Nu o să vă vorbesc despre concertul lui Roger Waters din Piața Constituției pentru că nu am văzut spectacolul din București și nu cred că aveți nevoie de încă o opinie de amator. Vă voi spune câte ceva despre un lucru din zonă, tot un zid, dar al Casei Poporului. Poate ați aflat de ultima campanie Gândul, o inițiativă care susține dărâmarea zidului ce înconjoară proprietatea respectivă. Este clar că nu există nicio legătură între cele două ziduri din zonă, unul fiind doar temporar (nicio legătură, chiar dacă domnul Waters s-a fotografiat cu un oficial român, aflat și el în trecere prin aceeași zonă).
Revenind la zidul nostru ceva mai longeviv, puteți vedea și articolul lui Adrian și argumentele sale în păstrarea împrejmuirii. Chiar dacă nu pot fi de acord cu unele dintre argumentele sale, concluzia mi se pare rezonabilă.
Pe scurt, mie mi se pare ca o astfel de initiativa este una strict demagogica, un concurs de cine e mai democrat in tara asta prin daramarea unui zid care nu face decat sa delimiteze o proprietate la fel ca oricare alta. (din nou sursa)
Cum am comentat și la articolul său, mi se pare absolut corect să compari clădiri cu aceeași funcțiune. Adică, dacă ai ales Londra, iei parlamentul și nu palatul Buckingham, pentru Washington alegi Capitoliul și nu Casa Albă. Prin simpla alegere eronată a exemplelor pare că gardul este ceva absolut obligatoriu. Lucrurile nu stau deloc în acest fel privind chiar instituțiile cu aceeași funcțiune, considerând Casa Poporului ca având funcțiunea principală de parlament. De la deschiderea completă către public, spațiile largi în/prin care ai acces, amplasamentul în cadrul orașului și legăturile directe și imediate cu spațiile publice ale acestuia, toate sunt proiectate pentru a descrie prin amenajări funcțiunea de reprezentare a cetățenilor.
Putem descoperi și alte astfel de amplasamente și amenajări din alte capitale europene importante. Paris, Roma sau Berlin au toate aceeași deschidere către oraș și cetățeni (putem considera măsurile de securitate doar o îngrădire temporară a accesului și/sau modificarea, tot temporară, a spațiului public). În București nu avem o amenajare gândită pentru o relație democratică cu cetățeanul sau orașul.
Casa Poporului și amenajarea noului Centru civic sunt un rezultat al proiectelor realizate în comunism, perioadă totalitară, având beneficiari un dictator și elita conducătoare. Toată amenajarea din jurul casei a fost gândită doar pentru cei din clădire, pentru a arăta relația și raportul pe care aceștia îl aveau, și încă îl mai au, atât cu cetățenii cât și cu orașul. În aceste condiții, așa cum spune și Adrian, campania Gândul și intenția de a dărâma gardul sunt doar demagogie și acțiuni fără strategie. În aceeași campanie a ziarului se vorbește și despre transformarea unui spațiu în parc public, bănuiesc o funcțiune care este atractivă pentru public. Însă chiar în imaginea care însoțește articolul este trasată „linia gardului” făcându-se abstracție de noua construcție a Catedralei Mântuirii Neamului, complex care are prevăzută o împrejmuire asemănătoare cu cea existentă.
Simpla demolare a împrejmuirii nu va avea niciun efect atât timp cât nu va exista o strategie pentu adevărata problemă: Casa Poporului și întreaga zonă demolată pentru Centru civic (mai multe informații despre imaginea de mai sus puteți găsi aici). Pentru o parte din această zonă, cea din jurul măgăoaiei, am avut un concurs, soluție și strategie. București 2000 și eficiența cu care tot ce a reprezentat acesta a fost distrus mă fac să spun, exact ca Adrian, că este vorba doar de demagogie. Primar al Bucureștiului, arhitect șef și unii parlamentari au optat pentru un tunel pe sub curtea Casei Poporului, dar acum declară, la mișto, că vor zidul jos.
În concluzie, fără strategie, fără o gândire care să implice dezvoltarea întregii zone în directă legătură cu Bucureștiul nu putem avea pretenția unei evoluții și reintegrarea în oraș a acestei suprafețe demolate. Acolo nu e vorba despre un gard, despre o împrejmuire, ci despre un sistem care s-a adaptat constant. Soluțiile urbanistice le avem, dar politica încă nu le poate accepta.
