… de fiecare dată cînd mă apropii de un oraş din ţară, caut să găsesc o staţie de radio locală. Muzică proastă, voci sărace, păreri aiurea – le mai schimb pe cele de la Bucureşti cu cele de-acolo. Şi totuşi, îmi place cînd prind acel radio local: pentru că, la vremea cînd deja intru în oraş, ştiu şi ce pizzerie livrează, şi ce restaurant e în centru, şi unde e farmacia non-stop, şi unde pot să-mi fac cărţi de vizită şi – chiar dacă nu pentru asta am plecat prin ţară – invitaţii de nuntă. De unde? – din publicitate; din reclamele locale.
În oraşele noastre încă se mai face reclamă locală la radio. Poate pentru că radioul, acolo, se mai şi ascultă, nu doar se aude.
Posturile bucureştene au, mai toate, veleităţi naţionale; se laudă că le prinde atîta şi atîta lume din atîtea şi atîtea oraşe – dar uită că mai emit şi în Bucureşti.
Reclamele locale bucureştene lipsesc. Sînt atît de puţine, că putem spune liniştiţi că lipsesc.
De ce n-au încredere micile afaceri bucureştene în puterea radioului? Poate pentru că puterea asta nu mai există în Bucureşti, unde radioul e doar un mijloc de transport al muzicii, bugetelor de publicitate şi al glumiţelor simple?




















