scris de Venera E. Dumitrescu-Staia
Îmi amintesc perfect de proprietarul Croitoriei, se numea Burah Abramovici, specialist renumit în comenzi “pe masura” si unicul în Bucuresti care “stopa” haine roase la coate sau pantaloni (sa nu se uite ca în acele vremuri nu exista plasticul, stofele erau din lâna pura, importate precum celebra stofa de Kamgarn sau renumita Fabrica “Wilhelm Scherg” din Brasov, nationalizata în 1948)
Alaturi, la 104 erau proprietari familia Hubert, care a parasit tara imediat dupa 1945.
Vis-a-vis, pe locul unde este acum Centrul de sanatate, locuia familia, surori si frate pe nume Ghitescu; fratele fusese colonel în armata româna, primul tragator pe tara, care-si scris numele de la o distanta oarecare… cu gloantele puștii – era o somitate în anii copilariei mele si îmi aduc minte ca paralizase.
Alaturi de casa si terenul lor, era un magazin mic, General, cum se spunea, avea de toate si oarecari alimente, mai mult dulciuri, jucarii, carti etc., firma era “La Dumitrescu”, nu eram rude, iar acest patronim era foarte frecvent în România, baza fiind Dumitru, cum s-a numit bunicul meu patern Dumitru Dumitrescu. Era o placere de copil sa intram în acest “boutique” al minunatelor vremuri.
Alaturi de boutique, era o Tinichigerie “La Solomon”, toata ziua ciocanea si bocanea, parca-l vad si acum, iar pentru noi copiii era o placere sa-l vizitam, iar el se bucurau, cu toate ca si ei aveau copiii lor, cu care ne jucam la noi în curte, deoarece era foarte mare, cu fântâna în mijloc, un cais imens, iar pe parea dreapta unde era gardul despartitor de familia Hubert aveam vita de vie, din frunzele careia toti chiriasii îsi puneau la borcan pentru iarna, iar strugurii ceasla si caisele, fiecare îsi lua dupa pofta, era armonie între toti locatarii, care erau toti evrei, motiv pentru care am avut neplaceri când banditii de legionari au invadat curtea în anul 1941, dorind sa-i omoare pe toti, dar cele 40 de suflete care locuiau de ani de zile cu noi, eram ca o familie mare, tatal meu i-a adus în apartamentul nostru, a stins luminile peste tot, i-a pus pe toti cu burta la pamânt, copii si parinti, liniste totala. Banditii însa, stiau ca se afla evrei si la noi, pe Serban Voda locuiau foarte multi evrei, ca si pe Vacaresti si Dudesti. Când au vazut ca în curte peste tot este stins, si nici urma de persoane, au sunat la noi la usa principala din strada, dar tatal meu, asteptându-se la reactia grupului care cântau cântece legionare, cu faclii aprinse, se îmbracase în pijama si iesind în balcon, ca si cum fusese sculat din somn, era spre orele 22, a strigat la ei spunându-le ca toti sunt plecati de acasa… a fost o adevarata NOAPTE A VALPURGIEI.
Continui cu Serban Voda, alaturi de Tinichigerie, în spate erau un lant de locuinte modeste, alaturi, alta casa si apoi un bloc cu vreo 4 etaje, se pare ca exista si acum, la parter o farmacie a Farmacistului Eugen Parschivescu, cu care ne si înrudeam; în ultimul timp, îsi aduce aminte si fiul meu, era un restaurant cu gradina de vara, se traversa o straduta si se ajungea la o casa mare cu fatada la strada si o terasa, iar în spate, ca o adevarata strada, pe o parte si cealalta apartamente cu parter si etaj. Toate acele zeci de apartamente aveau iesire în alta strada, precum si blocul de la 81 si alte locuinte pe cealalta parte a Caii Serban Voda, erau proprietatile marelui proprietar Iordache Minciulescu – dar din munca si nu furturi -, caruia îi apartinea si restaurantul-berarie de la parter, precum si o renumita covrigarie, mirosul covrigilor ajungând pâna la noi în casa…
Mai sus pe Serban Voda era Depoul de tramvaie, o Benzinarie si în rest case mici, pâna se ajungea în Strada Lânariei. Înainte de a ajunge pe Lânariei, era Aleea Frigului unde se afla Fabrica de înghetata Frigu si se putea comanda înghetata telefonic, care se aducea la domiciliu, în cutii, precum le vedeti si astazi.
Tot pe aceasta parte în blocurile Minciulescu, era un Magazin alimentar universal “La Moldoveanu”, iar la primul colt de la casa noastra, colt cu Domnita Florica, se afla Magazinul alimentar general La Armeanu, unde gaseam toate deliciurile pentru gurmanzi, iar in fata usii strajuiau 2 butoaie, unul cu Icre negre si altul cu Icre de Manciuria – era furnizorul nostru de saptamâna, avea un registru pentru clientii permanenti si se putea platea la saptamâna sau luna – totul era pe încredere.
În încheiere, publicăm o serie de imagini luate săptămîna trecuta, de catre Cristian Vojniac, căruia îi mulțumim pe această cale. Vedeți clădirea de la numărul 106 și fostul Centru de Sănătate:
Citiți
