Călătoria noastră pe strada Sabinelor continuă. La marginea cartierului Uranus, timpul se scurge într-un alt ritm, mai lent, zona este ruptă cumva de agitația binecunoscută a orașului. Casele și prăvăliile îmbătrânesc încet, cu demnitate.
La colțul cu strada Acvila, pe stânga, la nr. 56, există o clădire cu etaj, vopsită în roz și cărămiziu, relativ nouă (pe planul cadastral din 1984 fostul imobil avea o formă total diferită):
Este vorba de sediul grădiniței particulare ”Cuibușorul zânelor”, cu program prelungit, care funcționează și în vacanțe (atât în sediu cât și în tabere).
Peste drum de ea, tot pe stânga, se găsește o casă cu etaj, abandonată, având în curte un pâlc de copaci:
Următoarea casă, cu acoperiș roșu, de la nr. 52, aparține firmei Miraco, aceasta fiind specializată în proiectarea de utilaje pentru industria alimentară (uscătoare, mașini de curățat, spălat, tăiat și depelat fructe sau legume), dar și din industria grea.
În continuare, strada Sabinelor descrie o curbă la stânga (în sensul nostru de deplasare):
După cum se poate observa, peisajul este polimorf: în dreapta avem o casă în paragină, dar restul construcțiilor sunt în stare bună, având un singur nivel. Cu toate acestea, mașinile parcate în fața porților nu arată deloc rău (se zăresc și câteva jeep-uri).
Din sens invers, avem o imagine a imobilelor de la numerele 36-42:
Casa din prim-plan este părăsită, iar la următoarea își are sediul o firmă de protecție și pază. Nămeții erau încă voluminoși la acea dată.
Tot din sens invers, dar către stânga, putem vedea mai multe case, vopsite în diverse culori:
Este un peisaj tipic cartierului Uranus, care nu ieșea în evidență prin elemente deosebite. Căsuțe asemănătoare existau și pe străzile paralele distruse (Minotaurului, Meteorilor, Salvatorului și altele). Imaginea e puțin tristă, dar printre troiene și arbori desfrunziți se simte tăcerea profundă a iernii.
La intersecția străzii Sabinelor cu Uranus este un loc viran, cu excepția unei vile nou construite. Am extras din planul cadastral 1974 o schiță a acestei răspântii:
Ceea ce a rămas, într-adevăr, dar nu chiar pe colț, e clădirea unui dispensar (cea din dreapta jos). În stânga jos (colțul de sud-vest), pe locul vilei, la nr. 15, a fost un alt imobil care a căzut ca rezultat al ”indicațiilor” primite în fatidicul an 1984:
La fel s-a întâmplat și cu celelalte 2 colțuri (nord-vest și nord-est), unde se găseau clădiri masive, cea de pe colțul din dreapta sus (str. Uranus 93) având chiar 2 etaje. Așteptăm cu interes fotografii din acest loc, până în prezent n-au apărut.
De dincolo de intersecția amintită, spre dreapta, avem următoarea imagine:
Bloculețul din prim-plan, un amestec ciudat de stil art-deco, neoromânesc și altele, a supraviețuit, dar este într-o stare jalnică. Clădirea următoare cu 2 etaje arată mai bine, având în curte și câțiva brăduți.
Pe partea stângă, la nr. 8, se află o construcție care a scăpat de demolare, datorită importanței sale. Este vorba de fosta fabrică de tricotaje ”Tânăra Gardă”. În prezent funcționează aici tot o fabrică de confecții și alta care vinde mașini de cusut de proveniență japoneză:
Ultima fotografie este de la intersecția străzii Sabinelor cu Calea Rahovei și provine din colecția d-lui Dan Vartanian (1978):
Casa din prim-plan, aflată pe Calea Rahovei la numerele 184-186, era împărțită, în stânga fiind o locuință, iar în dreapta funcționa secția de presaj a unei cooperative. Domnul care ieșise în curte să vadă ce se întâmplă nu mai locuiește acolo. Pe partea dreaptă se zărește silueta Palatului Bragadiru.
Conform legendei, sabinele au fost niște fecioare răpite de romani, la scurt timp după întemeierea cetății celor șapte coline. Ei le-au luat de neveste, iar ele au fost mulțumite în final, fiindcă s-au purtat frumos cu ele și n-au mai dorit să se întoarcă la familiile lor.
Casele de pe strada Sabinelor care au dispărut au fost de asemenea ”răpite”, dar autorul acestei fapte nu s-a purtat frumos cu ele, motiv pentru care unele ar dori să se întoarcă. Chiar și ca o simplă poză de album. Sau ca o amintire.
