Ce fel de parcuri sunt? Ce zone diferite sunt în parcuri? Ce fel de construcții există în parcuri? Doar dacă facem un mic exercițiu de genul acesta o să vedeți că există detule amenajări, construcții, delimitări și zonificări ale parcurilor, toate gândite pentru o „zonă verde” (așa cum o categorisim în general) din cadrul unui oraș. Toate amenajările sunt acolo utile și obligatorii pentru ca parcul să funcționeze optim și să își ândeplinească și rolul ân cadrul orașului.
Parcul Romniceanu este situat la marginea cartierului Cotroceni, în apropierea Universități Naționale de Apărare „Carol I” cu o caracteristică interesantă a terenului. Parcul este o amenajare peisagistică ce face parțial tranziția între zona Cotroceni și zona Panduri, cu diferență de nivel a terenului semnificativă. Este una dintre zonele cu o sistematizare verticală urbană pitorească și destul de rar întâlnită în București. Micul parc este o fâșie de spațiu verde amenajat între strazile Dr. Grigore Romniceanu, la nord către Cotroceni și Dâmbovița, și Dr. Alexandru Vitzu, la sud către șoseaua Panduri. Parcul este și elementul de legătură între parcelările adiacente și un punct de interes al cartierului.
Propunerea mea vizează introducerea unei constrcții care să aducă în primul rând o îmbunătățire din punct de vedere funcțional. La o siplă vizită pe teren am remarcat lipsa unor dotări absolut obligatorii pentru o astfel de funcțiune publică. Am făcut astfel o propunere virtuală de adăugare a uni mic pavilion în parc. Construcția propusă are mai multe funcțiuni, de la o simplă toaletă publică și până la cea de alimentație publică. Nu am intervenit deloc asupra amenajării parcului în totalitatea sa, aceasta fiind necesitând intervenții complexe și mult mai detaliate.
Ce am făcut este să adaug pe un spațiu folosit pentru plimbarea câinilor cu stapân un pavilion. Acesta este în primul rând o toaletă publică, funcțiune atât de prost rezolvată în majoritatea cazurilor în parcurile bucureștene. În al doilea rând există un spațiu destinat unei mici terase, un spațiu în care poți să cumperi un suc, înghețată, mic comerț specific unui chioșc în parc. Același spațiu poate fi utilizat în directă legătură cu parcul pentru relaxare sau pentru manifestări publice de mici dimensini, de interes local.
Pavilionul are o dominantă orizontală, cu spații deschise în zona comercială. Acesta poate fi închis complet cu panouri mobile, cele două zone funcționale fiind delimitate și vizual clar. În partea comercială există puțin mobilier, cu un spațiu deschis și majoritatea meselor fără scaune. Am urmărit să existe un spațiu de întâlnire, o zonă de discuții, dar care să nu concureze funcțional și ca interes cu parcul, să fie doar un punct în cadrul amenajării generale. Majoritatea meselor nu au scaune și sunt înalte, tocmai pentru a nu încuraja petrecerea unui timp îndelungat în pavilion. Spațiul poate fi ușor transforamt pentru eventuale evenimente publice.
În cadrul aceluiași pavilion ar trebui să funcționeze și o toaletă publică, o funcțiune care adesea lipsește cu desăvârșire în parcurile bucureștene sau este „rezolvată” prin amplasarea unor coșmelii de plastic. Sigur, toaleta publică nu este doar pentru cei care se plimbă în parc, utilizarea ei fiind deschisă publicului. spațiul comercial ar trebui închis de la o anumită oră, dar toaleta trebuie să poată funcționa non-stop.
Micul pavilion din Parcul Romniceanu îl văd ca un spațiu complementar, o funcțiune care să crească atractivitatea parcului, în special pentru rezidenți. Spațiul comercial nu trebuie văzut ca o viitoare terasă bucureșteană care distruge spațiul amenajat al parcului. Pentru fiecare zonă verde urbană avem diferite tipuri de amenajări, de construcții și funcțiuni. Într-un fel se poate dezvolta de exemplul Cișmigiul, cu amenajarea istorică, și în alt fel Parcul Tineretului. Un loc de joacă pentru copii este complet nepotrivit în Cișmigiu, dar asta nu deranjează pe nimeni.
Construcțiile de acest gen, pavilioane, chioșcuri etc., au avut întotdeauna rolul lor în amenajarea complexă a unui spațiu verde urban. Ele au fost și ar trebui întotdeauna amplasate și utilizate în conformitate cu proiectul de ansamblu, cu tipul de parc dezvoltat. Cât privește arhitectura și design-ul acestor construcții, cred că ar trebui să se integreze în proiectul general, dar fără a deveni pastișe. Chiar și într-un parc istoric se pot amplasa elemente contemporane.
În cazul acestei propuneri virtuale m-am rezumat doar la o simplă idee, amplasarea unei construcții funcționale complementare, dar cred că întreg parcul ar merita o reamenajare. Ar fi nevoie chiar de un studiu serios în care să se dezvolte mai mult diferența de nivel a terenului și introducerea unui concept modern de amenajare a întregului spațiu. S-ar putea pune în valoare nu doar zona parcului propriu-zis ci și întreaga zonă de parcelări istorice. Parcul Romniceanu ar trebui să își păstreze caracterul local, să fie un punct de interes pentru rezidenți. Dimensiunile sale relativ reduse, amplasamentul la distanță și protejat de mari artere și situarea într-o zonă rezidențială cu locuințe individuale ar trebui să fie elemente care să îi asigure o dezvoltare de interes local.
