…nu-i uşor să ajungi şi să fii arhitect – şi-i cam urît din partea mea să pun vina pentru haos şi urîţenie urbană poate mai mult în cîrca arhitecţilor, decît în cea a primarilor.
Dar cine-s eu, întîi de toate? Un cetăţean, un om care merge pe stradă şi vede, care reacţioneză la ce simte.
Ştim azi care sînt doctorii la care să ne ducem. Ştim care e priceput, ştim care e bun cu bolnavii, ştim cît cere profesorul care taie şi rezidentul care se uită – ştim multe. Ştim azi şi care-s avocaţii cărora trebuie să le dăm bani ca să ne cîştige procesele; ştim la cine să ne facem ţoale; ştim ce meseriaş să chemăm cînd ne curge caloriferul şi la ce atelier să ne schimbăm uleiul la maşină.
Dar ştim, nene, la ce arhitect să mergem cînd vrem să ne facem o căsuţă bună şi frumoasă?
Dragii mei, ştiu bine că nu vă convine cînd vă bag în aceiaşi oală – dar, din punctul meu de vedere, sînteţi în aceiaşi oală.
Cine este, arhitectul: cum îl vedem noi? Nu e – în primul rînd – şmecherul care-ţi aranjează autorizaţii, care-ţi găseşte scurtături birocratice, care-ţi face un etaj în plus, care-şi pune ştampila pe proiectul luat de pe net?
Dragii mei, dacă aşa arătaţi, e vina noastră că aşa vă vedem?
Vă daţi unii pe alţii afară din organizaţiile voastre cînd desenaţi vreo casă care se dărîmă pe ea? Vă sancţionaţi, vă luaţi ştampilele?
Ziceţi că Bucureştiul e un coşmar, dar v-aţi trezit vreodată din acest coşmar, strigînd: ajunge – gata! Să boicotăm cu toţii proiectele administraţiei! Să nu acceptăm să fim arhitecţi-şefi! Să nu colaborăm cu primăria!
Bucureştiul făcut de voi e o caricatură de oraş! Cheia de boltă a celui mai important proiect public de dezvoltare a centrului nostru, de pildă, e o potecă urbană care duce de la cîrciuma voastră la clădirea celui care-a făcut proiectul – da; cam aşa se vede.
Şi, dacă aşa se vede, înseamnă că aşa e – dragii mei.
Nu ştiu ce vreau de la voi; de fapt, nici voi nu ştiţi ce vreţi – ştim doar cu toţii că nu prea merge.
