Nu ştiu dacă v-aţi dat seama, dar timpul trecut de cînd am scăpat de Ceauşescu a depăşit timpul în care Ceauşescu a condus ţara noastră.
Dar, după 24 de ani, Ceauşescu parcă-i încă viu; i se vede urma la fiecare pas. Îi simţim prezenţa şi-n discuţii, cînd ne lovim de mentalităţi; dar, mai ales, ne lovim de acele lucruri rămase pe care – vorba altuia dus dintre noi – n-am apucat nici să le văruim…
Bucureştiul e încă maidan, acolo unde ambiţia nebunului a fost mai monstruoasă. Maidan! Maidan – pe bulevadul Unirii, între Mircea Vodă şi Nerva Traian. Maidan – pe Tudor Vladimirescu. Şi maidan – între 13 Septembrie şi Calea Rahovei.
Într-una din zilele astea ceţoase şi goale m-am pomenit dînd tîrcoale acestui loc viran imens, acestei cicatrici scîrboase, acestei ruşini pentru oraşul nostru: spaţiul din jurul clădirii nord-coreene a Academiei.
Totul e, aici, încremenit. Oţetari şi pîlcuri de bălării uriaşe adăpostesc zeci de coteţe de cîini, oploşiţi de cine ştie cine. Printre boschete şi-ndărătul betoanelor rămase de la circuitul auto de acum şase-şapte ani şi de la şantierele căzute-n desuetudine se fofilează oameni cu maşini, căutînd un sfert de oră de intimitate pentru o partidă de sex la repezeală.
Sîntem, desigur, la doi paşi de centrul politic al ţării – anume Parlamentul; dar ce contează: Parlamentului nostru îi stă minunat pe un maidan; minunat!
Toată zona adiacentă e apăsătoare; toate locurile de aici au aer perpetuu de neterminat, de nereuşit, de adaptat la nevoie.Vecinătatea Casei Poporului nu poate fi trecută cu vederea; se iţeşte din ceaţă, o ghiceşti de după vreun bloc, parcă te urmăreşte oruinde te-ai duce…
Fie că străbaţi Calea Rahovei cea veche, între Sabinelor şi bulevardul Libertăţii (noroc că, în sfîrşit, în spatele Academiei s-a terminat şantierul şi s-au asfaltat nişte parcări şi parcă arată mai bine aşa)…
Fie că, tot dinspre Sabinelor, o iei pe Gheorghieni, lăsînd în urma splendidul zid al vechilor antrepozite, dar ieşind în maidanul pe care-l străbate Tudor Vladimirescu (şi maidanul, azi, se lărgeşte – în aşteptarea investiţiilor imobiliare viitoare – pînă-n coasta Sebastianului)…
Fie că scurtezi, prin dosul Marriottului, pe foarte utila dar neterminata şi plina de gropi prelungire a străzii Alexandru Vitzu…
După un sfert de secol – luaţi aminte, oameni buni, nu mai vorbim acuma de ani, de cîţiva ani, de mai mulţi ani, ci de un sfert de secol! – Uranusul plînge şi-acuma.
