… două zile cu Soare, de atît a fost nevoie ca să devină toate lucrurile mai vesele. Din streaşini curge zăpada topită şuroaie, bălţile lucesc vesel – şi, pîn’ la urmă, cît mai e pîn’ la primăvară? Ia, un pas.
Mi-a fost dor de Oraş, de Centru, de fîţîială, de plimbare; de dată ce am văzut cerul senin de-asupra Bucureştiului, am şi ieşit din vizuină.
Troutuarele-s încă pîrtii înguste, băncile stau ascunse; dar în faţa CC-ului poţi face oameni de zăpadă ca să-şi facă turiştii poze cu ei; iar orice părculeţ e plin şi el de opere de artă efemere; nu doar oameni – ci şi pisici, cîini de zăpadă…
Bine-nţeles, în timp ce un parc nefrecventat cum e Kiselefful se poate lăuda cu alei curăţate impecabil, cel mai aglomerat şi mai central parc al oraşului – Cişmigiul, care altul? – e încă necurăţat, cu alei pline de fleaşcă:
Da’ ce să te mai enervezi? Soarele te mîngîie aşa plăcut în spate, că uiţi de toate.
