Uneori totul pare atît de simplu – vorbim de îmbunătățiri aduse orașului nostru, îmbunătățiri care s-ar face fără mari bătăi de cap și de pe urma cărora ar beneficia tot locuitorul.
Iată, bunăoară, cotul ciudat – de 90 de grade – pe care șoseaua Progresului îl face în capăt, cînd se continuă cu strada Constantin Istrati. Se simte improvizația, chiar și azi, se simte că se poate face mai mult.
Bunăoară, continuarea șoselei de-a lungul căii ferate dezafectate ce ia drumul Giurgiului. Pe alocuri, există o stradă asfaltată ce însoțește această cale ferată pînă aproape de zona Gării Progresul – această stradă e folosită ca scurtătură, ca rocadă, ca arteră-debușeu. Nu vreți să știți cum se trăiește de-a lungul acestei vechi căi ferate, nu vreți să vedeți ghetourile, casele făcute din placaj și ce oameni amărîți au ajuns să trăiască aici…
Se vorbește de mult despre valorificarea acestei zone rămase părăginite. Despre desenarea unei șosele care să scoată traficul spre Giurgiu fără să mai gîtuie tradiționala axă Viilor-Giurgiului. Despre – chiar – refolosirea căii ferate pentru un tren urban….
Oricum, ceva trebuie făcut. Doar ca să nu mai avem aceste maidane sinistre, cum este acela dintre Constantin Istrati și Înclinată – teren viran pe care nu s-a construit nimic.
Doar ca să nu mai fie nevoie să ocolești un cartier întreg ca să ajungi dinspre Trafic Greu spre Pieptănari…
Nu știu cum – niciodată – aceste idei pentru îmbunătățirea vieții în orașul nostru nu se regăsesc nici pe agenda administrației, nici pe agenda societății civile. Dar știu că e păcat.
