Capitala este plină de legende țesute de-a lungul veacurilor, care de care mai savuroase. M-am hotărât să urmăresc una din ele și am mers în cartierul Balta-Albă, unul dintre primele ansambluri majore de locuit dezvoltate în timpul regimului comunist. Se zvonea că, undeva în sudul cartierului, s-ar găsi un vestigiu interesant din fosta comună Dudești-Cioplea (demolată și înghițită de actualul cartier): o casă despre care se zice că ar fi fost salvată de Nicolae Ceaușescu însuși!
București, capitala Republicii Populare Romîne – hartă din anii ’50. Așa cum se poate lesne observa, comuna suburbană Dudești-Cioplea (trecută din jurisdicția județului Ilfov la Capitală în anii ’20) era încă o entitate de sine stătătoare. Planurile erau însă ca, începând din Dristor și până spre Glina, să se dezvolte un cartier muncitoresc care să deservească viitoarea platformă industrială Titan, și nu numai.
În anii ’60 s-a început construcția masivă de blocuri în ceea ce deja se numea cartierul Balta-Albă – Titan. În imagine, bulevardul Ioan Șulea (actual Camil Ressu) mergând spreintersecția de la Râmnicu-Sărat (foto: Agerpres/Rompres). Doar un flanc e populat de blocuri (notabile sunt N-urile, foarte masive), imediat aveau să apară și pe partea care încă păstra casele țărănești. Dacă fotografia ar fi fost făcută în direcția opusă, ar fi fost vizibilă zona care mă interesează în acest articol.
Intersecția marcantă pentru cartierul Balta-Albă Sud era Piața Leontin Sălăjan (Ministru al Forțelor Armate al R.P.R. în anii ’50 și amic al lui Nicolae Ceaușescu), astăzi Piața Titan. În intersecție și pe lângă ea a apărut, la finalul anilor ’60 și mai ales până în 1975, o pădure de blocuri.
Străzi din vechea comună, precum Prevederii, Patrioților sau Vlăhița au fost demolate, în locul caselor modeste apărând blocuri de 10 etaje. Totuși, o casă de pe strada Prevederii(marcată cu albastru) a rămas în picioare și astăzi stă stingheră printre vecinii ei cu mult mai înalți. Am marcat parcela cu un chenar galben.
Privită din strada Prevederii, casa cu pricina pare relativ modestă. Nu are tencuială pe exterior și curtea este împrejmuită cu un gard de lemn absolut banal. Trecătorul rapid este posibil să nici nu o observe.
Ce este cu această casă? De ce a rămas doar ea nedemolată pe tot acest tronson de stradă? – întrebările apar inerent. Aici lăsăm concretul și intrăm în legendă.
Gura lumii spune că aici ar fi locuit o femeie care în anii ’60 avea un serviciu care genera multă bârfă: era bucătăreasa personală a familiei Ceaușescu. Astfel, când femeia auzit că întreaga zonă va fi demolată, a apelat la noul lider comunist (pe atunci) al României să o ajute. I-ar fi spus că nu dorește să se mute din casa părintească. Ceaușescu ar fi dat apoi ordin ca locuința bucătăresei să nu fie dărâmată, ci să fie păstrată întocmai, între noile blocuri.
Mai multe detalii nu se cunosc, nu se știe în primul rând dacă povestea este adevărată, dacă aici a locuit într-adevăr bucătăreasa Ceaușeștilor sau care este motivul real al supraviețuirii casei.
Revenind în concret, să vedem cum arată mai departe casa. Aspectul inițial modest perceput din stradă dispare în momentul în care se vede curtea generoasă dispusă pe toată lungimea casei, una considerabilă. Un pridvor cu arcade marchează intrarea dinspre stradă.
Urmărind corpul de clădire pe lateral, se arată un al doilea pridvor, ceva mai generos ca cel din față, numai că acesta dă spre curte. Grădina este îngrijită și populată de diferite tipuri de flori și plante.
Privind peste casă, se ridică silueta amenințătoare a blocului vecin, proaspăt anvelopat termic. Diferența stilistică și de înălțime este evidentă.
Casa are și dependințe în spate – este vizibil un șopron unde poate s-ar fi depozitat fân, cereale, etc. Pe laterale, perimetrul casei este împrejmuit cu garduri masive de granit specifice anilor ’50-’60, semn că acestea au fost puse probabil de autoritățile de la acea vreme. Ca atare, putem presupune că pe lângă casă mergea o potecă/alee/uliță. Mașinile parcate, vizibile în poza de mai sus, se află pe locul proprietății vecine, demolată în anii ’60.
În fine, șopronul din pod este poate pata de culoare cea mai pregnantă, definitorie pentru această oază rurală idilică ascunsă în mijlocul unui cartier muncitoresc anost, populat în majoritate de blocuri trase la indigo.
Așa cum am mai spus, secretele unui oraș sunt cu atât mai surprinzătoare dacă dăm peste ele când mergem la pas. În acest caz, prin zona periferică a unui cartier din sud-estul Capitalei. Dincolo de zona de blocuri există și un perimetru de case supraviețuitoare din fosta comună Dudești-Cioplea. Din păcate, acolo modernitatea se manifestă prin înlocuirea construcțiilor tradiționale cu unele fără nicio noimă, cu forme și culori ciudate, înghesuite care mai de care pe parcelele mici ale fostelor case.
