Iată c-am ajuns la al treizecilea episod, pe care-l începem cu un autobuz vechi, vechi – un ZIS.
Este sovietic – un model fabricat după Război, folosit de Intreprinderea noastra de transport în anii ‘40-’50. O parte din aceste ZIS-uri au fost transformate în troleibuze şi au circulat începînd cu 1949 pe linia 81, prima noastră linie de troleu, care unea zona Scînteii (Hipodromul, încă atunci) de Piaţa Victoriei.
Cînd au făcut autobuzele ZIS 154 şi 155, ruşii au luat exemplu, fireşte, de la americani – originalul e un GM.
Acest exemplar a zăcut multă vreme în curtea Muzeului Tehnic; înainte de asta a fost folosit de Radio-Televiziunea Română. Acum este în păstrarea Electrica. Poate mai are o şansă să fie refăcut. Poate.
Pozele le-am primit de la Adrian, căruia-i mulţumim din nou!
Episodul de azi este doar cu maşini mari – autobuze, dube, dubiţe; vanuri, cum se zice astăzi. Aşa că o să vedem destule americane, pentru că de-acolo au pornit vanurile.
Avem două vanuri tipice pentru Statele Unite – un Chevy şi un Econoline; Ando le-a găsit.
Chevrolet Van a apărut prin anii ‘60. Vedem un van din generaţia a treia, care s-a produs prin anii ‘70 şi ‘80. Ford s-a apucat de seria Econolinela începutul anilor ‘60. A treia generaţie – din care vedem dubiţa de mai jos – s-a produs prin anii ‘80.
Prin anii ‘80, americanii au început şi ei să fie preocupaţi de mărimea maşinilor, aşa că au scos şi vanuri mai mici; ele au căpătat fel de fel de acronime care ne-au intrat în conştiinţă – cum ar fi MPV.
Iată un Chrysler Voyager, minivan fabricat începînd cu sfîrşitul anilor ‘80. Generaţia a doua a apărut în anii ‘90 – asta vedem noi, pozat de Ando:
Fiindcă maşinile de genul ăsta au fost bine primite, şi japonezii şi-au adaptat producţia destinată pieţei americane – iată o Toyota Previa, lansată în 1990. Eu am găsit-o:
Hai să luăm o pauză – şi să vedem şi o dubă românească neaoşă, un teveu. Modelul TV-12 a apărut în anii ‘70, dar uzina Tudor Vladimirescu (Autobuzul, Rocar) a fabricat dube şi înainte de asta. TV-urile au fost folosite îndelung în industria şi comerţul nostru socialist. Mergeau la aprovizionare, la transportul de persoane – mergeau la orice. Cele costruite pentru Armată aveau, mai toate, tracţiune 4×4 şi au fost cele care au rezistat cel mai bine în timp; pentru că au fost şi îngrijite, şi folosite mai cu zgîrcenie. Cîteva au ajuns pe mîna colecţionarilor – ca acest exemplar de TV-12 pe care Ando l-a pozat pe toate părţile.
Alte dube mai ghinioniste au rămas pe inventarul cine ştie cărei instituţii – şi stau şi ruginesc – ca acest TV-35 – un model mai lung, apărut în anii ‘80 – de transport persoane pe care-l ghicim într-o curte:
Prima gură de aer proaspăt în transportul nostru public, după Revoluţie, a fost apariţia microbuzelor IVECO Daily. Au venit în Bucureşti prin 1991 şi au rulat pe liniile de maxi-taxi mai bine de 15 ani, ajungînd într-o stare jalnică de funcţionare. Dar au cărat sute şi mii de oameni…
Să mai vorbim niţel de transportul public de persoane – iată un autobuz Volvo B10M folosit pe traseele din jurul Bucureştiului; o rată, deci. Un autobuz modest, fiabil, bun – habar n-am de cînd am început să folosim acest model, dar de pozat, l-am pozat.
Avem şi o poveste mai tristă, aceea a constructorului britanic de dube şi camionete aparţinînd grupului Leyland, Freight Rover. Prin anii ‘80, compania s-a unit cu DAF; după o vreme a ajuns să se numească LDV – de la Leyland DAF Vans – calitate în care, a dus-o pînă prin 2000-şi-ceva, cînd a sfîrşit după ce a fost cumpărată de GAZ; da, de ruşi. Dubele lor n-au fost niciodată arătoase, dar probabil c-au ţinut la tăvăleală:
La final, o poză din colecţia noastră de dubluri. Ştiţi rulota aceea americană pe care-am văzut-o mai demult? Ei bine, un prieten (acelaşi care ne-a pozat şi JBA-ul din Braşov şi căruia-i mulţumim din nou) a văzut rulota nu la munte, ci la mare – mai precis pe plajă-n Vamă.