scris de Dan
Orice sistem solar are o heliopauză; de ce nu ar avea şi Bucureştiul una? Nu, faptul că Bucureştiul nu e un sistem solar conform cu definiţia de manual nu ar trebui să ne oprească la primul paragraf: în fond cu toţii trebuie că ne gândim la faptul că există acea graniţă imaginară în stânga căreia banii „radiaţi” de marele oraş contează mai mult decât ierburile comestibile care cresc în partea dreaptă. Sau invers.
Unde e heliopauza asta Bucureşteană? Nu mai e de mult vis-a-vis de ultimele blocuri sau de ultimele fabrici de la periferie; lumea s-a modernizat odată cu vilele noilor îmbogăţiţi precum şi cu ridicarea halelor metalice monstruoase numite generic „hypermarket”. De asemenea prin comunele fostului Sector Agricol Ilfov locuiesc împreună navetişti, agricultori, pierde-vară şi mici comercianţi, un mix care nu a ajuns încă în faza de decantare.
Şi totuşi cum arată heliopauza Bucureşteană? Poate ar trebui să iau punct cu punct şi să notez concluziile plimbărilor săptămânale din ultimele câteva luni:
Nu există un peisaj uniform; nu există nici măcar asemănări pe criterii de vecinătate. Fiecare comună a intrat în 2013 cu un bagaj istoric de 1-200 de ani iar influenţa unor oameni precum Dumitru-Marinescu Bragadiru este şi acum extrem de vizibilă. Actualul oraș Bragadiru, de fapt toată zona periurbană până la Mihăileşti, pare să conţină deja mugurii unei dezvoltări urbane paralele de oraş autonom, satelit al Bucureştiului, pe modelul oraşelor satelit din jurul metropolelor occidentale. Nu am văzut acest model în Voluntari; acolo oamenii au votat pentru a deveni sectorul 7, abandonând ideea unei căi urbane proprii.
Există localităţi rămase în Evul Mediu; în Jilava înghesuiala maximă părea să fie lângă magazinul care vindea seminţe şi îngrăşăminte; Măgurele, dacă excludem „zona fizicienilor”, este o localitate rurală absolut banală.
Proximitatea căilor naționale de transport contează, însă nu neapărat direct; centrele logistice de la marginea autostrăzii spre Piteşti nu par să fi scos din ruralitate o comună precum Ciorogârla. De asemenea lipsa unei ieşiri intermediare de pe Autostrada Soarelui în zona Brăneşti a „mutat” centrele logistice şi fabricile în proximitatea unor zone locuite din comuna Pantelimon, trimiţând astfel dezvoltarea rezidenţială şi turistică mai degrabă spre Cernica. O dezvoltare în direcţia industrială se conturează însă şi în zona Mogoşoaia-Buftea, cu efecte mult mai grave pe termen lung ţinând cont de distrugerea potenţialului turistic al zonei.
Există individualităţi cauzate de imigrare; zona Colentina-Voluntari-Afumaţi este „colorată” de către comunităţi provenind din Turcia şi China, această zonă fiind de recomandat pentru găsirea unui restaurant cu specific. Surprinzător, zona s-a curăţat mult faţă de acum câţiva ani, poate şi ca urmare a deschiderii unei căi alternative de acces către centrele comerciale.
Există peste tot opere de artă: după primul război mondial s-au ridicat o mulțime de monumente cu tematică militară; în prezent prin centrul multor sate din Vechiul Regat sunt de găsit statui de militari eroi sau pur și simplu memoriale închinate localnicilor care s-au sacrificat în război. În jurul Bucureştiului există statui în Clinceni şi în Tunari; poate şi prin alte locuri. De asemenea în câteva locuri există şi monumente de arhitectură brâncovenească… poate şi ruine de conace boiereşti. Doar că prea puţini oameni le caută.
Bula imobiliară de acum câţiva ani pare istorie; judecând după asfaltul încă aproape impecabil pe care l-am găsit prin sate în 2013 şi care nu exista atunci când Google Street View ne-a pozat, nu pot să concluzionez decât că sezonul camioanelor şi al transporturilor de materiale de construcţii s-a cam terminat. Pe de altă parte oamenii încep să se simtă ca acasă pe câmpurile patriei, chiar dacă unii dintre ei încă se luptă cu noroiul; în multe locuri începe să ajungă pe uliţă canalizarea, apa şi gazul. Sunt curios cum va fi peste 10 ani.
Expansiunea lanţurilor de retail a ajuns la faza pe comună: celebrul deja Mega Image e de găsit acum aproape peste tot în jurul Bucureştiului, fiind de facto magazinul central al unor localităţi intrate de ceva vreme în faza de dezumflare imobiliară precum Popeşti, Domneşti, Mihăileşti, Pipera sau Chiajna.
Legea pneurilor de iarnă a transformat fiecare mic întreprinzător în proprietar de vulcanizare. Numărul mare de maşini ieşite din garanţie sau cumpărate la ocazie se vede foarte clar la marginea străzii: avem peste tot service-uri auto, magazine de piese sau vânzători de asigurări.
Cei trei „paraziţi” spun despre România că este o ţară de bănci, farmacii, cazinouri şi şaormării; bănci nu prea sunt de găsit prin sate, poate câte o agenţie mică sau un bancomat pe lângă un cartier rezidenţial. Farmacii sunt însă multe, ceea ce denotă existența unei adevărate industrii a suplimentelor alimentare sau a reţetelor compensate. „Cazinourile” sunt săli de jocuri sau de pariuri şi sunt de găsit în fiecare comună, de asemenea fenomenul fast food practic a explodat. De fapt expansiunea culturala a valorilor occidentale de influenţă americană se vede deja peste tot: nu mai putem scrie „magazin” pe firmă ci „market” şi orice siglă trebuie asezonată cu un brand iar în lipsa uneia dintre mărcile mari de răcoritoare merge uneori şi o bere ieftină. Revenind, despre cârciumi, baruri, restaurante, grătare sau magazine mixte care vând pe caiet şi fac profit doar din comerţul cu alcool şi ţigări probabil că nu e nici măcar de vorbit.
Oare ar mai fi ceva concluzii de adăugat? Poate faptul că orașul nostru nu se va extinde niciodată până la Ploieşti. De fapt nu are potenţialul de a se extinde organizat în nicio direcţie, în ciuda visurilor imobiliare care ni s-au vândut până acum câţiva ani. Vor mai trece poate ani până când se va pune un pic de ordine în haosul generat de bula imobiliară, reţelele mari de magazine vor începe să trimită în faliment micii comercianţi inclusiv prin sate iar obezitatea indusă de fast food şi de mâncarea de proastă calitate va începe să se vadă pregnant pe uliţele care vor fi primit între timp canalizare şi o mână de asfalt. Dar mai e până atunci!
