A fost ştrandul Bragadiru

fotografii de la Adrian Mureşan; scris de Ando

Am primit, recent, din miraculoasa tolbă cu imagini a lui Adrian Mureşan, câteva imagini noi cu ştrandul copilăriei mele: Izvor (sau Bragadiru, cum de fapt  îi spunea aproape toată lumea, prin anii ‘60):

 

  

Scociorând prin revistele “Sport” din colecţia mea, am găsit încă o poza, iar link-urile trimise mai demult de Cătă la fotografiile lui Willy Pragherdin 1941 sunt extraordinare aşa că mi-am stors memoria, am făcut şi o schiţă – astfel încât, cu ce-am scris mai demult aici, să completăm imaginea  acestui frumos ştrand, din păcate distrus şi el de urgia demolărilor ceauşiste.

 

 

Era poziţionat în coasta unuia din cele mai elegante cartiere (Cotroceni), la baza dealului unde se află acum Ministerul Apărării. Intrarea se făcea din strada  Dr. Staicovici printr-o alee umbrită de copaci falnici. Priviţi imaginile (din 1962) de la Adrian Mureşan ca să va daţi seama de bogata vegetaţie a acestui parc.

Ştrandul avea vestiare şi cabine. Utilizarea vestiarelor intra în preţul biletului. Intrai, te dezbrăcai de hainele de stradă, băteai la chepengul din lemn; doamna din hala vestiarelor deschidea şi-ţi dădea un umeraş pe care îţi aşezai hainele. Primeai o fisă metalică pe care o prezentai la  plecare ca să-ţi iei hainele înapoi.

Grija pentru fisă era una din provocările zilei… ţin minte că nimeni din gaşcă nu voia să aibă responsabilitatea lor aşa că, la un moment dat, am găsit soluţia… să le îngropăm în locuri pe care le consideram noi cât mai “secretoase”  🙂

Pentru cabine se plătea separat şi, fiind închiriate pe persoană, le puteai folosi toată ziua.

Fundul bazinului principal era construit în pantă astfel că adâncimea apei pornea cam de la 80 cm-1 m la capătul dinspre intrare şi ajungea, parcă la 4 m sau 4,5 m în capătul opus, unde era amplasată, lateral, trambulina.

Lipit de bazinul principal era un bazinaş cu adâncime foarte mică (cca 50-60 de cm) special amenjat pentru prichindei. După cum se deduce din această imagine (Willy Pragher) acest bazinaş a fost construit ulterior, dar n-aş putea spune când, aşa cum nu ştiu nici când a fost construit ştrandul…

Apa se schimba, în mod normal, la două zile, maxim la trei. Normal, cea  mai mare bucurie era în timpul săptămânii, când nu era aglomeraţie, şi când nimeream ziua cu apă “nouă”, curată, ca să facem leapşa pe sub apă…

Niciodată nu am prins accesul liber la trambulină. Ca să nu existe pericolul de accidente, era înconjurată cu un gard a cărui portiţă era blocată cu lacăt.

Bănuiesc, totuşi, că în anumite perioade, ştrandul a găzduit şi competiţii,  bazinul fiind dotat la ambele capete cu bloc-starturi.

Dinspre intrare, pe latura din dreapta a bazinului era zona “verde” cu iarbă şi copaci.

Vizavi, pe stânga, era amenajată o zonă de “plajă”, cu nisip.Tot pe stânga, dar mai jos faţă de nivelul general al terenului, era amplasat bufetul ştrandului.

Din dreptul bazinaşului,  începea o pantă, foarte frumos terasată, palierele teraselor fiind acoperite cu iarbă. De aici, aveai perspectiva întregului ştrand (Willy Pragher):

Aşa cum am mai scris, în partea de sus, după zona terasată, s-a construit mai târziu, prin anii ‘70, un alt  bazin mare, cu adâncime constantă (cca 1,20-1,50 m).

Acesta a fost ştrandul Bragadiru: o construcţie de bun gust, o oază de relaxare care, distrusă fără noimă, lipseşte şi azi Bucureştiului.

Încă odată mulţumiri lui Adrian Mureşan pentru poze, lui Cătă pentru link-uri.

***

Ca o constatare generală: dacă ţinem cont că ştrandul Lido, cel cu bazin cu valuri, era – cum s-ar zice acum – mai de “fiţe”, nici în acei ani nu erau multe ştranduri cu bazin în Bucureşti :

–  “Libertăţii” (sau Tir)  cel din piaţa Senatului de lângă Operetă , care era foarte mic;

– “Tineretului” – cel mai mare din Capitală, avea cinci bazine  din care însă unul era rezervat poloiştilor şi înotătorilor de performanţă, iar cel cu platformă şi trambulină, tot aşa, rezervat antrenamentelor săritorilor. Ştrandul de la şosea era renumit însă pentru cea mai mare şcoală de învăţat înotul.

Mai erau  şcoli de înot la  bazinul Giuleşti, apoi la bazinul şcolii sportive de lângă Gara Obor şi, o bună perioadă, la  bazinul de la Palatul Pionierilor (Cotroceni). Şcoală de înot mai avea şi bazinul sălii Floreasca.

Mai târziu s-au construit bazinele de la Dinamo şi complexul din Parcul 23 August (actualul Naţional) unde s-au înfiinţat şcoli de înot.

Compensau din plin, însă, ştrandurile amenajate pe malurile lacurilor: Floreasca, Bordei, Tei, Ştrandul studenţesc…