scris de Ando
Am fost fan “Eugenia” de când mă ştiu, de când era ambalată în hârtia aia pergamentoasă, un pic unsuroasă. Pe stradă, în pauză la şcoală, în excursii. Chiar mai târziu, când eram deja “mare”, adică pe la serviciu, nu mi-a fost ruşine să ronţăi eugenii. Mi-aduc aminte ce şoc a fost prin anii ‘70, când i-au crescut preţul de la 50 la 65 de bani!
Iar după ‘89, mânat probabil de un inconştient nostalgico-naţionalism, am continuat s-o consum cu încăpăţânare deşi au apărut sute de sortimente de biscuiţi. Vorbesc aici de “Eugenia” aia veritabilă, cea făcută de “Dobrogea”- Constanţa, care a păstrat pe bune reţeta originală, nu de celelalte făcături. Şi de aici, doar pe cea cu cremă de cacao şi rom. Nu lămâie, nu vanilie. Şi tocmai zilele trecute, când mi-am făcut o achiziţie de Eugenia Dark (îi zice aşa pentru că biscuiţii sunt şi ei cu cacao în compoziţie), am citit vestea tristă: fabrica de la Constanţa a intrat în faliment!
Bine, teoretic, starea de faliment gestionată cum trebuie, poate – în final – să salveze fabrica… dar, practic, suntem în România unde totul e “original”. Şi, din păcate, nu-i vorba că n-o să mai am eu ce ronţăi, nu – e vorba de posibila dramă a oamenilor care lucrează acolo şi cărora le fuge pământul de sub picioare.
