Casa Stellei există şi astăzi pe o străduţă din Colentina, străduţă ce păstrează încă mare parte din casele vechi cu un singur nivel şi front îngust către stradă. Este adresa la care au ajuns acum zeci de ani cărţile poştale pe care le ţin eu azi în mâna şi pe care la rubrica adresant e trecut “Stella Gălăşeanu, Strada Silviei no. 16 bis Bucureşti prin Colentina”.
Prima carte poştală a ajuns pe Strada Silviei la numărul 16 bis acum aproape 80 de ani, în 5 martie 1934. Cartea poştală e trimisă de o verişoara, Nela Popescu, o adolescenţă care, după cum ea însăşi scrie, studiază la “şcoala de economie casnică” în Budişteni Muscel. Clădirea şcolii există şi astăzi, totuşi ea nu mai funcţionează că şcoală. Pe vremea aceea însă tinerele care veneau aici învăţau timp de trei ani cum să devină bune gospodine studiind materii precum : croitoria, menaj general şi curăţenie personală, reţete, lucrări de grădină, limba română, muzică , sericicultură, desen şi caligrafie. Caligrafia îngrijită dar totuşi copilăroasă a Nelei stă mărturie pentru cursurile absolvite.
Mănunchiul de cărţi poştale, frumos păstrate în folii de plastic, se înşiră începând din 5 martie 1934 până în vara anului 1943, dată la care este primită ultima carte poştală. Puse toate laolaltă cărţile poştale prezintă cioburi colorate în caleidoscopul vieţii unei familii dintr-o familie din clasa de mijloc la început de secol XX. O familie ca probabil multe altele: mama – Lucreţia , tatăl – Haralambie Gălăşeanu(angajat la Societatea de tramvaie Bucureşti, după cum reiese dintr-una din cărţile poştale) şi cei trei copii, apropiaţi ca vârstă –toţi adolescenţi: Lola, Paul şi Stella. Familia îşi face vacanţele pe timp de vară la rudele din Dragoslavele unde au şi mulţi prieteni cu care corespondează odată întorşi acasă toamna. Pe măsură ce anii trec, vedem cum copiii cresc, se căsătoresc iar viaţă lor se schimbă.
Printre cărţile poştale găsim câteva scrise de Stella din Dragoslavele şi trimise acasă către părinţi. Avem astfel cartea poştală trimisă de către Stella tatălui sau în 28.VII.1934. Strecurate printre cuvintele ei găsim mici detalii revelatoare pentru mentalitatea vremii: Stella, ca o tânără dintr-o familie respectabilă, trebuie să se încadreze într-un tip anume de comportament ce se aşteaptă din partea ei. Nu iese la plimbare cu “domni necunoscuţi” fără a fi însoţită de nişte rude cu rol de tutelă şi prezintă tatălui o lista cu numele acestor persoane cunoscute, alături de date biografice menite să le integreze într-un context. Onoarea de familist este încă la mare preţ.
“Dragă tăticule eu sunt f. bine. Luni a venit şi nenea Daniil cu fina. Eri m-au luat la munte pe Roşul şi după masă m’au luat cu trăsura la Dâmbovicioara. Am fost cu încă doi domni. Unul este la S.T.B. la Contencios. D-nul Bandu aşa le zice: spune că nu te cunoaşte pe tale dar cunoaşte perfect pe Mărăcineanu, Hariton, Livianu.“
Până la Dragoslavele nu se poate ajunge decât cu trăsura sau maşina, bagajele sunt ridicate de la Valea Mare. Şi plimbările prin împrejurimi sunt făcute tot cu trăsura- aflăm astfel că Stella a fost la plimbare până la Dâmbovicioara.
“Tăticule dragă, am fost şi la Nămăeşti luni şi L. Olaru dăduse geamantanul la Valea-Mare. Ne-am dus acolo şi nu găsea cheia de la geamantan. L-am luat şi fără cheie şi toate lucrurile Lolichii.”
Este probabil interesant de observat şi relaţia cu tatăl sau. Este o relaţie respectos distantă în care imaginea tatălui este dominatoare şi reclamă respect dar şi supunere din partea restului familiei.
Cărţile poştale diferă între ele foarte mult şi reuşesc să dea adâncime şi personalitate fraţilor Gălăşeanu şi prietenilor lor. Cartea poştală scrisă de fratele Paul (singura din colecţie) este jucăuşă şi glumeaţă şi diferă total faţă de cărţile poştale scrise de Stella sau Lola.
“Sunt tare necăjit pe tine, pentru că mangosito n-ai tramis ho vorbuliţă şi pentru mine. Să-ţi fie ruşine şi să piei din ochii mei, hurâto!”
Toate însă sunt extrem de vii şi reuşesc să surprindă viaţa prin amănunte relevante faţă de sfera preocupărilor membrilor familiei dar şi faţă de realităţile cotidiane ale vremii.
“Un şerveţel mic de olandă caută de e la tine în geamantan sau l-a luat Vasilica să îl ceri că rămân eu stingheră cu ele – aveam 12 şi rămân numai cu 11.”
Cartea poştală scrisă de Paul face referire la salutul legionar – poate o glumă sau poate semn al unei afilieri reale.
“Transmite dragi salutări tuturor camarazilor mei Ilie Răcioiu, lui Apostol şi mai ales fă-le pentru mine salutul legionar spunându-le sănătate.”
O a doua carte poştală scrisă de Stella ne prezintă atmosfera sărbătorilor de Paşti în comuna Dragoslavele. Tânăra ajunsese acolo cu “rata” dar menţionează că a rămas fără bani pentru că “trenul a costat foarte mult”. Probabil Stella ajunsese la Dragoslavele cu birja sau maşina luată de la capătul liniei de tren din Câmpulung.
“Mai întâiu vă doresc ca Sf. Sărbători să vă găsească cu deplină mulţumire sufletească şi sănătate. Aflaţi că eu am ajuns cu bine aici deşi am plecat pe o ploaie mare, la Câmpu-Lung şi Dragoslavele am găsit o vreme f. frumoasă. Drumul cu cursa a fost încântător. Mi-au plăcut munţii cu vârfurile albe de zăpadă şi coastele împodobite cu arbori coloraţi cu toate nuanţele roşii albi şi verzi de tot felu. Sunt atât de mulţumită sufleteşte deaceea vreau să va mulţumesc f. mult că mi-aţi dat posibilitatea să vin aici.”
Zilele în Dragoslavele trec încet dar sunt pline de mici bucurii specifice vieţii la ţară:
“Sunt tare cuminte după cum vedeţi şi-mi merge bine. Dimineaţa beau două ouă ( calde de sub găină scoase) şi două moi, lapte cu cozonac şi mere. La prânz mănânc parcă aş fi spartă. Lapte beau nefiert acum îmi place…”
Legăturile cu prietenii şi familia din Dragoslavele (acolo trăiesc maica mare şi tata mare) se păstrează şi odată cu întoarcerea în Bucureşti. Astfel Vasilica ( semnată uneori V. Ştefănescu) îi scrie frecvent Stellei, invitând-o mereu la Dragoslavele. Pe măsură ce timpul trece invitaţia la Dragoslavele se extinde şi asupra soţului Stellei – Costel. Vasilica, probabil o verişoara sufletistă (şi mai în vârstă?) a Stellei are o atitudine afectoasa şi materna faţă de fraţii Gălăşeanu. Stellei îi oferă dulceţuri şi alte bunătăţi făcute de casă, fetiţei lui Paul îi croieşte şi brodează o fota şi o ie.
Paul la rândul sau are o serie de prieteni în sat, prieteni precum Ilie Răcioiu sau Ticu Apostol. Este de presupus că aceştia sunt toţi tineri emancipaţi, trăind mare parte departe de Dragoslavele. Aflăm dintr-o carte poştală că Ticu scrie versuri pentru ziare în capitală. Iar despre Ilie aflăm mai multe dintr-o carte poştală pe care acesta i-o trimite lui Paul în dată de 11.XIX.1934. Ilie urmează să treacă prin Bucureşti cu trenul în drum către Varşovia şi planifică în intervalul de câteva ore, cât va avea de aşteptat trenul, să meargă împreună cu Paul la teatru.
“ Anume, eu trec joi prin Bucureşti spre Varşovia. Cum am o seară de stat la Bucureşti vreau să merg undeva seară – la un teatru sau aşa ceva. Dacă tu ai putea să iai depe la centru un bilet pentru mine şi dacă nu eşti cumva ocupat şi pentru tine aş (fi) recunscător.”
Dealtfel Ilie pare foarte familiarizat cu capitala, are preferinţe în privinţa teatrului la care vrea că Paul să cumpere bilete şi chiar şi a spectacolului ales. Alege un teatru de revistă, Teatrul Cărăbuş, foarte în vogă în acea perioadă.
“Poate să fie şi la Cărăbuş – la Valsul dimineţii nu- În fine unde crezi şi unde se dau bilete. Eu înţeleg foarte bine că poţi fi ocupat şi de aceea numai te rog. Eu plec cu trenul de 1 din C. lung. Şi voi fi la Bucureşti, pare-mi-se, pe la 6. Până-mi aranjez bagajele la asigurare până ajung la centru mi-e teamă să nu fie prea târziu.”
Timpul trece iar Stella se căsătoreşte lucru dovedit de schimbarea de nume din rubrica de “destinatar”- “Stella Andreescu”. Adresa rămâne constantă, semn că noul cuplu continuă să locuiască în casă părintească a fetei. Pentru o scurtă perioadă cuplul se mută, lucru consemnat şi într-unul dintre mesajele Vasilicăi dar şi de adresa trecută pe una dintre cărţile poştale. Dar mutarea nu este de lungă durata.
Şi Paul se căsătoreşte. Proaspăta sa soţie, “Coca”, trimite o carte poştală Stellei în vara anului 1938 în care povesteşte despre retragerea să în Piteşti , la rude, pe durata verii probabil. Timpul se împarte mai ales între cel dedicat întreţinerii gospodăriei şi cel dedicat fetiţei Rodica. Altfel, vara prăfoasă în provincie nu pare să prezinte mari atracţii, doar plimbări cu trăsura “la grădină şi mâine la Trivale”.
“Azi am dus pe Rodica la grădină şi mâine la Trivale. Încolo n-am fost pe nicăieri – Sper ca în fiecare duminică să mergem cu trăsura afară din oraş, singură distracţie ce prefer.”
Despre sora Lola nu aflăm foarte multe. Prima carte poştală scrisă de ea apare în vara anului 1939. Personalitatea zvăpăiată a Lolei se citeşte în fiecare rând, ea fiind probabil mezina familiei. Tonul familiar şi glumeţ e în contrast destul de puternic cu tonul în care Stella îşi compusese cartea poştală trimisă tatălui în trecut.
“10-VII 939
Dragă mamiţico şi tăticule
Află despre mine că am ajuns foarte bine la R. Vâlcea. În gară m-a aşteptat Norica după cum am vorbit noi. Aici foarte frumos. E un aer minunat. Am impresia că am făcut nişte plămâni cât toate zilele tot respirând aerul. Eri am fost la Norica şi Marinică de am vizitat grădina publică şi un parc f frumos anume Zăvoiul. În mijlocul parcului un lac de toată frumuseţea şi pe care se găsesc bărci. În faţă parcului se află un deal şi anume Capela. Sâmbătă am fost să-l vizităm şi noi am crezut că se află vreo capela pe el şi am tot întrebat pe câţiva oameni unde se află capela. Ei ne-au răspuns “asta este!”. Am crezut că murim de ras. Dragă Steluţo , bine că n-am făcut pariu cu tăticu pentru tuneluri. N-am trecut prin niciunul şi atunci pierdeam. Sărutări de la Norica şi Marinică . eu va sărut pe toţi,
Lola
Trimiţător: Dra L Gălăşeanu
Col. Dumitrescu no. 35
R. Vâlcea
D-nei Lucreţia Gălăşeanu
Str. Silvia no. 22
Prin Colentina
Bucureşti”
Observăm schimbarea numărului casei din strada Silviei din 16 bis în 22 – ea se datorează probabil unei renumerotări.
Aflăm dintr-o carte poştală scrisă la începutul anului 1943 care este destinul Lolei şi carieră aleasă de ea:
“Dragă Steluţa
Aseară a avut loc cel mai mare concert al stagiunii artistice. Am aplaudat până mi s-au înroşit palmele – ce era să fac? Lola era vampă rău de tot… să fi văzut ce rochie avea!- nu-ţi mai spun de tenor care avea butoni de aur şi frac. Au cântat foarte frumos- Lola nu s-a intimidat deloc”
Am găsit întâmplător urme ale existenţei Lolei într-un articol în care o doamna, vecină cu ea, îşi aduce aminte:
“Dacă trec prin faţa unei biserici, tremur. Când aveam vreo zece anişori, vecina mea, Lola Gălăşeanu, o foarte mare cântăreaţă, cânta în corul Filarmonicii, dar şi în biserică. M-a luat şi m-a dus la slujba Învierii la Biserica Popa Lazăr din Obor. Aşa impresionată am fost, nu am uitat niciodată acele clipe. În capul meu mi-a rămas masa imensă care era pusă pentru corişti. Nu pentru că îmi era foame, dar m-a mişcat. Rămânându-mi în minte asta, mi-am zis că trebuie să îi onorez pe aceşti copii, înafară de salarii, să primească şi de mâncare, pentru că e o pomană pentru suflet, o răsplată pentru osteneala lor“.
Timpul trece şi peste Stella. În 1940 Stella, deja măritată, locuieşte la adresa din strada Găitănari nr.22. Este angajată şi lucrează într-un birou împreună cu alte colege. Una dintre ele îi trimite în acea vară, din concediu, o carte poştală scrisă în Pucioasa. Colega de birou, probabil prietenă destul de apropiată, are închiriată o vila pe perioada vacanţei pe strada Regală, aceeaşi stradă unde la numărul 3 trimitea Stella cu ani în urmă cărţi poştale tatălui, aflată fiind în vacanţă la Dragoslavele. Vremurile sunt diferite iar vilele de închiriat stau goale fără prea mulţi doritori, dovadă rândurile Maryei:
“De când am venit aici, n-a fost o zi măcar în care să nu plouă. Azi cel puţin m-a exasperat fiindcă plouă mărunt parcă ar fi toamnă. Eu am plecat fără pardesiu, aşa că îţi închipui ce reuşită sunt. Nici foile de la tailleur nu mi le-am luat. Pe aici este lume prea puţină, biletele de închiriat se găsesc la fiecare casă. Am fost de câteva ori prin împrejurimi pe dealuri, care mi-au plăcut foarte mult.”
Tot în vacanţă pleacă şi Stella în ianuarie 1943, la Govora Băi unde stă în vila Constanţa Marieta. Restul familiei o aşteaptă acasă:
“Ne e dor la toţi de tine –mie mai ales tare de tot – nu mai am cu cine să mă dau pe băncuţa de la masă. Costel nu vrea să se mai joace deloc- a slăbit şi oftează mereu de dorul tău. Deabia aşteaptă că să vii, că e urât fără tine- pe Nichii-l înjunghie piciorul, Lola cânta, Costel oftează – îţi vine să tot pleci.aşa că vino tu mai repede…”
Ultima carte poştală e scrisă în vara anului 1943 de către Vasilica (semnată acum Vasea)- probabil căsătorită acum şi locuind la Jugur. Vasilica iar se plânge de lipsa veştilor din partea Stellei şi povesteşte ca şi în cărţile poştale anterioare de nunţi şi evenimente la care a participat. Câteva amănunte interesante, deosebite faţă de evenimentele relatate în general, apar în această carte poştală. Astfel Vasea îşi povesteşte planurile legate de perioada verii:
“Aş merge la mare dar nu prea am franci şi alta am auzit din sursă sigură că lumea bună a evacută Constanţa şi bine înţeles Mamaia.”
Probabil evacuarea are legătură şi cu desfăşurarea războiului. Remarcăm în acelaşi timp şi moneda la care face referire şi anume francul. Alternativă o găseşte tot ea:
“Aşa că mai bine vino la mine poate facem o plimbare la Braşov-Predeal că ne costă cursa 1000 lei dus şi înapoiat. “
Privind în succesiunea lor cărţile poştale, surprinde lipsa ecourilor vremurilor turbulente pe care România le traversa în acea perioada. Timpul apparent stă în loc iar trecerea sa pare să se numere doar în cartile poştale pe care Stella le primeşte sau pe care neglijează să le trimită la timp prietenilor şi rudelor. Verile trec în plimbări cu trăsura, griji mărunte şi ceasurile de căldură dogoritoare ale târgurilor de câmpie.
Poate este o iluzie, poate viaţă tatălui angajat la Societatea de Tramvaie Bucureşti era şi ea plină de griji ca viaţă oricui, poate grijă zilei de mâine pândea şi atunci plină de incertitudinile generate de schimbările profunde din lume.
Şirul cărţilor poştale se opreşte însă puţin înaintea”sfârşitului” , cu doar câţiva ani înainte ca societatea din care Stella făcea parte să fie amuţită de valul schimbărilor politice din ţară.
Probabil din acest motiv Stella le-a păstrat, cât timp a putut, cu vădită grijă şi afecţiune. Cărţile poştale reprezentau uşa către lumea de “ieri”, o lume ştearsă cu buretele în România de după război. Lumea Stellei este o lume evanscentă, imposibil de reconstituit doar din datele şi informaţiile din manualele de istorie. Doar punând piesă lângă piesă, aplecând cu afecţiune lupa peste cuvinte pe jumătate şterse de pe cărţi poştale vechi putem începe să înţelegem lumea cum a fost ea şi tot ce am pierdut în anii ce ne-au adus către ziua de azi.
