scris de Ando
Graţie amicului nostru, C. D. Mocanu, am găsit în revista “Realitatea Ilustrata” nr. 495 din 15 iulie 1936 un interesant articol despre zona din imediata apropiere a Gării Obor (Bucuresti Est) – Parcul Regele Ferdinand. Autenticele informaţii, extrase “de la faţa locului” de publicaţia de acum 78 de ani, completează de minune articolul mai mult sentimental pe care l-am scris acum trei ani, surprins de plăcuta “amorţeală” care domneşte încă în cartierul Baicului.
Avem, aşadar interesante detalii suplimentare despre cum zona din faţa gării, devenea încet, încet unul din cele mai agreabile cartiere ale capitalei.
Unul din vechii locuitori ai cartierului – vestitul crainic sportiv al radio-ului public, dl. Ion Ghiţulescu, aflat acum la venerabila vârstă de 84 de ani – mi-a confirmat că “… după Marea Criza, guvernanţii, Primăria, băncile i-au încurajat, în special pe funcţionarii de la stat, să-şi facă vilişoare, case, în zonele atunci mai periferice… Aşa au apărut cele din Cotroceni sau aici în zona Obor” şi că o serie de case din cartier au fost realizate după planurile arhitectului Constantin Joja.
Eu am să mă opresc ceva mai mult asupra imaginii următoare :
In stânga peluzei (A) este “un monumental cămin – un fel de casă – bloc în sensul celor cu cari municipalitatea socialistă a înzestrat Viena – şi unde pe un preţ mic, pot găsi apartamente funcţionarii Ministerului de Interne”
Această clădire, care există şi acum, avea să dea numele străzii care s-a configurat prin faţa ei: Căminului.
In planul îndepărtat al imaginii (B) este vizibil celălalt reper care a rezistat timpului: “casa-ciupercă” numita aşa după forma acoperişului
In regimul comunist, valul schimbărilor a atins şi această parte din oraş. Iată cum arăta în ziarul România Liberă din 23. 04. 1960 o primă schiţă de sistematizare a zonei. Clădirea Căminului (A) este păstrată dar flancată acum, de-a lungul străzii de două blocuri cu patru etaje – cel drept şi cel gen “potcoavă”.
In 1967, în plin avânt al construirii de locuinţe proprietate personală, s-au adăugat spre bulevardul Ferdinand şi cele 4 blocuri P+10, astfel că imaginea generală a zonei arată astfel:
Din fericire, pe partea opusă a bulevardului, frontul de blocuri nu este continuu fiind şi limitat la înălţimea de P+4. In plus, nici vegetaţia nu a avut mult de suferit, astfel că – cel puţin pe această porţiune – nu avem de-a face cu acea imagine apăsătoare de arteră tip “coridor”.
Incă odată, mulţumiri lui C.D. Mocanu pentru stăruinţa cu care ne ajută.































