La 1905, a fost ridicată “prima casă în stil popular românesc”, la bariera de nord a oraşului, fiind proiectată de architectul pe Cristofi Cerchez. Clădirea a fost construită pentru a adăposti colecţia deja adunată a doctorului Nicolae Minovici, iar compartimentările clădirii, au fost determinate de categoriile variate de obiecte colecţionate.
În clădire nu s-a locuit permanent dar, cel puţin până în 1936, aici s-au desfăşurat diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferinţe şi sesiuni ştiinţifice, diferite consfătuiri profesionale. Se poate vorbi de un muzeu privat.
În acest sens a funcţionat începând cu 1906, fiind prima colecţie de artă populară care reprezintă toate regiunile ţării, prezentată uniform şi armonios într-un spaţiu special de expunere. Acest fapt face din muzeul doctorului Minovici, primul muzeu bucureştean de artă populară.
În 1937, doctorul Nicolae Minovici a donat vila cu proprietatea aferentă comunei Bucureştilor, în suprafaţă totală de 13.878 m.p. Potrivit actului de donaţie, vila urma să fie “pentru totdeauna un muzeu de artă naţională cu denumirea “Muzeul de Artă Naţională Prof.Dr.Nicolae Minovici”
Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care şi-a adus aportul şi sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker. Doctorul Nicolae Minovici a murit în anul 1941 iar nepotul său de soră, inginerul Dumitru Minovici, va prelua de la unchiul său, conducerea muzeului(1941-1983).
Colecţia a fost realizată treptat, prin achiziţii successive între 1900-1941. Cele mai numeroase obiecte sînt costumele de port din regiunile Suceava, Ilfov-Vlaşca, Argeş; ţesături din Oltenia, ceramică şi icoane pe sticlă din Ardeal. Textilele mai sunt reprezentate şi de alte obiecte şi accesorii precum peştemanuri, catrinţe, cămăşi şi ştergare de cap, poturi-nădragi, ilice, cămăşi cu mâneci de borangic înfrumuseţate cu dantelă, brîie, scoarţe, cergi, fote, etc.
Muzeul deţine şi o capelă construiţă în bolţi cu chenare, aşa cum se întâlneau şi în vechile aşezări feudale. Colecţia de icoane de aici este deosebit de interesantă, prin faptul că arată începuturile picturii nostre, întrucât meşterii care le-au pictat sânt români şi premegători ai picturii noastre laice. Parte din aceste icoane sînt executate printr’o tehnică cunoscută sub numele de tempora, parte sînt pictate direct pe sticlă. Multe din ele poartă semnătura meşterului, de exemplu: Ion ot Ocna precum şi data cînd au fost lucrate: secolul al XVII –lea şi al XVIII-lea.
Uşile acestei încăperi, sculptate din lemn, cu vrejuri şi corzi de viţă, în parte aurite şi pictate, sînt din secolul al XVIII-lea şi au aparţinut unei biserici din Banat, din preajma Orşovei.
Cele peste 200 de ouă încondeiate, adunate din întreaga ţară, poartă specificul regiunii de origine, atât în privinţa culorilor cât şi a simbolurilor precum: talpa gâştii, cuişoare, traista ciobanului, crenguţe de brad, steluţa, etc.
În clădire nu s-a locuit permanent dar, cel puţin până în 1936, aici s-au desfăşurat diferite reuniuni familiale sau colegiale, conferinţe şi sesiuni ştiinţifice, diferite consfătuiri profesionale. Se poate vorbi de un muzeu privat.
În acest sens a funcţionat începând cu 1906, fiind prima colecţie de artă populară care reprezintă toate regiunile ţării, prezentată uniform şi armonios într-un spaţiu special de expunere. Acest fapt face din muzeul doctorului Minovici, primul muzeu bucureştean de artă populară.
În 1937, doctorul Nicolae Minovici a donat vila cu proprietatea aferentă comunei Bucureştilor, în suprafaţă totală de 13.878 m.p. Potrivit actului de donaţie, vila urma să fie “pentru totdeauna un muzeu de artă naţională cu denumirea “Muzeul de Artă Naţională Prof.Dr.Nicolae Minovici”
Vila era înconjurată de o splendidă grădină în stil 1900 la care şi-a adus aportul şi sculptorul decorativ Wilhelm August von Becker. Doctorul Nicolae Minovici a murit în anul 1941 iar nepotul său de soră, inginerul Dumitru Minovici, va prelua de la unchiul său, conducerea muzeului(1941-1983).
Colecţia a fost realizată treptat, prin achiziţii successive între 1900-1941. Cele mai numeroase obiecte sînt costumele de port din regiunile Suceava, Ilfov-Vlaşca, Argeş; ţesături din Oltenia, ceramică şi icoane pe sticlă din Ardeal. Textilele mai sunt reprezentate şi de alte obiecte şi accesorii precum peştemanuri, catrinţe, cămăşi şi ştergare de cap, poturi-nădragi, ilice, cămăşi cu mâneci de borangic înfrumuseţate cu dantelă, brîie, scoarţe, cergi, fote, etc.
Muzeul deţine şi o capelă construiţă în bolţi cu chenare, aşa cum se întâlneau şi în vechile aşezări feudale. Colecţia de icoane de aici este deosebit de interesantă, prin faptul că arată începuturile picturii nostre, întrucât meşterii care le-au pictat sânt români şi premegători ai picturii noastre laice. Parte din aceste icoane sînt executate printr’o tehnică cunoscută sub numele de tempora, parte sînt pictate direct pe sticlă. Multe din ele poartă semnătura meşterului, de exemplu: Ion ot Ocna precum şi data cînd au fost lucrate: secolul al XVII –lea şi al XVIII-lea.
Uşile acestei încăperi, sculptate din lemn, cu vrejuri şi corzi de viţă, în parte aurite şi pictate, sînt din secolul al XVIII-lea şi au aparţinut unei biserici din Banat, din preajma Orşovei.
Cele peste 200 de ouă încondeiate, adunate din întreaga ţară, poartă specificul regiunii de origine, atât în privinţa culorilor cât şi a simbolurilor precum: talpa gâştii, cuişoare, traista ciobanului, crenguţe de brad, steluţa, etc.
