Ei bine, NU. Nu este deloc adevărat. Ce urmează să citiți este relatarea unei experiențe mai mult decât educative. Practic, am fost umilit și jignit la Jos Pălăria chiar de către cei care trebuiau să mă servească atent și respectuos.
Localul este deținut de actorul George Mihăiță, care probabil știe ce subalterni are acolo, că doar el i-a angajat. Dacă nu știe, e grav.
În primul rând, câteva considerente legate de spațiu. Localul se situează la parterul Palatului Creditului Industrial, un imobil din anii ’30, și are intrarea prin strada Toma Caragiu (fostă Colonadelor). La interior, cafeneaua este pavoazată cu portrete ale unor actori români cunoscuți, cu tot cu autografele lor. În rest, amenajarea nu epatează, fiind absolut banală. Mobilierul este învechit și obosit.
Localul a maximizat spațiul prin compartimentarea incintei înalte. Au apărut 2 nivele: parter și etaj, în aceeași incintă. Accesul la “etaj” se face printr-o scară îngustă, cu trepte incredibil de mici, pe care nu încape piciorul. Este un chin să urci, mai ales dacă afară plouă/ninge și intri cu tălpile ude. Nu mai spun că nu există niciun fel de acces pentru persoanele cu dizabilități. Aș fi curios ce ar avea de zis Pompierii despre aceste scări. În eventualitatea unui incendiu, nu se poate face o evacuare ca la carte a oamenilor și mai mult ca sigur ar exista victime. Ar cădea pe scările înguste oricum înainte să ajungă afară.
Localul este îmbâcsit, neaerisit și nu are spații pentru nefumători. Aerul viciat este cu greu evacuat, dar lumea se înghesuie oricum. Standarde îndoielnice de care administratorii cârciumii profită, pentru a fi la limita legii sau chiar sub.
Ce s-a întâmplat, totuși? De ce scriu acest articol?
Vineri seara, ora 8. Ies să mă văd la Jos Pălăria cu un amic. Localul este ca de obicei plin, dar găsim loc la etaj, în capăt. Incinta în care ne așezăm este aerisită cu un ventilator banal de baie montat în perete. De aceea, geamul de lângă este deschis larg. Afară, ploaie torențială, vijelie. În încăpere, curent. Destul de neplăcut.
Localul este acoperit de 2 chelneri pe care îi observ ursuzi şi plictisiți, cu impresia că-ți fac un mare serviciu că te servesc cu scârbă. Pe banii tăi. Taci și înghite umilința, că vine la pachet cu comanda.
După ce așteptăm să vină chelnerul, amicul meu cere un cappuccino, în timp ce citește ceva pe laptop-ul pe care îl adusese cu el și îl pusese pe masă. Chelnerul este neprietenos și ne vorbește foarte plictisit, aproape în sictir. Se întoarce grăbit cu comanda și, total neatent, trântește ceașca pe masă, lovind laptop-ul și aproape vărsând lichidul.Amicul meu se uită urât, dar nu zice nimic. Eu observ că ospătarul nici nu a băgat de seamă ce a făcut, se întoarce și pleacă imediat. În incintă mai sunt 2 mese ocupate, una cu un grup de 6-7 persoane. Există și un buton care, odată apăsat, cheamă chelnerul la etaj.
Chem chelnerul, vine același individ. Cu greu. Bagă capul în încăpere, îi fac semn, însă nu se apropie de masă, ci ma întreabă ce vreau, strigând de la depărtare, peste mese. Îi spun că vreau o Cola. Nu înțelege, evident. E gălăgie în local. Se uită urât la mine, supărat că nu am țipat cât mă țin plămânii. Repet comanda tare și răspicat, pricepe cu greu, coboară, mi-o aduce, trântește paharul pe masă și îmi toarnă cu scârbă Cola.
Între timp, amicul meu se decide să-și ia și el o Cola. Întâmplător, în cameră intră al doilea chelner. Îl roagă pe acesta să îi aducă o Cola. Chelnerul refuză, motivând că nu vrea să încurce comenzile cu colegul lui, că au mai făcut așa o dată și au adus amândoi aceeași comandă concomitent, fiind apoi acuzați de încărcarea notei. Nu îmi vine să cred ce aud, cât de incompetent să fii să lași să se întâmple așa ceva? Amicul meu îl scoate pe chelner din dilemă și îi dă soluția evidentă: să îl roage pe coleg să-i aducă Cola.
Vreau să comand o apă plată. Văzând că nu se mai interesează nimeni de masa mea, apăs butonul să chem chelnerul. Nu merge din prima, abia a doua dată apare în încăpere. Se uită doar la masa cu multe persoane, nicăieri altundeva, ia câteva sticle goale de acolo și pleacă. Asta în timp ce eu îi fac semne să vină la masa mea. Mai apăs o dată butonul, vine, îmi ia comanda, o aduce, la fel, o trântește cu scârbă pe masă. Deja mă enervez. Servirea este execrabilă.
Ne decidem să cerem nota de plată și să plecăm. Încă două apăsări de buton fără succes, după care mă hotărăsc să chem eu chelnerul. Mă ridic de la masă și, mergând spre scări, mă intersectez cu el. Chelnerul numără un teanc de bani. Îl rog frumos să ne aducă nota, el îmi zâmbește ironic și îmi spune că nu are timp și că să mergem noi să achităm jos la bar. Tupeu maxim.
Coborâm la bar – o zonă super-îngustă la parter, lângă scări. La casa de marcat, o femeie pe la un 40-50 de ani care încasează banii. La bar, un tip în tricou roșu, pe la un 50+, pe care îl identific ca fiind managerul localului. Mă caut de bani în portofel și încep să mă plâng, Îi spun că am avut de-a face cu un chelner de-a dreptul nesimțit și că am fost tratat prost. Apare și chelnerul, care începe să vocifereze întrebând care e problema. Încerc să explic, dar se vorbește constant peste mine. Între timp, termin de achitat nota.
Managerul de local începe să ridice vocea și spune că el are impresia că eu inventez, tocmai prin faptul că insist să explic. Mai zice că au avut o zi “mai specială” și că poate băieții sunt mai obosiți, dar nu ar face niciodată așa ceva, că sunt oricum primul client care se plânge, ceea ce îi pare absolut dubios. Adaugă că el îl crede pe subalternul său, care este victima unui scenariu de defăimare. Chelnerul începe să țipe ca din gură de șarpe că de ce îi fac asta în fața șefului său, etc. O adevărată dramoletă, că doar e cafenea teatrală! Sunt aproape de ruperea filmului, dar mai încerc o dată să explic ce anume m-a deranjat în atitudinea angajatului cârciumii.
Managerul, tupeist și deja vizibil iritat, mă face “ciudat” pentru că insist și îmi zice “Hai sictir de aici!”. Îl rog să îmi spună numele lui și al chelnerului. Refuză ostentativ și explodează. Mă face “nebun”, zice că nu-s normal la cap și mă trimite direct la Spitalul 9. Secundat de chelnerul care vociferează non-stop. Încerc să mai aflu o dată numele lor, dar sunt dat afară din local. Totuși, achitasem consumația, nu?
Ne plângem că avem servicii de proastă calitate în localuri în România? Nu se va schimba nimic până când nu vom lua atitudine în fața unor personaje de această teapă. Pe lângă faptul că localul nu respectă normele de prevenire a unor accidente în caz de incendiu, pe lângă faptul că este interzis nefumătorilor și are o aerisire mai mult decât deficitară, personalul își face de cap. Nu știu dacă patronul Mihăiță are cunoștință despre ce se petrece, dar nu este deloc în regulă. Faptul că, din lene, comoditate sau frică, unii clienți abuzați refuză să se plângă este un indicator că situația nu se va schimba prea curând. Când vine unul să se plângă, Jos Pălăria este dat peste cap, cum e posibil așa ceva, sigur are ceva personal cu chelnerul dacă se plânge. Asta e logica managerului de local.
Am mai spus-o: nu mai avem școli de ospătari, practic această activitate nu mai este văzută ca o meserie serioasă, ci ca un tampon între două etape ale vieții, ceva sezonier. Când nu ai nici cele mai elementare cunoștințe, dar nici instinctele necesare pentru a interacționa cu clienții, mai ales în zona HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele), nu ai ce căuta să servești pe la mese.
“Clientul nostru, stăpânul nostru”? La Jos Pălăria ți se va râde-n față dacă vei menționa așa ceva.
Și mai grav mi se pare cum a ales să se comporte managerul de local. A refuzat să mă asculte, mi-a făcut instantaneu un proces de intenție și a luat imediat partea subalternului său. Halucinant. După care s-a lansat în afirmații calomnioase, jignindu-mă absolut nemeritat. Să tratezi într-un asemenea hal, să ataci astfel un client care tocmai ți-a băgat bani în casă, este inacceptabil. I-a fost frică să își dea numele pentru că, fiind un om mic, probabil și-a dat seama că a greșit și îi este frică de repercusiuni. Un manager laș cu gura mare și murdară secundat de un chelner incompetent – asta oferă faimosul local “Jos Pălăria” din centrul Capitalei vineri seara.
Domnule Mihăiță, v-ați lins pe bot de-un client, poate doi. Dar vom avea grijă să afle cât mai multă lume ce cloacă de angajați țineți acolo.
UPDATE! Am aflat că managerul nervos este de fapt Vasile Mihăiță, fratele actorului George Mihăiță, patronul. Vasile este muzician și a fost șef de formație timp de 20 de ani
„Fratele meu e mereu prezent. Eu vin aproape zilnic, mai ales in intalniri. Dar Vasile este stalpul cafenelei. Imi trebuia un om care sa se uite in acte si sa inteleaga ceva. El face aprovizionarea, verifica totul, tine relatia cu furnizorii. Are si el procentele sale, este multumit.” declara George Mihăiță în 2012 pentru Income Magazine. Un om mândru de fratele său!
UPDATE de ultimă oră:
Am primit, pe lângă opiniile care aprobă demersul, și câteva observații cărora aș vrea să le răspund:
– nu puteam să schimb local după local dacă m-a supărat serviciul, afară ploua torențial iar eu ieșisem la o discuție
– nu puteam să anunț ANPC la ora 10 seara, nici a doua zi, sâmbătă. ANPC nu lucrează în weekend
– nu am comandat fiecare bautura individual intenționat, pur și simplu eram într-o discuție și am cerut băuturi când am simțit nevoia. Oricum chelnerul nu avea de ce să se supere.
Un comentariu interesant de la un anume Cretan Iulian:
„Vezi ca baiatu’ lu’ Geroge Mihaita este Tudor Mihaita care are centura neagra in brazilian ju jitsu. Te innoada ca pe un nod iar apoi jongleaza cu matale pana faci poc !”
Dați Share mai departe. Cu fiecare Share dat, prietenii și cunoștințele voastre vor fi un pas mai departe de la a trece prin ce am trecut eu.
