Pe Magheru-Bălcescu stîlpii cei noi sînt funcţionali de ceva vreme; aşa că a venit vremea să fie scoşi cei vechi – „Mannesmannii” de care v-am tot zis.
Ca orice lucru bun făcut, stîlpii cei vechi se dau greu duşi. Să-i scoţi, e practic imposibil – trebuie să sapi vreo doi metru; să-i rupi, nu poţi. Trebuie să le ridici cumva „cămaşa”, „manşonul” de la bază (care-i din fontă, vedeţi în poza de mai jos cît de gros e) şi să descoperi stîlpul, pe care îl tai cu flacăra.
Muncă, muncă grea. Dar se face, munca asta. Zilele astea au dispărut cam toţi stîlpii cei vechi dintre Scala şi Galeriile Orizont.
Desigur, treaba a fost gîndită excepţional. Trotuarele au fost refăcute înainte de a fi scoşi stîlpii cei vechi, aşa că au rămas găurile acestea.
Ne luăm, deci, „la revedere” de la aceste simboluri minunate ale Bucureştiului. Ce capete seci au hotărît că nu e mai bine ca stîlpii vechi să fie recondiţionaţi pe poziţie, nu ştiu. Ar fi rezistat încă un secol.
Puneţi pariu? Iată cît de bine se ţin pe picioare stîlpii cei noi, montaţi astă-vară. Deja, sub greutatea ornamentelor luminoase de Crăciun, au început să se îndoaie, să se încline:
Nu-mi vine să vă las trişti. Stîlpii şi bulevardele astea au mers mînă-n mînă, de-a lungul istoriei lor. Închei cu nişte poze vechi, din tinereţea lor – cam aşa cum se pun pe crucile din cimitir…
