vestigii ale vremurilor contemporane

Am mai strîns – de pe lîngă drum, de pe lîngă gard – cîteva alte vestigii ale vremurilor contemporane – adică chestii cam anacronice, rămase în văzul și (un pic) conștiința noastră…

Ce poate fi mai anacronic decît… casetele audio? Azi, în epoca în care cardul SD bate stickul, începem să uităm și CD-ul; așa că amărîtele casete audio, cu banda aia care se agăța, cu creionul cu care trebuiau derulate, sînt demult istorie. Nu și aici, pe calcanul acesta de pe Calea Griviței – unde, peste drum, era un magazin RAKS:

… Exact, Basf și Raks erau mărci (și) de casete.

Însă mai anacronic este magnetofonul, care a precedat casetofonul –  oare copilandrii de azi, cînd mai văd firma asta de pe Plevnei, la ce s-or mai gîndi?

 

… cît despre meseriașii de la „cooperativele” astea Radio-TV, făcuseră, acum patruzeci de ani în urmă, să li se schimbe numele în renume – și anume „Reparații… adio televizoare”!

Un vestigiu al comerțului de odinioară este și corespondentul masculin al magazinului Eva -și anume, Adam:

Magazinul Adam – ale cărui model de mînere de uși l-am pozat – se află la parterul unuia din blocurile care mărginesc Piața Palatului. Cînd ajung aici, admir de fiecare dată și modelul elegant de postament ales pentru felinarele plantate aici:

 

… chiar și neîngrijite, chiar și în mizerie, tot îmi plac și azi.

Știți cît ne plac, nouă, stîlpii și felinarele. Lucrături grosolane sau fine; fără moarte ori mîncate de rugină după un an – mereu am scris despre toate acestea. Să punem, însă, la loc de cinste, și poza unui stîlp de lemn – ca el se găsesc încă foarte, foarte mulți la noi. Ando l-a admirat:

 

Îmi readuc aminte oricînd despre plăcerea cu care am documentat articolul despre plăcuțele-indicatoare de străzi. Acest model de plăcuță, din poza de mai jos, a venit – în zona centrală – cu un mic adaos elegant: o plăcuță suplimentară care conținea și numerele poștale cuprinse în segmentul de stradă indicat:

Caseta de mai jos – aflată, astă-toamnă, în Herăstrău într-o stare de mare degradare – v-o înfățișez de dragul episodului în care v-am povestit despre diversele piese urbane ale companiilor de gaz, apă și electricitate:

Ridicînd ochii, vedem destule firme anacronice; de pildă caseta – inițial, la inaugurarea blocurilor „ONT” și „EVA” – luminoasă a Oficiului Național pentru Turism:

Să nu uităm că „ONT”-ul este un acronim interbelic…

Rămînem un pic cu ochii-n sus, văzînd pe calcanul urît și orb dinspre strada Eugeniu Carada al vechiului palat al băncii Marmorosch Blank vechea siglă B. R. D.:

Urîtă siglă, creată în tulburii ani ‘90. Așa cum e ea, are – desigur – chichirezul ei: săgețile îndreptate în sus simbolizează ideea de progres, de performanță, în timp ce arcul acela de cerc vrea să transmită protecție, precauție și siguranță – parol.

Lăsînd ciorilor sigla băncii, să ne ducem pașii un pic mai încolo, pe Doamnei, de-a lungul palatului. În grilajul unei ferestre, fără moarte și fără rugină, se află numele băncii. Cînd eram mic – înainte de Revoluție -treceam pe aici și nu pricepeam cum de rămăsese această mențiune de fier asupra trecutului; pesemne că nimeni nu fusese în stare să scoată grilajul acesta impresionant.

… chiar și acum e o frumusețe.