… pîn-la urmă mi-am făcut curaj – după trei ani – și-am poftit să văd și eu Bucureștiul de la înălțimeaautobuzului turistic cu etaj.
Zic eu c-au fost 25 de lei cheltuiți cu folos – mi-am admirat orașul din imperială, cum s-ar zice.
Otobelul cu care te plimbă e mai dichisit decît acesta din poză, pe care-l bricolam în uzine, odinioară…
Am pus poza asta veche aici, așa, ca să ne distrăm un pic. Dar, întorcîndu-ne la drăguțul nostru București, face să-l vezi de la vreo patru metri-nălțime. L-am nimerit duminica, și era gol-goluț; dacă vă suiţi în autobuz într-o zi obișnuită de-a săptămînii, o să aveți vreme berechet să căscați gura la toate atracțiile, dată fiind aglomerația de mașini și mersul de melc…
Pozele – mai din mers, mai cu soarele cîș – n-au ieșit cine știe ce. Bucureștiul e mai frumos văzîndu-l cu ochii tăi decît cu ochiul camerei: pen’ că-l simți altfel.
De la Unirii – pe marile bulevarde ce-ajung spre Herăstrău – și-napoi, pe Calea noastră a Victoriei, care arată grozav de bine tot mai îngustată, în stînga și-n dreapta se deschid felurite perspective. Mi-a plăcut mult, sincer vă zic. Și mie, și turiștilor sadea. Și mi-a plăcut s-o fac pe turistul la mine-acasă.
