LA PAS PRIN BUCUREȘTI – DOCUMENTAR: Catedrala Patriarhală și Palatul Patriarhal (Reședința patriarhală)

Ansamblul patriarhal ce cuprinde Catedrala Patriarhală ‘Sf. Împărați Constantin și Elena’, Palatul Patriarhal și Palatul Patriarhiei este o parte importantă din patrimoniul arhitectural al Capitalei, situat pe locul mânăstirii pe care voievodul Constantin Șerban Basarab, domnitorul Țării Românești (1654-1658), a construit-o în București în 1656.

Foto: AGERPRES ARHIVA / ALEX MICSIK

Biserica mânăstirii, purtând hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, a fost sfințită în 1658 de patriarhul Antiohiei și al Întregului Orient, Macarie, împreună cu mitropolitul și episcopii Țării Românești. Sfântul locaș a fost pictat pentru prima dată în 1665, în timpul domniei voievodului Radu Leon (1664-1669). Același domnitor a hotărât, prin hrisovul domnesc din 8 iunie 1668, ca mânăstirea să devină reședință mitropolitană.

Foto: AGERPRES ARHIVA/ RADOR

În 1925, când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, reședința mitropolitană a devenit reședință patriarhală și biserica mitropolitană a devenit Catedrală patriarhală.

În decursul timpului, Catedrala și Palatul cu paraclisul său au fost reparate, s-au făcut extinderi și transformări. Cele mai importante lucrări au avut loc în anii 1792-1799 (inițiate de mitropoliții Filaret al II-lea și Dositei Filitti), 1834-1839 (inițiate de mitropolitul Grigorie Dascalul și terminate după moartea sa), 1932-1935 (inițiate de patriarhul Miron Cristea), 1960-1962 (inițiate de patriarhul Justinian Marina, proiectant arh. Paul E. Miclescu), precum și în anii 1989 și 2000-2001.

În perioada mai-octombrie 2008, s-au făcut ample lucrări de consolidare și restaurare la Catedrala Patriarhală. În timpul lucrărilor din anul 2008 s-au montat, în registrul de sus al pridvorului, 26 de icoane în mozaic. A fost restaurată pictura, catapeteasma și mobilierul ornamental. Candelele, candelabrul mare de argint și vitraliile au fost recondiționate. De asemenea, clopotnița a primit 4 clopote noi, turnate la fabrica Grassmayr din Austria, fiind montat și un sistem de acționare electromecanic controlat prin computer.

La terminarea acestor lucrări, în 26 octombrie 2008, la sărbătoarea Sf. Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, s-a săvârșit slujba de resfințire a Catedralei Patriarhale din București, la 350 de ani de la ctitorirea acestui sfânt locaș.

Catedrala Patriarhală a fost construită după modelul arhitectural al bisericii Mânăstirii Curtea de Argeș, zidită de domnitorul Neagoe Basarab. Proporțiile sale sunt însă mai ample decât modelul de la Curtea de Argeș.

În pridvor, deasupra ușii de la intrare, se află icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena, pictată în 1665.

Pictura murală actuală, în manieră neobizantină, a fost realizată de Dimitrie Belizarie, între anii 1932-1935, înlocuind-o pe cea de factură neoclasică a lui Nicolae Polcovnicul din perioada 1834-1839 (suprapusă, la rândul ei, peste un strat pictural mai vechi).

Catapeteasma este ornamentată cu o sculptură filigrană poleită în aur. Ușile împărătești și icoanele împărătești ale tâmplei au fost lucrate în email de Otilia Oteteleșeanu în 1961-1964, în atelierele Patriarhiei.

Catedrala adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, așezate într-o raclă de argint, care au fost aduse din satul Basarabi, de pe malul drept al Dunării, la 13 iulie 1774, de către mitropolitul Grigorie II (1760-1787). Sfântul Dimitrie cel Nou este patronul spiritual al orașului București, iar ziua sa de prăznuire (27 octombrie) este, în fiecare an, prilej de mare pelerinaj al credincioșilor din întreaga țară.

În partea dreaptă a pronaosului sunt mormintele patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române: Miron Cristea (1868-1939), Nicodim (1864-1948) și Justin Moisescu (1910-1986).

La răsărit de altarul Catedralei se află clopotnița ridicată de voievodul Constantin Brâncoveanu în 1698 și restaurată în 1956-1958, precum și coloana cu inscripții, de formă rotundă, realizată în memoria mitropoliților Teodosie (+1708) și Ștefan al II-lea (+1738), ale căror morminte s-au aflat, inițial, în acest loc.

La nord de Catedrală au fost instalate în 1959, sub forma unui ansamblul numit „Troiță”, trei cruci de piatră, dintre care cea mare, provenită de la Salatruc-Argeș, datează din vremea domnitorului Petru Cercel (1583-1585), iar celelalte datează din 1617 și, respectiv, 1644.

***

Palatul Patriarhal a fost conceput într-o primă fază ca stăreție și dezvoltat ulterior după stabilirea aici a reședinței mitropolitane în 1668. Lucrările de mărire și înfrumusețare întreprinse în vremea patriarhilor Miron, Justinian și Teoctist au dus la aspectul de astăzi al clădirii.

Foto: AGERPRES ARHIVA / LUCIAN TUDOSE

Alipit Reședinței patriarhale, în colțul de sud-est, între două foișoare, se află paraclisul patriarhal. Ridicat o data cu vechea stăreție, ctitorită de Constantin Vodă Șerban (1654-1658), paraclisul a fost consolidat pe vremea mitropolitului Teodosie (166-1672 și 1679-1708), cu contribuția domnitorului Gheorghe Duca (1673-1678), când se presupune că i s-a dat și hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Mai târziu, în 1723, s-au făcut lucrări radicale de restaurare de către domnitorul Nicolae Mavrocordat (1719-1730) și mitropolitul Daniil (1719-1731), înfățișați în chip de ctitori pe peretele dinspre apus. Între altele, paraclisul a fost zugrăvit, i s-a făcut tâmpla de lemn sculptat în stil brâncovenesc și ușa din două canate, fixată în rama cioplită în piatră. Atunci i s-a dat, ca al doilea hram, Sfântul Daniil.

În anul 1880, în vremea mitropolitului primat Calinic Miclescu (1875-1886), pictorul G.I. Pompilian a spălat și a completat zugrăveala, iar peste câteva decenii, între 1960-1961, patriarhul Iustinian (1948-1977) a refăcut turla de pe naos, căzută în urma unui cutremur în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Între anii 1987-1989, patriarhul Teoctist a conservat și restaurat tâmpla și a consolidat exteriorul.

Prin eleganța proporțiilor, absida pentagonală și turla sveltă, prin valoarea picturii, frumusețea compoziției decorative și măiestria cu care este lucrată tâmpla de lemn ajurat și poleit, paraclisul își merită atributul de unicat de artă și arhitectură.

Paraclisul adăpostește o parte din moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur așezate într-o raclă cu geam, de stejar sculptat, dăruite Patriarhiei Române de către cardinalul Florenței, Silvano Piovanelli, cu prilejul vizitei la București în octombrie 1997.

Palatul reședinței, cu paraclisul, prezintă forme de arhitectură tradițională, rezultate din îmbinarea unor elemente caracteristice arhitecturii muntenești de la începutul veacului al XVIII-lea.

sursa-www.agerpres.ro