici care azi par a fi în centru erau atunci la marginea oraşului.

Zona industrială Lînăriei – Vitan – Abator e plină-plină de fabrici, oarecum specializate: o să găsiţi foste fabrici de încălţăminte, de pielărie, de tricotaje – motivul e legat de rîul Dîmboviţa. Fabricile astea sînt urmaşele primelor tăbăcării şi postăvării, care funcţionau în josul rîului pentru a nu murdări apa ce alimenta oraşul. De aceea şi Abatorul, vechiul abator, tot acolo era.

O să pornim de la Budapesta – adică de la intersecţia bulevardelor Cantemir – zis şi Magistrala – şi Mărăşeşti. Luaţi-o pe Mărăşeşti, înspre Dîmboviţa, şi faceţi dreapta pe strada Cuza Vodă. Puteţi s-o luaţi apoi pe strada Bucur, ieşind în piaţa Bucur, unde se află Maternitatea -fireşte- Bucur: faină clădire!

Luţi-o pe lîngă fabrica de încălţăminte Pionierul: intraţi, astfel, prin strada Verzişori, într-o zonă industrială veche. Strada Verzişori, pe acest segment, e închisă traficului – dar nu te-mpiedică nimeni să mergi pe-acolo; doar cîinii şi gropile:

Da, ştiu: n-arată deloc frumos. E multă paragină şi parcă te doare sufletul. Acu’ vreo sută de ani erau pe-aici, pe străzile Verzişori şi Tăbăcăriei,vreo patru fabrici de încălţăminte şi pielărie, una de tricotaje şi una de mezeluri.

Clădirile astea dau înspre Splai – iată ce-a mai rămas din frontispiciul fabricii de încălţăminte Bourul:

Fabrica s-a mai numit şi Dîmboviţa, şi CIPCI (Centrala Industrială de Pielărie şi Confecţii Încălţăminte).

Acum găsiţi tot ce vreţi pe-acolo: depozite, tipografii, firme mici – şi multă istorie industrială năruindu-se.

Strada Verzişori redevine la un moment dat stradă normală, cu case (e o parcelare de case-tip, o frumuseţe) şi pomi bătrîni; e şi un scuar, în mijlocul căruia e chestia asta:

… care nu ştiu ce vrea să fie – dar îmi place!

E momentul să dai o raită pe străzile din jur – Elena Cuza, Poteraşi, Vitejescu, Aristizza Romanescu; ai ce vedea:

… dar plimbarea continuă, înspre actualul bulevard Şincai, care-i de fapt vechea stradă Lînăriei. În dreapta ajungi la liceul Şincai, pe lîngă clădirea vechii Şcoli de Meserii (actuala Iosif Rangheţ), iar în stînga ieşi la pod, la Timpuri-Noi.

Odinioară Calea Văcăreşti nu se oprea la pod ci, urmînd traseul bulevardului Mircea Vodă de azi, ajungea la Sfînta Vineri. Dac-aţi lua-o-n jos, pe Splai, aţi ajunge într-o altă zonă industrială veche, cea a Abatorului (dezafectat prin 80 şi mutat la Glina) şi a Industriei Bumbacului.

Traversînd însă Dîmboviţa şi trecînd pe lîngă fabrica Timpuri Noi, cîndva Lemaitre, intraţi pe strada Ion Minulescu, demult-demult numită Apele Minerale (şi-n vremea stalinismului Bela Brainer)!

În stînga e fabrica (sau ce-a mai rămas din ea) de confecţii Crinul, apoi fabrica de medicamente Biofarm. Ambele fiinţau şi înainte de Război.

Vă veţi intersecta cu strada Vlad Dracul:

… pe care e o veche făbricuţă de mezeluri:

… Strada Ion Minulescu continuă; la fiecare colţ de stradă e-o casă frumoasă:

… sau o clădire industrială:

Mă rog, pe fiecare străduţă e cîte-o făbricuţă!

Dar nu s-a terminat. Pe partea stîngă a străzii Minulescu se află actuala fabrică de pantofi Flaros, fostă Flamura Roşie, fostă Mociorniţă:

… care se-ntinde, ehe! te plictiseşti mergînd pe lîngă ea. Şi cînd se termină, daţi peste clădirea Institutului de Cercetare în domeniul Pielăriei!

… da, e şi aşa ceva!

După colţ e, pe strada Călugăreni, Asociaţia Românilor Sinceri – de care vă ziceam săptămîna trecută.

Cu asta, s-au cam terminat de văzut chestiile industriale; dar străzile dintre Ion Minulescu şi Splai sînt frumoase şi plăcute plimbării; iar străzile dintre Ion Minulescu şi dealul Vitanului (Foişorului, Grădinarilor, Papazoglu, Vlaicu Vodă) mai au ceva farmec: sînt în pantă, fac curbe largi – sau nu…

… mai găsim şi cîteva trepte interesante pe lîngă care-am trecut astă primăvară…

… aşa că merită făcut un ocol şi pe-acolo, înainte ca zona să se umple de blocuri.