Aici s-a întâmplat…

Aici s-a întâmplat…

… undeva, prin 1960-1961, în saloanele hotelului Continental abia redeschis de comunişti (în 1954. A fost închis iar între 1962-1976), un mic eveniment monden. Aici, marele actor Ion Iancovescu l-a cunoscut pe celebrul bas Şaliapin. Cu prilejul turneului unei companii teatrale din Paris invitate la Bucureşti de Iancovescu, acesta a fost impresionat de frumuseţea unei actriţe franceze. Pentru a-i dat gata pe francezi şi, prin ricoşeu, pe frumoasa actriţă, Iancovescu i-a invitat pe toţi la restaurantul hotelului Continental, unde supralicitează, comandând specialităţi, băuturi dintre cele mai fine, până în zori. Pentru ca impresia să fie deplină a cerut cu aplomb nota de plată însă a fost surprins să afle de la directorul restaurantului că totul fusese plătit în avans, de un necunoscut, care stătuse în apropiere aproape toată noaptea! Străinul se amuzase nespus de tiradele talentatului Iancovescu şi i-a lăsat acestuia la plecare şi un plic cu o carte de vizită, pe care Puiu Iancovescu a citit înmărmurit: Fiodor Ivanovici Şaliapin. Ceea ce este foarte interesant în această povestire şaizecistă este faptul că un mare actor de odinioară îşi putea permite cu oarece relaxare să invite o trupă de teatru la un restaurant celebru şi să-şi permită plata după o noapte de consumaţie dar şi luxul unei posibile „cuceriri”.

de Adrian Majuru.