„…Numai ca la 4 martie 1977, la ceasul cutremurului, blocul Dunarea s-a facut tandari, omorand cativa oameni aflati la etajul 1, unde erau atelierele unor pictori. Cladirea s-a fisurat intr-atat, incat n-a mai putut fi salvata.
In schimb, Biserica Enei n-a patit nimic la cutremur. O aparase Dumnezeu. Doar ca o macara – atunci cand au inceput lucrarile de dezmembrare a blocului Dunarea, mai ales pe latura dinspre Arhitectura – a lovit clopotnita bisericii. (Eu asa stiu.) Si atunci (stie toata lumea), Ceausescu a „profitat” si a ordonat demolarea bisericii. Ordinul lui a fost executat la comanda primarului general al Capitalei, Ion Dinca. Si astfel, o ghiulea uriasa a fost indreptata spre biserica aproape intacta. Dumnezeu a privit in alta parte, iar biserica s-a prefacut in pulbere roscata.
Pe locul sinistrului s-a ridicat alt bloc, aleea ce despartea biserica de restul cladirilor din Bulevardul Magheru s-a refacut oarecum – ca din saracie. Dar in absenta Bisericii Enei, locul n-a mai avut si nu va mai putea avea, niciodata, aceeasi valoare. (Din pacate, lumea uita repede – a iutat si de Biserica Enei. Si de felul cum a disparut ea. Pana si cei ce locuiesc, acum – si mai mult – prin imprejurimi, sustin ca Biserica Enei exista si ca ea se afla in coasta Arhitecturii, peste drum de pasajul ce duce in Calea Victoriei – oarecum in dreptul Palatului Telefoanelor. Nu-i asa! Biserica Enei a fost daramata din ordinul lui Ceausescu. Iar bisericuta din coasta Arhitecturii se cheama “Biserica dintr-o zi”. Pentru ca asa a fost ea construita acum cateva sute de ani: intr-o singura zi.)”
Silvia Kerim – Vedere din parfumerie
