Casa, dinspre Labirint – februarie 1988

scris de Cristian Malide

De mult mă plîngeam că nu am deloc imagini cu casa văzută dinspre Labirint, mai exact din direcţia numerelor mari 79-81, adică din spate şi lateral, de vizavi – de exemplu de la „Casa de Căsătorii” marcată pe planul din 1984.

Mai toate pozele şi diapozitivele, inclusiv cele publicate, sunt făcute cam dinspre Consiliul Popular, de la intersecţia cu Parfumului, adică dinspre numerele mici ale Labirintului, 75-73.

Partea laterală şi din spate a casei rămîneau nevăzute, la fel şi celelalte clădiri de pe partea numerelor cu soţ a Labirintului, cea care a fost afectată de demolare.

Iar imaginile cu curtea din spate, adică de la nr 70A sunt şi ele puţine. Deşi casa din spate era mai recentă de 1889 şi mai puţin arătoasă ca cea din faţă, avea meritul de a fi cu etaj – ba chiar două nivele.

Iată ca am găsit ACUM (am scanat un film din 1988!) câteva imagini alb-negru din februarie 1988, ce completează lipsa.

Curtea din spate şi casa de la nr. 70A:

Se observă fereastra de la podul care la începutul anilor ‘60 era considerat locuibil…

Casa din spate în intregime, de jos de la poarta mică, ce nu permitea accesul cu mașina, până sus la antena TV pentru bulgari, cu intrarea în curtea de la 70A şi casa Sacaliş în stânga (curte îngustă, casă tip vagon).

Totodată, imaginile reprezintă şi o bună trezire pentru cei nostalgici (printre care mă numar şi eu), pentru că arată realităţile comunismului din ultimii ani ai regimului:

• casa arăta jalnic, burlanele sunt rupte şi atârnă, nu au mai fost înlocuite – firesc, din toamnă aşteptam demolarea, cu lucrurile strânse şi împachetate, dar în octombrie ni s-a spus că se amâna la primavară.
• din acelaşi motiv, trotuarul nu a mai fost curăţat de zăpadă. În vremuri normale, Primăria (Consiliul Popular al sectorului) nu ar fi tolerat așa ceva!
• dar şi pe carosabil este zăpadă necurăţată! Asta se vede parţial în imagine, şi mai ales INDIRECT: în partea din stânga a casei tencuiala este căzută, se vede o gigantică pată de coroziune, de la apa cu sare aruncată de maşini pe faţadă. Dacă strada era curaţată, stropirea cu soluţie sărată nu ajungea aşa de sus …

Să trecem acum la interior, ce este şi el sumbru. Am făcut cîteva foto, cu Kiew-ul echipat cu bliţ, la baie şi bucătărie.

Aici, autoportret în oglinda de la baie:

La baie, Vaillant-ul coexista cu un cazan!

Imaginea asta povesteşte regresul anilor ‘80: când eram mic, aveam în baie cazan, o moştenire interbelică. Vopsit frumos în alb, cu supapa de siguranţă cu contragreutate în formă de clopot! Vechiul cazan asigura apa caldă strict pentru cadă. În anii ‘66, tata a instalat un Vaillant şi a tras apă caldă la baie şi bucătărie. Dispozitivul era alimentat de la o butelie de aragaz, şi avea o flacăra de veghe. Când dădeai drumul la apă, pornea arzătorul principal, şi, cu o întârziere de 20-30 de secunde, aveai apă cât de caldă doreai! Iar timpul de răspuns este mai mare ca la un Instant electric, dar mai mic decât la coloana de la bloc, unde astepţi minute în şir să vina apa caldă…

A funcţionat foarte bine în anii ‘70. Dar în anii ‘80, lipsurile erau peste tot. Butelia se obținea foarte greu, aşa că o rezervam pentru aragazul din bucătărie, unde era indispensabilă la gătit – nu mai puteai să o foloseşti la luxuri precum apa caldă sau încălzirea primăvara sau toamna!

Aşa că tata a procurat şi montat la baie un cazan, de data asta model 1980, lipsit de eleganţă dar funcţional – era dat cu miniu de plumb, dar nu vopsit ca sa fie frumos.

În prima fază, în focarul cazanului băgam arzătorul alimentat din butelie. Nu făceam focul decât atunci când era strict necesar!

Dar, spre sfârşit, s-a terminat şi cu asta, rarissima butelie era numai pentru gătit. Aşa că am revenit la lemne şi cărbuni pentru a face foc în cazanul de la baie. Apa caldă nu mai era disponibilă permanent, dar acum nici cei de la bloc nu aveau, noi măcar aveam sobe de teracotă în care PUTEAM face focul, în locul caloriferelor reci…

Degradare şi la exterior

Strada

Impresia apăsătoare de pustiu, de abandon, este vizibilă şi pe stradă – începuseră de cîţiva ani demolările, ce urcau dinspre Dâmboviţa, autobuzul 142 nu mai trecea pe acolo. Dacă aş vrea să fac ACUM foto similare la casele de pe Labirint care au supravieţuit, ar fi imposibil sa nu prind în cadru lume şi maşini, parcate pe trotuar sau in trecere …

Însă aici, dintr-o suită de 4-5 imagini cu casa, luate ca de obicei dinspre Primărie, una cuprinde în fine şi toate casele de pe partea numerelor pare, pînă la Azil – se observă astfel „umflătura” străzii Labirint, ce a fost demolată.

Confirmarea se referă la închiderea circulaţiei: în secvenţa de cinci imagini, luate la circa un minut interval, nu apare niciun autoturism, şi nici ITB-ul nu circulă.

Lumea merge pe jos, se observă un camion şi un utilaj de deszăpezire… Mai mult, pietonii merg pe stradă, unde zăpada a fost tasată, pentru ca toate trotuarele sunt pline de zăpadă – în mod normal, fiecare era obligat să cureţe zăpada din faţa casei sale!

Curtea

În spatele magaziei mici, unde cîndva fusese coteţul şi îngrăditura pentru găini, o colecţie etereoclită de recipiente în care stocam pentru iarnă gaz/motorină pentru arzătoarele din sobe

După magazia mare, peste strada Parfumului, intrarea la Primăria de sector. Se observă plăcuţa roşie cu „PCR- Comitetul sectorului trei”

În curte, maşina pusă la iernat – acoperită cu prelată pentru cîteva luni bune:

Strada Labirint, înspre Tabacu (intersecţia cu Calea Traian) pe planul din 1984

Pentru comparaţie, harta Google cu strada acuma:

Se vede foarte bine aici, de la stânga spre dreapta:

• porţiunea rămasă din Labirint, de la intersecţia cu Romulus în jos, pînă la fostul numărul 32, spre Anton Pann, se numeşte CĂUZAŞI (deşi Căuzaşi era mai departe, spre Dâmboviţa)
• porţiunea rămasă din Labirint, de la intersecţia cu Romulus, pînă la Parfumului, se numeşte Matei Basarab
• strada rectificată, de la Primărie (Parfumului) pînă la Traian, se numeşte Matei Basarab

Da, blocul P+4 este pe locul casei mele, iar curtea este pe locul unde a fost curtea mea. Remarcabil ca nu l-au facut la stradă, ci are o curte cu pomişori (în 20 de ani au crescut, dar eu aveam de exemplu un tei de 60 de ani!), flori şi o gradina japoneză. La mine acasă, strada se numeşte acum MATEI BASARAB

• de la Casa de Căsătorii, în spatele blocurilor P+4 construite după 1990, este porţiunea păstrată din Labirint aproape aşa cum era, casele de la numerele impare, rămase în mare parte intacte: de la Parfumului pînă la Moga şi mai departe pînă la Traian. Aici s-a păstrat şi numele străzii!
• Situatia persistă şi DUPĂ intersecţia cu Traian, pînă ajung să se intersecteze, sunt acum DOUĂ strazi relativ paralele, actuala Matei Basarab puţin mai sus ceea ce a ramas din fost stradă Labirint.

Comentarii

• atunci când găsit filmul din 1988, m-am bucurat, aşa cum am spus era o lipsă dramatică de imagini din zona aia, şi cu casa văzuta lateral sau „din spate”, dar şi cu toată „umflătura” străzii Labirint, ce a dispărut
• la scanare, dezamagire! Negativul este zgâriat şi plin de praf, dar şi casa arăta JALNIC, evident că eu o ţineam minte din momentele bune.
• dar este un excelent reminder pentru nostalgici, printre care mă număr şi eu, despre cum erau cu adevarăt lucrurile în ‘88-’89

Intenţia mea a fost să pozez casa, strada – însă se vede şi circulaţia oprită şi oamenii reveniţi la modalitățile de deplasare la nivel de 1850 (mai târziu, pe vremea lui Cuza sau Eminescu existau măcar birje şi tramcar)

Dupa casa mea urmează curtea de la nr 70A, apoi vecinii Scaliş la 72, cu curte lungă şi îngustă, apoi casa colegei de şcoală generală Lucia Avram la 74, cu o o curte MARE (se vede pe plan, însă şi în imagine este vizibil gardul mai lung), încă o locuinţă la numărul 76, iar următoarea, mai mare, la 78, este deja una din aripile Azilului Calist, a cărui turlă cu cruce este clar vizibilă!

Sezonul rece era propice pentu foto de arhitectură, desigur unele de calitate mai bună, însă – cum se observă şi din diapozitivele mele – vara pomii înfrunziţi prezenţi în mai toate curţile caselor, ar fi mascat clădirile, iar circulaţia sigur era mai intensă, chiar în finalul Iepocii de Aur …

Încă o dată, se pot observa şi Labirint, şi Parfumului, cu zapăda necurăţată şi fără maşini sau autobuze …

Detalii interior

Chiuveta triplă de la bucătărie

Nu se vede prea bine, pentru că nu a fost subiectul propriu-zis al vreunei poze!

În extremitatea stangă era chiuveta de fontă emailată de pe la 1900, iar în dreapta este spălătorul de inox model 1970, cu instalaţia de apă caldă trasă de tata. Aveam astfel la dispoziţie TREI cuve de chiuvetă, ce puteau fi utilizate concurent!

Aragazul de Satu Mare, cu email alb şi negru, prevăzut cu… aripi!

Clasicul aragaz socialist, alimentat din butelia cu regulator, devenită o raritate mult râvnită în anii ‘80 şi urcată pe un scăunel, pentru a folosi la maxim combustibilul, era bine proiectat, avea în vedere ergonomia utilizatorului. În anii 1990 am cumpărat un aragaz nou, dar aceala nu mai avea picioare, aripi laterale, şi nici placă compactă la partea superioară, ci doar grilaj. Pe ce sprijini recipientele destinate fierberii? Unde pui oalele ce îşi aşteaptă rîndul, sau ibricul de cafea care a dat deja în clocot? Unde mai stau sub cuptorul în funcţiune pisicile mari amatoare de căldură? Actualul argaz este un Bosch de inox, cu lăţime mare, dar tot cu grilaj cam scheletic, şi fără aripi!

Am rămas cu nostalgia aripilor socialiste…

Arzător + lemne pentru cazan baie

Un simbol clar al crizei anilor ‘80: focarul cazanului de baie (un anacronism pe vremea navetelor spaţiale, a lui HC 85, a Glassnost şi Perestroika) putea accepta arzătorul de mare capacitate alimentat din butelia de aragaz, al cărei furtun este vizibil în dreapta, dar se putea folosi şi ca să ardem… lemne, din care un mănunchi se vede în colţul din dreapta jos!

Ne-am întors pe la 1900!

Protecţie antimotan

Aspect anecdotic şi fără legătură cu Iepoca de aur. Cireşul de lângă corpul de clădire din spate a fost învelit în tablă, ca să nu se mai urce motanii străini la pisicile noastre, care peste noapte se retrăgeau în pod să doarmă, şi erau vizitate de motanii ce se căţărau în pom…

Comparaţie între iernile din ‘68, ‘78 şi ‘88

… nu iarna în sine era urâtă şi grea, ci vremurile. Iată pentru comparaţii imagini cu iarna veselă (copilăria, iarna 1968 cind ne jucam în igloo-ul sau derdeluşul ridicat în curte):

… sau iarna normală, prin 1978, cu zapadă mare şi autobuzul 142 (Ikarus, cu burduf) ce trece în viteză pe stradă:

Copii au crescut şi au plecat, pomii din grădină (vişini şi cireşi) sunt alţii, dar zăpada este în ‘78 la fel de abundentă ca în ‘68. Pe trotuarul de vizavi, în dreptul casei de la numărul 77, a dispărut stîlpul metalic de iluminat, cu tăbliţa de staţie ITB – în copilărie, staţia era chiar în dreptul casei, dar în 1975 deja fusese mutată la capătul străzii.