Ateneul Român e, cu siguranţă, una dintre cele mai frumoase clădiri ale noastre. Ne mîndrim cu ea, o recunoaştem oriunde – şi oriunde-i ghicim forma: pe bancnote, pe afişe, pe cărţi, pe materiale promoţionale – ştim că e o frumuseţe.
Ateneul, aşadar, se cade a fi ocrotit şi pus în valoare. Că nu-i aşa mereu, ştim – din păcate.
Dar ultima ispravă a gospodarilor – căca-m-aş pe ei de gospodari să mă cac – este incredibilă.
Vine străinul cu aparatul foto pregătit în fața clădirii reprezentative a oraşului în care se află şi – ghici ce? trebuie să facă poză la ghereta paznicului:
Bravogogule, aşa se pune ghereta, în faţa intrării – să ştie toată lumea că nu-i sat fără cîini.
Că paznicul, săracul, arată mai amărît decît înşişi cetăţenii care dorm noaptea pe băncile din parcul Ateneului, asta e altă poveste. Dar ghereta lui se putea pune naibii altundeva – undeva unde să nu se vadă.























