Îți trebuie ceva curaj să iei la pas cartierul Rahova,pentru că, după cum se știe, face parte din cele mai rău famate cartiere din București. Așa că în scurta mea expediție în cartierul numit, am apelat la Andreea care locuiește aici, și am declarat-o ”ghid”. Ea mi-a arătat două cartiere diferite, patronate de același nume: RAHOVA.
Prima destinație este un loc care pare dezlipit de București. Nu departe de Piața Rahova, vizităm niște străduțe neasfaltate, pe care vezi trecând câte un bătrân amărât sau câte o căruță. Oamenii care stau la poartă se uită lung după noi și probabil se întreabă ce căutăm acolo. Au observat că nu sunt de-a locului!
Mă trezește din visul rural o vilă cu o curte mare, care aduce discrepanță. Înaintez și observ că din loc în loc, mai apare câte o vilă cu același efect.
Mă opresc în dreptul ghetorilor care nu sunt prea departe de piață. Acolo oamenii sunt altfel… parcă trăiesc într-o altfel de realitate. Dezbrăcați, unii desculți, joacă table la colț de stradă, fac grătare, se joacă fotbal… urlă, se bat, înjură, scuipă… blocurile au tencuiala picată, iar între ele zac mormane de gunoi. De acolo, ratb-urile sunt pericol real… până și copiii de 4, 5 ani te sperie. Cu țigara în mână și cu mucii la gură, știu toate înjurăturile cu ”mamă” și nu au nici cea mai mică teamă să ți le adreseze.
De aici, plecăm la ”piața veche”, unde se pare că am ajuns cam târziu. Tarabele sunt închise, iar în locul lor au rămas doar gunoaie. Cu toate astea, nu pot să nu remarc ”bodega cu mici” de acolo, oamenii ce trec mâncând semințe și manelele date la maxim. Un tânăr, vânzător în piață, ne recomandă micii de la ”bodegă”… ” Micii sunt buni, atâta că-s bețivii ăia acolo…” .
După asta, plecăm spre a doua parte a cartierului și ce-i drept, mă bucură ideea asta. Andreea spune că singurul loc care mi-ar schimba parerea despre Rahova, ar putea fi parcul Sebastian. Și chiar așa este. Nu este foarte mare, dar este ceea ce parcă aduce culoare cartierului. E plin de copii, de tineri, oameni în vârstă… nu pare nimic ieșit din comun. Dar când îl privești după o vizită în preajma pieței, realizezi că undeva, există un fel de graniță, care desparte Rahova, de Rahova.
Andreea își iubește cartierul așa cum e el, însă recunoaște că îl iubește doar ziua. Noaptea ies ”băieții” și nici măcar parcul Sebastian nu mai este așa ”colorat”. Ascult părerile ei care sunt în aceeași măsură pro și contra… iubeste partea ei de Rahova… iubeșe parcul Sebastian ziua și îl detestă noaptea, își iubește vecinii ziua, dar îi detestă noaptea!
Spre sfârșitul conversației, Andreea îmi spune că un singur lucru mă poate face să nu plec cu un gust amar. Îmi recomandă o cafenea care m-ar scoate din cotidianul murdar al Rahovei, deși până și acolo ziua este în dezacord cu noaptea.
Am întrebat-o dacă s-ar muta de acolo… mi-a răspuns sec: ” și de-aș putea, unde să mă mut?”
Închei și spun că oricât aș încerca, nu pot să am o părere despre Rahova… pot doar să ascult părerile celor care știu despre ce vorbesc. Eu am fost în vizită și probabil că mie nu mi-a plăcut ce am văzut, dar pentru unii, locul ăla este ”acasă”. Cum aș putea să spun că nu îmi place casa unui om???
Articol realizat de Alexandra Pandelescu
