… sînt dintre aceia care s-au obişnuit să aibă în radio un prieten. Pot să-mi aduc aminte şi azi ce emisiune mi-a umplut timpul în cine ştie ce ambuteiaj de pe cine ştie ce parte a centurii, acum cinci-şase ani; aşa-s eu.
Drumurile făcute înăuntrul oraşului – destule, dar scurte – mi-s mai plăcute dacă las muzica (sau ceea ce numim azi muzică) să cînte, pe vreun post fără ştiri ori publicitate, gen Dance FM. Însă uneori trebuie să petrec în maşină ceva mai mult timp; să dau roată oraşului, în vreo zi în care mi-am gospodărit mai multe comisioane şi taskuri; pentru astfel de zile şi astfel de drumuri vă spun cinstit că Radio România Actualităţi chiar e un bun tovarăş.
Nu mă credeţi? Ia, verificaţi. RRA, azi, e altceva – altceva, în sensul bun. Are, desigur, partea lui de anacronism, partea lui de plictiseală, partea lui enervantă; însă se apropie foarte mult de ideea de Radio public.
RRA a trecut printr-o refacere completă: ras, tuns, frezat, supt burta, tăiat unghiile, schimbat hainele, pus dinţi noi, ba chiar şi-o clismă; şi uite că în sfîrşit, sună bine; modern; elegant.
Nu perfect; dar bine. Sînt şi voci neinspirate, chiar dacă sînt noi şi aduse din FM; e şi publicitatea pe publicul casei: suplimente alimentare cu vocaţii de medicamente, alifii de durere de spate; dar… dar muzica sună mai bine decît aţi crede; ştirile sînt echilibrat aduse; şi iată că RRA are un sunet, un aer unitar, o coerenţă în programe – un echilibru pe care n-o să-l găsiţi nicăieri altundeva.
Aş glumi puţin şi-aş zice că RRA este, azi, Europa FM care-ar fi putut să fie, dacă şi-ar fi văzut de treabă…
E şi trist, desigur – faptul că nici azi, nici un radio particular nu a reuşit să devină un radio bun, un radio naţional.
E şi îmbucurător, fireşte – faptul că ceva făcut de Stat merge bine, face paşi în direcţia care trebuie.
De ceva vreme chiar ascult Radio România şi vă zic că merită. Da – are ştiri; are muzică; dar are şi altceva, mai mult decît te aştepţi; acel ceva care face dintr-o entitate care emite un semnal în eter Radio.
