Casele triste ale Capitalei: Vechi, cu valoare arhitecturală, dar neclasate ca monumente istorice

Bucureștiul are un patrimoniu istoric valoros, însă insuficient apreciat. Case vechi, de o valoare arhitecturală deosebită, sunt lăsate în paragină sau dărâmate, pentru a face loc construcțiilor noi: hoteluri de lux, blocuri, imobile de birouri. Bucureștiului îi lipsește o inventariere completă a monumentelor istorice, iar de această situație profită constructorii care obțin aprobări pentru construcții din ce în ce mai înalte, în zone vechi, cu un anumit regim de înălțime a edifciilor, care ar fi trebuit, dimpotriva, protejate. B365.ro vă prezintă un top al clădirilor cu valoare istorică și arhitecturală din București, care nu figurează pe Lista Monumentelor Istorice.

Casa Nanu Muscel

În Piaţa Romană, la nr. 7, dăinuie încă, dar nu se știe pentru cât timp, casa profesorului dr. Ion Nanu-Muscel (1862-1938) şi a soției sale Ana, născută Staicovici. Casa a aparținut Academiei Comerciale, fiind donată în 1940 de văduva Nanu-Muscel pentru a adăposti profesori pensionari ai Școlii și studenți. Inițial cu două corpuri, casa a rămas numai cu corpul principal; cel auxiliar a fost demolat abuziv în 2007, scrie Silvia Cofescu, director editorial, pe blogul său.

Distinsul cuplu Nanu-Muscel și-a construit casa prin 1890, în gustul vremii, un stil compozit, care adună elemente ale stilurilor Louis XV şi Louis XVI, în maniera arhitectului I. D. Berindey-fiul.

Exteriorul, bogat decorat, cu ferestrele chenăruite și încununate cu mascheroane, are sub cornișă o complicată friză cu frunze de acant, iar pe fațada dinspre curte o compoziție alegorică, înfățișând doi putti care susțin un scut, surmontată de două statuete.

Intrarea e protejată de o copertină de fier forjat, cu linii fluide, care amintesc stilul Art Nouveau, iar ușa poartă o feronerie complicată. Interioarele, cu un decor acordat celui exterior, aveau tavane împodobite cu stucaturi (un tavan era casetat), o scară curbă de lemn cu balustradă din fier forjat, parchete din lemn prețios. Până prin 2007, casa s-a păstrat bine. De-atunci până azi, interioarele au fost complet distruse, iar exteriorul a ajuns într-o stare deplorabilă.

În 2012, Academia de Studii Economice (ASE) din Bucureşti a cumpărat cu 3,8 milioane de euro clădirea istorică, situată pe un teren de aproape 1.000 de metri pătraţi din Piaţa Romană, pe care ASE intenţionează să extindă sediul universităţii.

Clădirea, situată „gard în gard” cu sediul ASE din centrul Bucureştiului, a fost scoasă la vânzare şi adjudecată de ASE după ce proprietarii imobilului, firma Proconces Ro, controlată de investitori spanioli, a intrat în insolvenţă, având un credit de 3,8 mil. euro de rambursat către UniCredit Ţiriac Bank.
„Istoria acestei clădiri este legată de cea a ASE-ului. De zece ani ne-am chinuit să cumpărăm această proprietate şi acum am reuşit. Vom merge la Ministerul Culturii să vedem ce statut are, dacă putem să o demolăm, pentru a construi un corp nou prin care să închidem semicercul acesta”, a declarat Pavel Năstase, rectorul ASE, care nu a oferit informaţii legate de preţul de achiziţie, menţionând că banii nu au fost deocamdată plătiţi, scria zf.ro, în noiembrie 2012.

Casă unică în București: Corbeni, numărul 3

Dacă mergi pe strada Spătarului, la intersecţia cu strada Corbeni, fostă Aureliu, vei descoperi la numărul 3 un exemplu atipic de arhitectură bucureşteană, o casă eclectică, neobişnuită, încadrată între două imobile monotone.

Se cunosc puţine despre acest imobil. Se ştie că a fost construit înainte de 1895, iar în anul 1911 proprietar era căpitanul Alexandru Ionescu. În anuarul Bucureştiului din 1918 scrie că aparţinea Băncii Colentina, conform jurnalul.ro.

Această casă unică poate aduce aminte unora de clădirile industriale din secolul al XIX-lea sau poate de arhitectura oraşelor hanseatice datorită utilizării cărămizii aparente.  Combinaţia de elemente ceramice şi de culori este inedită, jocul arcelor atrage inevitabil atenţia oricărui trecător. Arhitectul a folosit cărămida aparentă, în combinaţie cu elemente decorative exotice, atipice predispoziţiei pentru arhitectura franceză specifică Bucureştiului la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Din păcate, intervenţiile complet neinspirate de schimbare a ferestrelor au afectat în mare măsură decoraţia neobişnuită a faţadelor.

Holul de intrare are dublă funcţiune de acces: în pivniţă printr-un chepeng şi în celelalte zone funcţionale ale casei, inclusiv către o baie. Caracteristica constructivă extraordinară a acesteia din urmă este peretele vizibil din zona holului acoperit cu mozaic ceramic şi prelungit până la tavan prin plexiglass de culoare galbenă pentru un plus de luminozitate adus spaţiului.

Interiorul modern a fost amenajat în anul 2006, însă s-au păstrat accentele decorative originale specifice clădirilor construite în perioada 1870-1900.

Interiorul se caracterizează prin luminozitate şi fluiditate a spaţiului. În salon, principala încăpere a casei, doi pilaştri separă şi animă spaţiul. Camerele sunt foarte luminoase, ferestrele fiind ample, iar pereţii vopsiţi în alb.

Subliniind funcţiunea lor actuală, camerele sunt simplu, dar modern mobilate, punând alături mobilă, corpuri de iluminat cu aspect rece, industrial pe fondul pereţilor albi, cu decoraţii originale ale plafoanelor.

:

sursa foto: flickr.ro

Casa L. Rosen

Primul proprietar al acestei construcţii a fost un om cu stare. Casa nu ocupa mult front la stradă, parcelele erau adânci şi înguste, în schimb are parter, două etaje şi subsol. Decoraţia exterioară tratează parterul asemeni unui soclu – suprafaţa tencuielii este prelucrată pentru a sugera un perete din blocuri de piatră – şi este desparţit de etaje printr-un profil intermediar scos mult în relief – profil care nu mai apare între etaje. Pilaştrii adosaţi sunt de ordin colosal – au înălţimea a două etaje – şi primesc în partea de sus câte un medalion cu stemă. Efectul monumental este completat prin dispunerea în axul de simetrie a unui balcon, deasupra căruia cornişă se curbează în sus. În spaţiul astfel creat este trecut numele comanditarului, scrie casecareplang.ro.

STIL ARHITECTURAL:eclectic

PERIOADA:sfârşitul secolului XIX

GRAD DE PROTECTIE:fără grad de protecţie

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:Calea Moşilor, nr. 98

sursa foto: casecareplang.ro

Casa de pe bd. Dinicu Golescu, numărul 5

Această nu se află pe lista monumentelor istorice şi nici în cadrul unei zone protejate, deși are o arhitectură spectaculoasă, conform casecareplang.ro, un site dedicat tocmai caselor frumoase și bătute de soartă. Intrarea direct din stradă, poziţionată simetric în cadrul faţadei, se remarcă prin ancadramentul masiv din piatră, uşa cu elemente curbe din fier şi marchiza ca un evantai din petale metalice. Ferestrele sunt şi ele evidenţiate prin medalioane cu ghirlande florale şi chipuri de femei.

sursa foto: casecareplang.ro

Casa de pe Dimitrie Onciu, nr. 31

La această construcție, putem admira tâmplăria iniţială cu ferestre dreptunghiulare curbate la partea superioară şi împărţite în ochiuri mici de geam. Golurile sunt încadrate de ancadramente cu ghirlande vegetale, la fel sunt decorate şi panourile din zona cornişei.

STIL ARHITECTURAL:eclectic

PERIOADA:sfârşitul secolului XIX

GRAD DE PROTECTIE:fără grad de protecţie

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:str. Dimitrie Onciul, nr. 31

sursa foto: casecareplang.ro

Casa de pe Calea Moşilor, nr. 136-138

Martoră a strălucirii apuse a celui ce se chema odinioară „Podul Tîrgului din Afară”, clădirea din imagine îşi poartă şi ea, cu greu, batrâneţile.

În secolul XIX Calea Moşilor era una dintre cele mai animate artere ale Bucureştiului. Clădirile de atunci erau gândite cu prăvălii la parter. Camerele de locuit se aflau la etaj. Pentru transportul de marfă – pe vremea aceea se făcea în căruţe – şi pentru accesul lor în curţile din spate, casele aveau ganguri boltite. Două astfel de ganguri se văd şi în cazul de faţă, informează casecareplang.ro.

Pentru a da un plus de prestanţă faţadei, intrările îşi găseau corespondent pe verticală în anumite elemente înălţate. Fie că erau panouri decorative, fie frontoane suprapuse cornişei, aceste proeminenţe aveau şi rolul de semnal.

STIL ARHITECTURAL:eclectic

PERIOADA:mijlocul secolului XIX

GRAD DE PROTECTIE:fără grad de protecţie

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:Calea Moşilor, nr. 136-138

sursa foto: casecareplang.ro

Centrul Cultural Nicolae Bălcescu

Clădirea, realizată într-un autentic stil neoromânesc, găzduieşte Centrul Cultural Nicolae Bălcescu, instituţie publică aflată sub autoritatea Consiliului Local şi Primăriei Sectorului 4.

Specifice acestui curent sunt elementele decorative, inspirate din arhitectura tradiţională şi aspectul masiv al construcţiilor.

Multe dintre clădirile neoromâneşti din Bucureşti sunt de bună calitate, clădiri importante, unele monumente istorice.

Interesant este faptul că deşi vorbim despre clădiri voluminoase, precum aceasta, sau mai mari, monumentalitatea, aerul impunător,  nu sunt o caracteristică specifică.

STIL ARHITECTURAL:neoromânesc

PERIOADA:începutul secolului XX

GRAD DE PROTECTIE:fără grad de protecţie

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:str. 11 iunie, nr. 41

sursa foto: casecareplang.ro

Casă de pe Calea Victoriei, nr. 18

Un loc aparte în cadrul arhitecturii Podului Mogoșoaiei (denumirea mai veche a Căii Victoriei) au avut-o casele cu funcțiune comercială la parter: prăvălii, restaurante. La fel ca majoritatea clădirilor comerciale, cea de la numarul 18 se desfășoară pe trei niveluri, parterul destinat funcțiunii comerciale și cele două etaje destinate apartamentelor de locuit.

Urmare a procesului de mdernizare, la parter, s-a renunțat la tâmplăria originală și s-a optat pentru cea din PVC.

De asemenea, s-a adăugat o placare cu faianță a soclului.

Fațada implică o tratare diferită pentru fiecare nivel, primul etaj având ferestre mai mari cu ancadramente mai detaliate.

STIL ARHITECTURAL:eclectic

PERIOADA:sfârșitul secolului XIX

GRAD DE PROTECTIE:fără grad de protecție

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:Calea Victoriei, nr. 18

sursa foto: casecareplang.ro

Casa Titus Popoviciu

Casa de la numărul 35 de pe Constantin Coandă a fost locuința scriitorului Titus Popovici, renumit mai ales ca scenarist român în perioada anilor 1960- 1970. Colaborările cu numeroși regizori, cum ar fi Liviu Ciulei, Manole Marcus, Andrei Blaier i-au adus faima în epocă prin ecranizările romanelor altor autori, cum ar fi Moara cu noroc de Ioan Slavici, Pădurea Spânzuraților și Ion de Liviu Rebreanu.

Reședința sa este îmbogățită de detalii sculptate în lemn în zona cornișei prin console și panouri fixate de jur împrejurul fațadei. Intrarea este marcată printr-un decroș în cadrul acoperișului și o copertină metalică tipică pentru locuințele Bucureștiului interbelic.

STIL ARHITECTURAL:eclectic- neoromânesc

PERIOADA:începutul secolului XX

GRAD DE PROTECTIE:fără grad de protecție

ARHITECT:necunoscut

ADRESA:str. Constantin Coanda, nr. 35

sursa foto: casecareplang.ro

sursa-http://www.b365.ro/case-vechi-din-bucure-ti-care-nu-figureaza-pe-lista-monumentelor-istorice_195614.html