… n-am mai vorbit de multă vreme despre potol, despre haleală, despre ce bagi la ghiozdan. Nici n-am mai găsit ceva nou, ceva interesant, ceva nemaipomenit. Totul e – cum se zicea la radio pe vremuri, la doişpe fără zece, cînd se dădeau cotele apelor Dunării – staţionar.
Prin Victoriei nu-i nimic de povestit. Gregory’s e închis în continuare – şi nu ştiu cînd se va redeschide şi cum va fi locul cînd se va-ntîmpla asta. S-a închis şi patiseria aceea nefericită de pe Titulescu – Bianca, cea de lîngă Megapan; şi zău că nu-mi pare rău, deloc, deloc.
Pesemne c-aţi citit că în locul lu’ City Grill a apărut o chestie care vinde-ngheţată – îi zice Haagen Dazs. Cum nu-mi plac chestiile scumpe, oricît de bune-ar fi cică ele, nu am fost să văd despre ce-i vorba; acum că zic asta îmi dau seama că nu am fost niciodată nici măcar la Subway – care-i la doi paşi de mine. Na, uite: sunt prea bogat ca să-mi permit lucruri scumpe.
Dacă tot batem cîmpii, vă zic şi că mă uit foarte curios la atitudinea marilor jucători din domeniul mîncării de-aici, din Victoriei. Pe-aici sînt cîteva blocuri de birouri – or fi cîteva sute de angajaţi care tre’ să mănînce. Din cînd în cînd unii se mai relochează (aşa-i zice acum procesului de luare-a calabalîcului şi de căutare a altui loc, mai lesne de plătit). Destule etaje de birouri sînt, de fapt, mereu goale; dar mereu se găseşte cîte-o firmă care vine pe-aici, cu vreo sută-două de noi oameni. Eu văd asta ca pe-o sută-două de potenţiali clienţi; şi mă uit cu atenţie să-mi dau seama cum văd treaba asta şi Mc Donald’s, şi Spring Time, şi Toscana, şi Starbucks: dacă – atunci cînd se mută oameni noi în birourile de deasupra lor – caută cumva să-i ademenească, să-i momească, să-i convingă să-şi lase banii la ei. Mda; şi da, şi nu; impresia generală e că nu se strofoacă să-i cîştige – ci aşteaptă liniştiţi, ştiind că oamenii oricum o să ajungă la ei.
