Scoala de la Paltinis. Prelegeri despre paradisul culturii

paltinisFundatia Calea Victoriei va invita miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, la un curs dedicat locului unde a mers in pelerinaj la finalul secolului XX elita culturala romanasca de mai tarziu: viitori filozofi, eseisti, critici de arta, filologi, psihanalisti – Scoala de la Paltinis. Prelegeri despre paradisul culturii, sustinut de Alex Paun.

Vreme de cativa ani, in deceniile sapte si opt, capitala inteligentei romanesti s-a aflat la Paltinis, statiunea pusa pe harta nu de schiori, ci de filozofi. Sute de carturari au trecut sa-l viziteze pe ganditorul sihastrit acolo, un amestec de savant, lord și avva.

Nabab al generozitatii, Constantin Noica ii primeste pe toti si le imparte lectii de greaca veche si latina, cugetari despre Platon, Augustin si Hegel, vorbe de spirit, liste draconice de lecturi. Colocviile dintre maestru si discipoli, deopotriva destinse si aplicate, sunt relatate de juni in cateva carti stralucitoare. Carismaticul ganditor devine o stea, discipolii sai – o constelatie. Ia nastere Scoala de la Paltinis, un soi de Stanford la gura sobei, la care toata lumea priveste cu jind si uimire.

Intrebari: Cine a fost Constantin Noica? Ce opere daduse filozoful bucureștean inainte sa se retraga, pentru a crea, in munti? Cine sunt cei mai importanti dintre ucenicii sai si in ce carti si-au povestit aventura? Care sunt ideile cele mai importante ale Scolii si care anecdotele ei mai pline de haz? Cum arata mostenirea grupului?

Temele celor cinci intilniri sunt:

  1. Maestrul – Portret Constantin Noica – viata, opera.
  2. Discipolii, prietenii – discutie despre Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Sorin Vieru, Andrei Cornea, Petru Cretia.
  3. Discipolii, prietenii – discutie despre Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Alexandru Dragomir, Vasile Dem. Zamfirescu, Victor Ieronim Stoichita.
  4. Intalnirile – descrierea seminariilor private tinute la Paltinis.
  5. Ideile – discutie despre mostenirea filozofica si literară a Scolii.

Lector: Alex Paun

Data incepere 22 octombrie 2014; Ora curs: 19:00

Numar ateliere: 5

Frecventa: saptamanal, miercuri

Cost: 200 ron; Cost redus (card fidelitate, studenti, pensionari): 180 ron

Locul desfasurarii: Str. Popa Soare nr. 40, etaj 1 (in apropierea Rondului Pache Protopopescu si Bisericii Sfanta Vineri – B-dul Corneliu Coposu)

Inscrieri la CONTACT@VICTORIEI.RO

Detalii la www.victoriei.ro