… într-o dimineaţă ceţoasă rău, mă găseam în Parcul Izvor, să-l văd în plina sa tristeţe autumnală – că vara-l ştiu prea bine, plin de veselie, de copii, de oameni care se simt bine pe iarbă…
Era linişte, oamenii se grăbeau zgribuliţi la serviciu, umezeala se lăsase în jos, iar în sus – har Domnului – nu se vedea neam din Casa Republicii;era bine.
… asta, desigur, pîn-am dat cu nasul peste arta publică: anume aceea făcută să puie cetăţeanul pe gînduri, să-i transmită ceva. Ştiţi voi;chiloţăraie pusă pe-un gard, o balegă răsturnată pe-un soclu de statuie – aceleaşi lucruri făcute de-aceeaşi gaşcă de artişti alternativicare-au spurcat, în ultimii ani, spaţiul public…
În fapt, n-am călcat – neatent – în vreun căcălău de buldog, ci – mai rău – am dat peste ceva numit „Spaţiu expandat – Insider and Outsider”.
Păcatele mele!
E şi mai rău!!!
… parol!
Mă rog, ultima dintre chestii – şi cea mai din dos – măcar are un chichirez:
Fata asta şi-a dat silinţa, cum s-ar zice; şi asta-mi place. În rest, „activarea spaţiului urban” este o mizerie, ceva care este băgat pe gîtul cetăţeanului. Mai mult, n-are nici în clin, nici în mînecă cu demolările petrecute aici pe vremuri, nici cu dramele oamenilor strămutați…
Şi să ştiţi că mie-mi place arta, îmi plac chestiile care te pun pe gînduri. Înţeleg metaforele – dovadă că apreciez şi celelalte intervenţii urbane din Parcul Izvor, cum ar fi:
Cele patru căcăstoare ecologice simbolizează, desigur, cele patru dimensiuni ale universului; cele două pubele sînt o metaforă la adresa sistemului politic; iar în cele trei containere de colectare selectivă cu capace aidoma celor de veceu percep o alegorie la definirea socială a individului.
Vedeţi, mă pricep.
