Biserica Sfântul Anton, aflată astăzi în centrul istoric al Bucureștiului, a fost construită pe locul alteia mai vechi, din lemn, și a servit drept capelă pentru Curtea Domnească.
Foto: (C) Sorin LUPSA/AGERPRES ARHIVA
Biserica este cel mai vechi lăcaș de cult din București, care păstrează forma originală. La început în biserică avea loc „ungerea cu mir” a noilor domnitori.
Foto: biserica-sfantul-anton.ro
Din datele istoricilor, se pare că Biserica de la Curtea Veche este o ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, de la 1559. Cu toate că există unele diferențe de opinii, aceștia au luat ca reper de bază pisania pusă de Ștefan Cantacuzino deasupra ușii de la intrare, pisanie care a înlocuit vechea inscripție din secolul al XVI-lea și în care stă scris: „Această sfântă și dumnezeiască biserică, unde să cinstește hramul Blagoveștenia preaslăvitii Născătoarii de Dumnezeu și pururea Fecioarii Mariei, din temelia ei iaste zidită de bătrânul Mircea vodă și în urmă de fiiu-său, Pătrașco vodă, cu frații săi, Radul și Mircea cel Tânăr, o au înfrumusețat și o au zugrăvit”.
Mircea Vodă din pisanie este, potrivit celor mai mulți dintre istorici, Mircea Ciobanul, care a domnit, prima oară, între anii 1545-1553 și, a doua oară, între 1558-1559, în scaun urmându-i fiul, Petru cel Tânăr (1559-1568). Așadar, biserica a fost zidită de Mircea Ciobanul, în a doua domnie, fiind terminată și zugrăvită de urmașul său, Petru cel Tânăr.
Sunt și alte surse care îl socotesc pe domnul Țării Românești Mircea cel Bătrân (1386-1418), ctitor al lăcașului, potrivit site-ului oficial al bisericii. În „Istoria Țării Românești” a lui Mihai Cantacuzino se spune că „Mircea cel Bătrân a întemeiat-a’. De asemenea, Gheorghe Șincai afirma că pe peretele ctitorilor bisericii de la Curtea Veche se aflau zugrăviți trei prinți cu numele Mircea. Unul era desigur Mircea Ciobanul, al doilea înfățișa pe fiul său Mircea, întrucât înfrumusețase și zugrăvise ctitoria părintească. Cel de-al treilea îl înfățișa pe Mircea cel Bătrân. Azi în biserică se află numai chipul lui Mircea Ciobanul și al lui Ștefan Cantacuzino, de la care s-a păstrat actuala pisanie.
Biserica Sfântul Anton a fost numită la început biserica Domnească Mare, iar ulterior „Buna Vestire”, acesta fiind și hramul lăcașului. Hramul Sfântului Antonie cel Mare a fost luat mai târziu, când în urma unui mare incendiu din București, din anul 1847, dintr-o biserică din apropiere care a ars în întregime a rămas doar icoana Sfântului Antonie cel Mare. Icoana, singurul obiect scos nevătămat din foc, a fost adusă la Biserica „Buna Vestire”, de atunci datând cel de-al doilea hram.
În timp, datorită minunilor săvârșite de icoană în cazul celor ce s-au rugat la ea, sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare a devenit tot mai importantă în rândul credincioșilor care și-au găsit alinarea în această biserică.
Biserica are un plan trilobat — o copie a mănăstirii Cozia — cu o lungime de 25 de metri și 8 metri lățime la exterior. Pronaosul este acoperit cu o boltă semicirculară, iar naosul este prevăzut cu turlă. Plastica decorativă a fațadelor este realizată prin fășii de cărămidă aparentă, alternând cu fășii de tencuială. Sub cornișe se află un șir de ocnițe, care, alături de soclul construit cu cărămizi semicilindrice, constituie un progres în evoluția arhitecturii în Țara Românească. Prezența contrafortului care sprijină zidul la exterior, cât și decorațiunea ocnițelor, reprezintă o influență arhitectonică din Moldova, adusă de soția ctitorului, doamna Chiajna, fiica domnitorului Petru Rareș.
Pisania originală a dispărut, s-a păstrat însă pisania pusă de Șerban Cantacuzino la 1715, când a refăcut pictura, ocazie cu care a adăugat la intrare un frumos chenar de piatra, sculptat în stil renascentist. Pictura veche realizată sub Petru cel Tânăr nu s-a mai păstrat. Biserica a fost refăcută de multe ori, cea mai importantă lucrare de restaurare a fost făcută în 1934 de către Comisia Monumentelor Istorice, prilej cu care biserica a căpătat aspectul său inițial.
Astăzi alături de biserică se mai văd păstrate ruinele din fostul palat domnesc folosit până la domnitorul Constantin Brâncoveanu. În biserică se află mormântul lui Mircea Ciobanul, mort la 1599.
Biserica Sfântul Anton a fost restaurată în cadrul unor lucrări ample desfășurate aici în perioada 2007-2009, sub directa coordonare a preotului paroh Zaharia Gheorghe, când și pictura bisericii a fost refăcută de pictorul Romeo Andronic. În anul 2009 s-au serbat 450 de ani de atestare documentară, ocazie cu care s-a lansat un album aniversar.
sursa-www.agerpres.ro
