Bucureșteanul, apăsat din toate părțile de caniculă, s-ar duce oriunde ca să se mai răcorească, să maisimtă aerul. Sfîrșitul verii – care se-apropie – face serile mai scurte, dar la fel de violente din punct de vedere al căldurii.
Parcurile-s primele care-s asaltate…
Seara, în parcul „lui Piedone”, lumea stă pînă tîrziu.
E chiar bine, aici. Să vă zic de ce.
Seara, kitsch-ul năucitor de peste zi se mai estompează. Vezi doar siluete de oameni și de-omuleți pe alei, vezi doar lumini și neoane, vezi doar aparența de bîlci, de tîrg, de roata-norocului: de nimeni-nu-pierde!
Seara, aici, totul se diluează, nu știu cum să zic. Luminile felinarelor îs chioare, groaznic de chioare, fumul se lasă printre pomi, oamenii nu-ți dai seama dacă vin ori pleacă – știți, devine, cumva, difuz, chiar interesant.
Seara, copiii-s fericiți. Lipicioși, transpirați, cu genunchii negri și mîinile dulci și jegoase. Puțin le pasă lor de primari și consilieri locali; pentru ei, să meargă „la Piedone” e ca și cum l-ar aștepta pe Iepuraș.
Asta e! Uitați-i cum se bălăcesc la fîntîna cîntătoare, în noapte. Se distrează, se răcoresc, se joacă.
Uite cum un astfel de loc – un astfel de kitsch, un astfel de bîlci – este un paradis pentru mulți bucureșteni.
