scris de Freesys
Din vară şi până târziu în toamnă la noi pe stradă “a trecut” Ceauşescu. Ca la un semnal toţi vecinii din bloc erau pe la ferestre, trecea coloana oficială a tovaraşului pe Calea Vitan, dinspre Mihai Bravu către Vitan-Bârzeşti în vizită de lucru la un obiectiv foarte important, din moment ce chestia asta se repeta cel puţin odata pe săptămână. La nivelul ăsta îl percepeam pe Ceauşescu la vârsta aia.
Este dimineaţă, 21.12.1989, plec cu mama la agenţia de bilete CFR, sărbătorile vrem să le petrecem la ţară la Focşani, pe drum lumea îmi pare că se comporta ciudat, se deplasează în grupuri şi discută în şoaptă. În agenţie mama se sperie, plăcuţa ce anunţă trenurile spre Timişoara este smulsă de pe panou, angajaţii agenţiei ne recomandă să nu părăsim oraşul până după Anul Nou. Mama renunţă la bilete; în afara agenţiei lume multă, o delegaţie de muncitori de la COMTIM strigă în gura mare, reţin doar că “Timişoara este rasă de pe hartă iar Bucureştiul defilează”. Urcăm pe bulevard până la Universitate, este foarte multă lume, foarte vocală de data asta. La Universitate ne întalnim cu tata şi cu foarte mulţi colegi de-ai lui de la 23 August, ne spune să plecăm acasă că demonstraţia dacă o sa aibă loc nu o să ţină mult. Plecăm spre Unirea, cam în dreptul magazinului un răcnet asurzitor, dupa cateva minute lumea trece în fugă pe langă noi “a căzut Ceauşescu, începe razboiul!”
Zilele următoare în faţa televizorului, la transmisiile din studiourile TVRL, spre amuzamentul tuturor am întrebat:
– Ăsta e teatru?
Întrebare la care tata a răspuns genial:
– S-ar putea!
