Dacă cineva îşi închipuie că pe lîngă Bucureşti lumea era chiar aşa de otova, se înşeală rău. Satele şi comunele periurbane din Ilfov au tradiţiile, specificurile lor – nu prea se amestecă oamenii între ei cu bună-ştiinţă. Sînt diferenţe; sînt chiar graiuri diferite; sînt mîndrii locale peste care nu se poate trece. Otopenarii au privit de sus mereu la cei din Tunari, bunăoară – chiar dacă, peste cîmp, azi localităţile astea au ajuns să-şi cam dea mîna. După ce-i auzi vorbind în autobuz pe unii din Baloteşti, o să-ţi dai seama cum îi deosebeşti de cei din Corbeanca ori Tămaş.
Vă vorbesc mai mult de partea asta nordică pentru că mi-e foarte cunoscută; dar – din cît hălăduit prin Ilfov, n-am motive să cred că-i altfel nici prin celelate localităţi.
Un cuvînt pe care-l uitasem pentru mulţi ani şi m-am necăjit să-l regăsesc a fost provenit. Un provenit este un om care nu-i de aici; care s-a mutat în localitate şi care – chiar după ce şi-a făcut rost şi a întemeiat o familie – tot nu este privit ca localnic. Pe la a treia generaţie se mai uită că eşti provenit – asta dacă ai noroc şi eşti şi om de omenie.
Nu-s tromboane. Dar asta a fost, desigur, înainte ca satele ilfovene să fie invadate de bucureşteni; înainte de construirea a mii de vile, a sute de blocuri, de înlocuirea potecii prin porumburi cu drumul asfaltat.
Dacă aş avea – dar n-am – priceperi spre sociologii, antropologii şi alte -ologii, m-aş duce prin Ilfov, să văd şi să înţeleg lumea de azi. Să văd dacă proveniţii de acum – oameni care au venit aici, în mare parte, ca să fugă de alţi oameni – fac vreun efort să se integreze sau să afle măcar dacă a fost vreo veche comunitate.
Ilfovul e de studiat şi de înţeles; luaţi aminte.
