scris de Ando
Deja, după prima zi “de Italie”, eram copleşit de numărul mare de “Panda” văzut. Şi, atenţie, majoritatea din categoria modelelor mai vechi!
Mi-am zis, atunci, că de vină e zona Toscanei, unde oamenii sunt nevoiţi să parcurgă pentru treburile zilnice, numeroasele şi îngustele şoseluţe care brăzdează dealurile şi văile.
Vizitând apoi diverse oraşe, orăşele etc., mi-am dat seama că Panda este prezent peste tot. N-a existat parcare, străduţă, piaţetă sau drum unde să nu mă întâlnesc cu binecunoscuta-i siluetă… E adevărat, de câteva ori, monotonia a fost întreruptă de… ruda ei spaniolă Marbella.
Dacă adaug New Panda -adică diversele modele din a doua generaţie – vă rog să mă credeţi că titlul articolului nu e exagerat.
O să-mi spuneţi că în ţara lui FIAT, aşa ceva e firesc – mai ales cu o maşină reuşită.
Da, aşa e, dar la o privire de ansamblu, fenomenul Panda mi-a întărit o idee (deloc originală, e drept): acolo, oamenii nu-şi iau maşina “de fiţe”, ca să se dea mari. Folosesc maşina în mod firesc, ca pe orice lucru util în gospodărie. Şi concepţia asta o au demult, dinainte de actuala criză care apasă încă bine şi la ei. Este covârşitor numărul maşinilor de mic litraj, adică cele cu consum mic, care se pot strecura pe străduţele înguste şi întortocheate, care se pot parca uşor pe spaţii mici. Şi care nu costă mult! Aşa se face că Sandero, de exemplu, era una din cele mai dese maşini de import pe care le-am văzut!
Aşa se face că tot italienii (adică cei care fac Lamborghini sau Ferrari) sunt cei care au născocit din nevoia cotidiană, tot felul de mopede, tricicle sau camionaşe cu care să-şi facă treaba oamenii normali.
Şi tot aşa se face că, acolo, n-am văzut aşa ceva – ca în Bucureşti…
