Drumuri! Călător din nou; şi-mi şade bine cu ele – chiar dacă-s drumuri făcute pe lîngă oraş, pe partea Centurii. Voluntari, Andronache, Ştefăneşti – să trăieşti! – Tunari, Pipera, Otopeni; cu zonele adiacente…
N-aş şti să vă zic dacă – de la ultimele mele preumblări intensive prin aceste zone – chiar s-a schimbat ceva în foarte bine pe aici. Îmi pare, sincer, că totul stagnează.
Ieşirile bucureştene din părţile Colentinei tot mizere mi se arată. Generalul Onţanu nu pare c-a reuşit să transforme zona asta în ceva mai frumos, mai prietenos, mai curat. Nu-ţi dai seama defel cînd treci – din teritoriul administrativ al Capitalei – în cel al Voluntariului. Asta e ruşinos şi pentru Capitală, şi pentru oraşul de lîngă ea. În afară de panouri cu numele primarului, Voluntariul nu-mi arată nimic consistent, nimic care să-l facă oraş; este doar, încă, o comună cu ifose – deşi am citit că vrea să devie chiar… municipiu.
Nici Otopeniul nu s-a mai ridicat în ultmii ani. Stă bine, ţine curat, dar la banii pe care-i scoate oarşul ăsta bogat, ar putea să investească mai mult în modernizarea periferiei. Deşi are un aer civilizat – priviţi poza ataşată, această intersecţie semaforizară care are chiar şi un ceas public este din acest orăşel – se simte că se poate mai mult.
Centura – o ştiţi – rapidă, fără milă, şi fără minte. Stîlpul morţii de sub podul de la Ştefăneşti e la fel de îngrozitor. Maşini ies aiurea din curţi şi străzi, ca întotdeauna.
A3-ul e plăcut şi liber – că doar n-ai pe un’ să ieşi de pe el, decît la Snagov – în schimb DeNeul e aglomerat ca-ntotdeauna. Sincer, ar avea nevoie de o reasfaltare generală, şi de o aducere a tuturor gurilor de canal la nivelul şoselei, pentru că trebuie să faci slalom printre ele…
S-au îndesit blocuri, s-au ridicat cvartale în cîmp – prin păpuşoaie – dar nici Pipera, nici alt loc blagoslovit al ultimilor 15-20 de ani nu este, azi, nici oraş, nici habitat, nici nimic – doar o adunătură, o aglomeraţie de construcţii.
Sincer vă zic, de fiecare dată cînd părăsesc zonele astea periurbane şi regăsesc Bucureştiul – aşa cum e el, cu ale lui rele, cu ale lui proaste – îmi revin; mă simt bine. Bucureştiul are ceva, are o logică, un concept: ştii cum să-l iei.
