Cînd merg în parcurile lui Piedone, mă gîndesc că intru într-un soi de caricatură bolnavă a frazei de sfîrşit din Picnic la marginea drumului: “fericire pentru toţi, pe gratis, şi hai să nu plece nimeni supărat!”
… totul e gratis, ieftin şi grosier la Piedone.
Orăşelul Copiilor este – pentru un parc dedicat copiilor, nu? – unul dintre cele mai periculoase locuri pentru ei. Zecile de statuiţe de tinichea pe care copiii le călăresc fericiţi sînt capcane grave; cîţi nu alunecă, cîţi nu-şi prind picioarele, cîţi nu se lovesc pe ele! Leagănele sînt puse fără creier, astfel încît să te lovească cînd intri de pe alee, în locul de joacă; balustradele podeţelor sînt prea joase; aleile însele sînt nişte ţarcuri.
Nu pot să zic că celor mici nu le place; pentru că le place! – dar frumos ar fi să le oferim ceva mai mult, mai bun; nu să-i obişnuim cu kitsch-ul din primii ani ai vieţii.
Repet! Orice lucru pe care pune mîna Piedone devine murdar, grosolan, fără cap. Să fie mult!!! Să fie gratis!!!! Să fie ieftin!!! Să pară frumuos! Să fie toate laolaltă!
… mereu ni se zice că asta se întîmplă pentru că asta vrea lumea; că din cauza asta avem şi emisiunile idioate de la televizor – şi aşa mai departe.
Da – lumea vrea gratis; vrea ieftin; vrea cu de toate. Dar asta nu-i o scuză: să umpli gura lumii, nu de asta eşti primar.
Da’ de ce mă mai enervez degeaba? E gratis! Oamenii (şi nu oameni săraci!!!) vin seara cu maşinile să-şi umple bidoanele cu apă gratis de la fîntîna “lui Arghezi”: stau şi juma’ de oră la coadă pentru apă chioară; o apă, chipurile, mai pură – pe care o pun în bidoane de plastic refolosite atît de intensiv, că se duce naibii orice puritate.
E gratis! Lumea-i fericită.
Piedone împrăştie fericire.
