… prima parte a Căii Victoriei e cam gata; din punct de vedere al utilizatorului final, cum se zice.
E bine, deci? E rău?
Văd că nimeni nu se declară mulțumit – nu mă mir eu de-astea.
Da’ nu-i rău; de ce-ar fi? Pe unde s-a putut, trotuarul s-a lărgit – e imens…
Se poate circula și pe două benzi – care-i treaba? Șoferul se va obișnui; îi place, nu-i place, cui îi pasă? Nu ziceam că-l descurajăm să meargă prin Centru?
Prietenul biciclist are acuma loc, căcălău – să se plimbe și să circule. Uite, i-au lăsat și bandă de făcut dreapta:
… și ca să terminăm cu șoferul mitocan care vrea să-și lase mașina pe pista de biciclete, primăria a plantat stîlpi pe mijlocul ei:
Zic că ai loc destul să treci pe lîngă ei. Așa cum treci – da, tu, biciclistule! – la cinci centimetri de mine, pe trotuar, cînd mă plimb cu copilul, așa cum te faci că-mi ștergi – tot tu, biciclistule! – oglinda retrovizoare cînd faci slalom la semafor, așa ai loc de-ajuns să ocolești stîlpii ăștia.
Una peste alta, eu zic că deocamdată – pe acest prim segment finalizat – este și bine. Știți de ce? Cetățeanul este liber. Liber să meargă cu bicla, liber să se plimbe pe trotuar; ba chiar liber să nu mai croșeteze patru benzi, depășind pe toate părțile cînd conduce.
