Orice discuție despre București va avea o parte pe tema înălțimii și, în special, a turnurilor. În 90% din cazuri veți vedea că există încă de la început concluzia că turnurile noi (cele de birouri, din „sticlă și metal”) strică zona, distrug țesutul urban. În general e rău cu turnurile și nu ar deranja pe nimeni să fie construite în afara orașului, cam pe la Ploiești. Din păcate concluziile preced orice discuție, orice urmă de dialog.
Mi se pare un pic ciudat că într-o astfel de discuție nu există nimeni care să întrebe, măcar să întrebe, de ce e „rău” cu turnurile astea. Ar fi normal ca cineva să întrebe de ce trebuie să aibă toate clădirile aceeași înălțime. De ce trebuie să considerăm că o clădire este bine integrată în sit doar în momentul în care se aliniază la cornișă cu vecinele.
În cazul în care nu putem accepta că ruperea de ritm, schimbarea unei reguli pot fi lucruri pozitive, ajutoare a diferențierii unei zone, atunci cum explicăm o construcție ca Turnul Colței, Sf. Spiridon nou sau Foișorul de foc. Nu e chiar atât de greu să vezi că majoritatea obiectelor de arhitectură care sunt admirate în București, reprezintă exemple de încălcare a regulilor existente la vremea edificării lor. De la înălțime la retrageri sau aliniere, majoritatea a încălcat regulile.
Poate că avem prea multe soluții clare și prea puține informații care să le explice. Suntem încă în momentul adevărului absolut, cel pe care îl deține fiecare în mod personal și care ar putea coincide cu adevărul absolut al vecinului, doar pentru un scurt moment, semn al intereselor comune de conjunctură. Discuțiile se vor purta întotdeauna pe cazuri concrete mici, pe situații pe care le întâlnim zilnic în drumurile noastre. De ce? Pentru că nu mai avem timp să ne informăm. Nu avem timp decât de discuții în care ne prezentăm, monologând, adevărul nostru absolut. Pentru a identifica mai ușor o astfel de discuție trebuie doar să vedeți dacă cineva începe cu următoarele cuvinte: „Problema (în București) e că…” și apoi vine o scurtă descriere a problemei identificate și, cel mai important, soluția simplă, clară și evidentă.
Sunt absolut de acord că unele clădiri au fost prost gândite pentru amplasamentul lor, dar asta nu ține doar de înălțime. Înălțimea este doar un parametru, o infimă parte din descrierea unei clădiri. Parametrul acesta nu este un semn al arhitecturii proaste, în orice caz nu este o certitudine. Dacă ajungem să considerăm astăzi clădirile înalte din metal și sticlă urâte, probabil că mâine putem ajunge la concluzia „logică” că toate imobilele doar pe parter sunt hidoase. Trebuie spus că acesta este motivul pentru care unii cred că exilarea acestor clădiri la marginea orașului, în enclave bine stabilite, este o necesitate. Când nu înțelegem ceva, decidem că cel mai bine izolăm, trimitem după gard și facem un ghetou.
Mă gândesc la un exemplu extrem, cum s-ar simți brașovenii dacă acum s-ar decide să fie demolată Biserica neagră? Așa ar fi logic…avem în centrul orașului o construcție imensă ca volum, cu o înălțime care nu respectă nicio normă și care are potențialul de a atrage trafic. Oare trebuie păstrată doar pentru că e veche? Nu știu dacă pentru aceștia mai există scăpare…
