Pe 24 Decembrie se împlinesc 75 de ani de cînd s-a inaugurat pasajul pe care-l cunoaştem ca „Podul Constanţa”. O lucrare utilă şi elegantă, care a ajutat mult ieşirea înspre Bucureştii-Noi şi Chitila. O lucrare care, în 1938, venea oarecum la pachet cu pasajul de la Gara Băneasa (acela care a fost refăcut nefericit şi anonim prin 2007). Spre deosebire de pasajul peste D.N. 1, care a prevăzut de la început o şosea largă, cu loc suficient pentru trei benzi pe sens şi trotuare generoase, acest pasaj – mai modest – are doar două benzi mai înguste şi ceva loc să se strecoare un pieton – dac-o avea curaj să se lase şters de maşinile care gonesc. Desigur, mai trece şi tramvaiul pe aici…
„Podul Constanţa” s-a construit – dacă vă vine a crede – în cinci luni. Pe deasupra era suficient loc pentru şapte linii de cale ferată; azi sînt doar cinci, din care două pentru circulaţia curentă pe linia Bucureşti-Constanţa şi una pentru manevre; celelalte sînt cam nefolosite.
După 75 de ani, Podul Constanţa arată tare urît; şi nu e vorba doar de felul în care arată. Crăpături, bucăţi mari de tencuială care stau să cadă – te întrebi cît mai rezistă. Îţi doreşti să treci cît mai repede pe aici; şi să nu treacă vreun ultim tren pe deasupra, care să-i dea lovitura de graţie.
Ce trebuie să mai aşteptăm? Să se prăbuşească de tot?
Datele istorice le avem din „Bucureştii în date şi întîmplări” de Radu Olteanu. Articolul e scris în urma unei informaţii venite de la cititori. Mulţumim!
