scris de Ando
După ce au atacat (din punct de vedere edilitar) cartierele mărginaşe ale oraşului (Ferentari, Floreasca, Bucureştii Noi etc), începând de prin anii 1958-59, autorităţile vremii şi-au focalizat atenţia spre zonele sale centrale.
De data asta (în Capitală fiind şi o perioadă cu deficit de spaţiu locativ) s-a recurs, adesea, la soluţia „plombelor imobiliare”.
Şi astfel, într-un interval relativ scurt, de doi-trei ani, s-au ridicat, în diverse puncte ale oraşului, o serie de clădiri care, iată, au intrat binişor în al şaselea deceniu de existenţă.
Bineînţeles că presa de atunci nu contenea cu laudele şi le prezenta, de fiecare dată, ca realizări deosebite ale regimului.
Haideţi, aşadar, să urmărim, în paralel – cu presa de atunci şi cu imaginile de acum – câte ceva din istoria unor astfel de clădiri.
In Piaţa Romană, între 1959 şi 1961, s-a construit cunoscutul „bloc cu coloane”
Paranteză: habar n-aveam că pieţei ăsteia i s-a spus, într-o anumită perioadă, şi Eminescu! Toată lumea vorbea numai şi numai de… Piaţa Romană!
De fapt, ameţeala asta, se vede şi din textele care însoţesc fotografiile din ziare.
Ceva mai încolo, pe bd. Magheru, vizavi de blocul ARO – cel cu cinema Patria, prin 1958, se ridica blocul „Garofiţa”, după cum ne informează imaginea publicată în Scânteia din luna august a aceluiaşi an. Ştiaţi că-i zice aşa? Eu nu.
Piaţa Kolgălniceanu „capătă” şi ea două blocuri: unul în 1959, celălalt în 1960.
Mai sus, pe bulevardul „6 Martie” de atunci (actual Elisabeta), vizavi de Cercul Militar, s-a construit, tot în acea perioadă, blocul care avea să fie cunoscut sub numele magazinului pe care l-a găzduit decenii: „Romarta Copiilor”.
Să poposim, ceva mai multicel, în Piaţa Naţiunilor Unite (fosta Piaţă a Senatului). Aici, avem blocul-turn „Gioconda”. Nu ştiu dacă a fost primul din Bucureşti, pentru că în aceeaşi perioadă se ridica şi turnul din complexul care înconjoară Sala Palatului, dar de înalt e mai înalt cu două etaje (17 faţă de 15).
Vizavi, cum te uiţi spre Calea Victoriei, pe stânga, în aceeaşi perioadă, s-a construit şi acest bloc care, din păcate, prin amplasamentul său nefericit ales, a deformat nefiresc axul arterei sus menţionate, după cum se spunea în articolul de aici.
Şi dacă tot suntem în zonă, să semnalăm şi blocul de pe colţul făcut de strada Mihai Vodă cu Splaiul Independenţei, clădirea aparţinând de Ministerul Afacerilor Interne.
Apropo: aici era şi vechiul pod Mihai Vodă, desfiinţat odată cu amenajarea albiei Dâmboviţei.
Tare mult, mi-ar plăcea să se facă aşa ceva peste rîu. Ar fi elegant şi, mai ales, util pentru că distanţa dintre cele două poduri existente (Izvor şi Naţiunile Unite) este destul de mare.
Aşa cum spuneam, presa vremii le ridica în slăvi. De fapt, toate sunt nişte clădiri normale, terne, care (cel puţin, asta e părerea mea) nu rup gura târgului din punct de vedere al concepţiei arhitectonice. Păcat, pentru că, deşi – majoritatea – au avantajul unor amplasamente aerisite, cu bună vizibilitate, ca aspect rămân tributare unei perioade în care fantezia şi amprenta personalităţii cu greu îşi făceau loc.
articolul include şi capturi de imagini de pe Google Maps.
