scris de Ando
Zilele trecute, într-unul din autobuzele RATB, am fost martor la un incident care mi-a reactivat un mare şi mai vechi semn de întrebare…
Nu era aglomeraţie aşa că – până la un moment dat – am văzut bine scena.
Pe unul din scaune, stătea un tânăr (25-27 de ani), bine îmbrăcat, curăţel, cu mobil etc. La una din staţii, se urcă o echipă de controlori: două femei şi un bărbat (de fapt un tinerel, ceva mai firav). Incep să controleze cardurile. Una din femei ajunge la tânărul nostru şi-i cere – politicos – cardul la control. Acesta, zâmbind dispreţuitor îi răspunde „N-am!”. Bineînţeles că a început discuţia clasică: Actul de identitate? – „N-am”, Vă rog să coborâţi cu noi! – „Nu vreau… ei şi ce-o să-mi faceţi?” etc, etc.
Discuţia a continuat pe acelaşi calapod câteva staţii – tânărul imperturbabil şi zeflemitor pe scaun, controlorii strânşi ciopor în jurul lui…
A trebuit să cobor şi n-am prins deznodământul, dar întrebarea este: ce pot face, într-o astfel de situaţie, controlorii? Aşa cum v-am spus, componenţa echipei nu era nici măcar impresionantă din punct de vedere fizic sau agresivă, cum am văzut uneori.
Să încercăm să eliminăm sentimentul general şi involuntar de antipatie faţă de organele de control (oricare ar fi acestea) şi să judecăm, cât de cât, corect: ajungem la concluzia că, practic, aceşti „agenţi de control” cum îi numeşte RATB-ul, sunt legaţi de mâini şi de picioare într-o astfel de situaţie limită.
N-au voie să se atingă de persoană. Dacă aceasta refuză să coboare, practic, nu pot s-o dea jos din vehicul decât cu forţa – dar aici intervin multe alte elemente, măcar de natură juridică etc.
Oare cum sunt instruiţi să procedeze? Care sunt limitele lor? Care sunt, de fapt, relaţiile dintre conducătorul vehiculului şi controlori în aceste situaţii – pentru că, aşa cum vă spuneam, autobuzul şi-a continuat neabătut itinerariul?
Şi, până la urmă, cum rămâne cu cei care refuză să cumpere „titlul de călătorie” ?
