O listă din masterplan în anul 2013

Vă tot spun că o strategie este absolut necesară pentru un oraş, chiar dacă oraşul este Bucureşti şi se găseşte în România. La un moment dat s-a făcut o astfel de strategie pentru transportul în Bucureşti, minunatul şi puternic implementatul Masterplan general pentru transport urban, întocmit în 2007 şi ulterior aprobat.

Documentul respectiv, act de mare angajament al primăriei, avea unul dintre orizonturile de realizare anul 2013. Deci anul acesta vom vedea roadele implementării strategiei. Anul acesta vom simţi cu adevărat eficienţa administraţiei. Pentru că nu vreau să trag eu o concluzie idioată, am să copiez exact acele proiecte care aveau finalitate în acest an. Lista aceasta este copiată fidelă din masterplan. Eu nu am făcut decât să marchez proiectele nefinalizate. Doar cele nefinalizate.

Proiectele pentru finalizarea Inelului Central

Modernizarea pasajului Pieţei Muncii, Modernizarea pasajului Iancului /Mihai Bravu, Reconfigurarea pasajului pieţei Victoriei, Pasajul Basarab, Pasajul Grozaveşti – Razoare- Calea Rahovei, Noua legătură Progresului – Viilor, Pasajul Pieţei Sudului, Pasajul Splaiul Unirii – Şos. Mihai Bravu

Proiectele pentru completarea Inelului Median

Strapungere Splai Dudescu -Oltenitei Road, Largire strada Luica si Tr.Magurele intre Giurgiului si Berceni, Strapungere intre strada Brasov si Soseaua Alexandriei cu pasaj la traversarea strazii Brasov si a Blvd-ului Ghencea, Largirea strazii Fabrica de Glucoza

Largire strazi / strapungeri

Lărgirea Buzesti – Berzei – Vasile Parvan – Hasdeu, Lărgirea Căii Grivitei între Piaţa Chibrit şi intersecţia Şos. Chitilei cu Bd. Bucurestii Noi inclusiv extinderea podului de cale ferată Bucuresti-Constanta, Extinderea străzii 1 Mai între strada Sibiu şi Drumul Sarii, Reabilitarea trotuarelor şi tramvaiului pe Bd. L. Rebreanu, Lărgirea Şos. Pipera prin pasaj la Alexandru Serbanescu/ Barbu Vacarescu (pe construcţie se află pasajul feroviar Bucureşti – Constanţa), Legătură între D-na Ghica şi Chisinau, Legătură la Bdul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu, Pasajul Doamna Ghica- Şos. Coletina, Intersecţia Razoare

Transport public: tramvaie

Reţea de Legături Centrale peste Piata Unirii de la B-dul Regina Maria la B- dul Corneliu Coposu (2013 Finalizare minimă)
Reţea de Legături Centrale de la Calea Plevnei spre Piaţa Unirii (2013 Finalizare aproximativă)
Nouă legătură de la B- dul Octavian Goga către Piata Traian via Str Traian (2013 Finalizare aproximativă)

Transport public: troleibuze

Extinderea cablurilor de trolebuze de- a lungul Str Apusului din Piata Sudului spre Piata Unirii (2013 Finalizat minimum)
Extinderea trolebuzelor de- a lungul Bdului. I.C Bratianu, Bdului. Balcescu, Bdului. G. Magheru, Calea Dorobantilor, Bdului. Aviatorilor, Bdului. C Prezan, Sos Kiseleff, Poligrafiei şi Bdului Jiulu, creând o legătură de troleibuze la nord (2013 Finalizat minimum)

Transport public: autobuzele

Imbunatatire puncte de transfer la:
– Piata Unirii (2013 Finalizare aproximativă)
– Gara de Nord (2013 Finalizare aproximativă)
– Piata Obor (2013 Finalizare aproximativă)
– Eroilor (2013 Finalizare aproximativă); şi
– Piaţa Sudului (2013 Finalizare aproximativă)

Alte proiecte

Park & Ride la Depoul MGB, Jilva, Baneasa, Pacii, Republica, Otopeni, Pantelimon, Pipera, Bucurestii Noi, Policolor.
Mecanisme de taxare îmbunătăţite
O strategie de informare a pasagerilor
O iniţiativă de marketing cuprinzătoare
Infrastructura Mijlocului de Transportului: Metroul (Extensie linia 4: 1 Mai Aeroport Otopeni sau linie noua Pta Victoriei –Otopeni (2013 finalizare prevazuta), Linie noua Dr Taberei – Universitate – Pantelimon (2013 Finalizare prevazuta), Linie noua Dr Taberei – P-ta Unirii – Pantelimon (2013 Finalizare prevazuta)

Autoritatea Transportului Public, Politica de parcare/ dezvoltare, Siguranţa circulatiei (aici este o listă întreagă cu măsurile necesare)

 

Puteţi verifica toate datele în Masterplan general pentru transport urban. Privind lista de proiecte, cele marcate cu galben fiind cele nefinalizate, mă întreb dacă nu cumva cei care au făcut proiectul au greşit complet? Ori ei, ori noi, căci de atunci au fost destule alegeri locale şi generale (unele proiecte nefiind în atribuţiile stricte ale primăriilor). Eu vă rog să vă uitaţi pe masterplan, să vedeţi recomandările detaliate (toate acceptate şi asumate de primărie) şi apoi să-mi spuneţi că problema este hala Matache, nişte ONG-uri, criza, vremea nefavorabilă, Schengen, UE sau americanii. Puteţi să daţi vina pe cine vreţi voi.

P.S.: îmi cer scuze, dar nu am mai avut răbdare să corectez greşelile din textul preluat